CEL MAI MARE DEZASTRU ECOLOGIC DE CARE N-AI AUZIT
Scara la care se întîmplă asta te dă peste cap: glod gri, gros de cîțiva metri, țîșnind ca dintr-un furtun de pompieri peste rîulețe și păduri – acoperind tot ce întîlnește în cale cu mizerie cenușie. Ceea ce s-a întîmplat luni se prea poate să fie cel mai mare dezastru ecologic al Americii de Nord din ultimele decenii. Cu toate acestea, știrea despre dezastru abia dacă a trecut de hotarul canadian.
Lunea trecută, un baraj care ținea reziduuri de la mina de aur și cupru Mount Polley, din regiunea izolată Cariboo, British Columbia s-a rupt, lăsînd să se reverse 10 milioane de metri cubi de lichid cu potențial toxic și 5 milioane metri cubi de noroi toxic în lacurile și rîurile din apropiere. E vorba de echivalentul a 6 000 de bazine olimpice cu apă și reziduuri conținînd arsenic, mercur și sulf. Aceste substanțe se află acum în sursele pentru apa de robinet a 300 de oameni, în apa din arealul de vînătoare și pescuit al sutelor de oameni din triburile Primelor Națiuni, și toate acestea se află într-o zonă turistică.
“E un dezastru ecologic. E grav,” a declarat Șeful de trib Ann Louie, din Williams Lake Indian Band, ai cărui membri trăiesc în regiunea Cariboo și folosesc teritoriul pentru pescuit și vînat. “Revărsarea a ajuns pînă la Hazeltine Creek, care avea o lățime de 1,5 metri, iar acum are 150 metri… Dezastrul provocat acolo nu va putea fi recuperat niciodată. Triburile Primelor Națiuni vor fi afectate ani buni, de-acum înainte.”
Reziduurile provin din “gropile de deșeuri” – gropi deschise folosite de mine pentru depozitarea rămășițelor, de pe urma exploatării aurului, cuprului și nisipurilor de gudron – compozitele bituminoase încărcate cu ulei, care au făcut din Conducta Keystone XL un subiect atît de controversat.
Termenul “bazin” te poate induce în eroare, din moment ce aceste structuri pot atinge dimensiunileCentral Park.
Cum guvernul canadian, atît de prietenos cu industriile, a vîndut sute de kilometri pătrați de pădure pentru minerit pe parcursul ultimilor ani, gropile de deșeuri toxice au devenit parte din peisajul odinioară virgin al Canadei de Nord.
Ecologiștii susțin că gropile sînt dezastre în devenire, dovadă revărsarea de la Mount Polley. Incidentul de proporții de săptămîna aceasta este, potrivit ecologiștilor canadieni și activiștilor indigeni doar un semn prevestitor pentru altele care urmează, în Canada și oriunde în lume, din moment ce mineritul de orice – de la metale rare la cărbune – crește global.
“De fiecare dată cînd construiești un baraj pentru a depozita ceva, fie că e vorba de apă sau deșeuri, trebuie să știi că într-o bună zi, el va ceda,” zice Henry Vaux, economist de resurse la Universitatea California Riverside. “A crede că sînt “anti-glonț” e doar o amăgire.”
E prea devreme să ne dăm seama cît de extinsă este paguba cauzată la mina de la Mount Polley, dar ecologiștii de la MiningWatch Canada’s Ramsey Hart o numesc o “catastrofă ecologică,” cea mai mare din câte ar fi văzut vreodată Canada.
Groapa de deșeuri conținea 42 tone de plumb, 152 tone de cupru și circa 0,5 tone de mercur, precum și multe alte metale grele și substanțe cu potențial toxic, conform unui raport guvernamental. Acum, multe dintre acele metale se află probabil pe fundul lacurilor și rîurilor, inclusiv în cele care sunt casă pentru una dintre cele mai mari populații de somon din lume.
Brian Kynoch, președintele Imperial Metals, care deține mina, a încercat să calmeze mulțimea înfuriată la o întîlnire ținută în apropiere de zona calamitată marți și a declarat că apa nu are probleme. “Aș putea s-o beau,” a zis el.
Cei care trăiesc într-o zonă slab populată din apropierea minei nu-l cred pe cuvânt. Ei susțin că apa din zonă a fost distrusă. Nu se mai poate bea, nu se mai poate pescui, nu se mai poate vâna.
