Mafia masonică evreiască şi ţigănească conduc România

Mafia masonică evreiască şi ţigănească conduc România

Mafia masonică evreiască şi ţigănească conduc România

Mafia masonică evreiască şi ţigănească conduc România
Mafia masonică evreiască şi ţigănească conduc România

Nu mai e un secret că masoneria conduce lumea… Organizaţie ocultă, secretă, care atrage în rîndurile ei oameni de diferite religii, rase, profesii, cu scopul clar de a conduce lumea şi a transforma în sclavi popoarele lumii… Intenţia este de a nu-l recunoaşte pe Christos, cel ucis de preoţii evrei, de a ucide credinţa în Dumnezeu, Alah, Budha şi a crede în Marele Arhitect, adică de a fi atei… Cei care nu sînt masoni sînt profani, fraieri în traducere liberă, urmînd zidari, calfe pînă la maestru, mare maestru. După Revoluţia din decembrie 1989, foşti ofiţeri ai Securităţii au primit ordin de a aprinde lumina în diferite loje pentru a avea informaţia, adică puterea, şi a conduce ţara spre prăpastia în care se află acum, cu un scop bine definit – acela de a fi sclavii masoneriei externe, piaţa lor de desfacere. Începînd cu colonelul de Securitate Mîrşu şi cu Olimpian Ungherea, fost şef al revistei Securităţii – „Pentru Patrie”, alţi şi alţi masoni din toate structurile de informaţii ale Minsterului de Interne, Direcţia de Informaţii a Armatei etc. au penetrat politicul şi au devenit bogaţi, iar poporul tot mai sărac.

Dacă în teorie spuneau că au făcut Marea Unire şi au luptat pentru egalitate, fraternitate, libertate în 1848, în realitate, acum, ei nu se gîndeau decît la înavuţire pe orice căi. Conduşi de Viorel Hrebengiuc, au găsit protecţia de tip mafiot pentru afacerile ilegale care să le aducă bani şi poziţii sociale sus-puse. Au intrat în partide şi conduc tot – Servicii de Informaţii, mass-media, politic, pentru a prosti lumea, a-i manipula pe toţi în cîştigarea alegerilor şi a poziţiilor privilegiate.

Evreii au adus comunismul în România prin evreii Ana Pauker, Brucan, Maurer, Roman, Botnariuk, ucigînd la canal şi în temniţele comuniste toată floarea intelectuală a României – doctori, profesori şi mai ales preoţi. Trebuia ucisă credinţa în Dumnezeu. Evreii Nicolschi, Drăghici, Pintile, Ana Pauker şi alţii dintre cei care conduceau închisorile de exterminare îi puneau pe credincioşii români, în frunte cu Coposu, să facă din fecale Icoane cu Sfînta Fecioară, cu Christos şi să se roage şi să mănînce aceste fecale. Doar evreii nu-l credeau pe Christos Messia. O blasfemie a fost că în masonerie, aceştia se credeau elitişti – cum îşi spun, adică reprezintă elite, dar în realitate erau etilişti pentru că Gheorghe Florea are fabrică de alcool etilic şi au adus ţigani infractori, cu menirea de a le lua voturile şi banii.

Ce elită reprezintă Gheorghe Florea – ţiganul patron al fabricii de bere Bragadiru, patron al echipei de fotbal Fulgerul Bragadiru, transformată în Autobuzul Rocar, AEK Timişoara şi Poli Timişoara sau asociatul său în infracţiuni, ţiganul bubos Marian