“Economia noastră înoată în apă și merge pe pămînt,” a declarat Bev Sellars, Șeful tribului Soda Creek, din Primele Națiuni. “Nici o sumă de bani din lumea asta nu e în stare să repare dauna.”
Comunitățile Primelor Națiuni din preajma minei Polley zic că sunt devastați de pierderea habitatului, deși unii dintre ei spun că se așteptau la așa ceva.
Un raport din 2011, comandat de două dintre triburile Primelor Națiuni și finanțat de Imperial Metals a constatat deficiențe la structura de rezistență a gropii de deșeuri, din cauza cantității prea mare de apă și deșeuri. În 2012, Ministerul Mediului din British Columbia a constatat că mina Mount Polley n-a declarat că groapa conține o cantitate de apă mai mare decît limita legală.
“Am avut griji legate de gropile de deșeuri timp de ani de zile,” a declarat Sellars. “Nu-mi face plăcere s-o zic, dar ceea ce s-a întîmplat nu e tocmai o surpriză pentru noi.”
Dimensiunea dramei de la mina Mount Polley poate că nu are un precedent, dar, fie că e vorba de mine de aur sau cupru din British Columbia sau de nisipuri de gudron din Alberta, impactul ecologic al procesului a devenit o controversă constantă în Canada pe durata guvernării Partidului Conservator al premierului Stephen Harper.
În 2006, în timpul primului său an de mandat, Harper și-a declarat intenția de a-și transforma țara într-o “supraputere energetică”, ceea ce a și făcut: Canada este acum al cincilea producător de țiței din lume, datorită în special nisipurilor de gudron din Alberta.
Peste 2 500 de km pătrați de teren, incluzînd păduri boreale rare, au fost transmise companiilor energetice pentru lucrări de exploatare a nisipurilor de gudron (care în realitate conțin nu gudron, ci bitum). Nisipurile vâscoase, bogate în ulei, sunt procesate prin utilizarea unei palete de substanțe chimice toxice, iar deșeurile sunt depozitate în gropi care în prezent ocupă o suprafață de circa 180 km pătrați, în Alberta.
Nisipurile de gudron și-ar putea crește dimensiunile pînă la de 50 de ori dimensiunea lor actuală, dacă guvernul lui Harper va fi lăsat s-o facă. Dacă asta se va întâmpla, suprafața dezvoltată s-ar apropia de dimensiunea statului Florida.
“Zone întinse au fost sacrificate din rațiuni industriale,” e de părere Ramsey Hart.
Deși e puțin probabil ca o groapă de deșeuri să cedeze, așa cum s-a întîmplat la Mount Polley, cercetătorii susțin că și gropile de deșeuri din preajma nisipurilor de gudron au potențialul unui dezastru ecologic, doar că unul mai lent, mai puțin vizibil. Cercetări realizate de agenția de mediu din Canada au arătat că din gropile de deșeuri din zona nisipurilor de gudron s-au scurs toxine cu potențial letal în pământurile și pânza freatică, iar triburile Primelor Națiuni și ecologiștii au susținut că aceste substanțe sunt responsabile de acumulări de celule cancerigene.
Problema depășește cu mult hotarele Canadei. În lume există circa 3 500 de gropi de deșeuri, iar din cauza măsurilor legislative lejere impuse de guvernul SUA, circa 39% din barajele care cedează se află în SUA – un nivel care le depășește pe toate celelalte din lume.
În urmă cu doar șase luni, o țeavă a conductei de cărbune din Carolina de Nord a crăpat, lăsînd să se scurgă într-un rîu 4,2 milioane metri cubi de lichid carbonifer.
Problema, în Canada, SUA și oriunde în altă parte e că nimeni nu știe cu exactitate ce să facă cu aceste gropi. Cea mai mare parte a deșeurilor pe care le conțin este prea toxică și nu are nici o șansă să fie reciclată și reintrodusă în mediu. Pentru moment, unica soluție e ca deșeurile să fie ținute în astfel de gropi, în speranța că nu vor ceda.
Multe dintre gropi vor continua să existe mult după ce minele pentru care au fost construite se vor închide și, prin urmare, nici persoanele financiar responsabile pentru aceste gropi nu vor mai fi acolo pentru a fi trase la răspundere.
“Nu există un plan cu adevărat de lungă durată pentru aceste gropi de deșeuri, iată unde intervine riscul,” crede Hart. “Aceste locuri ar putea rămîne acolo pentru veșnicie.”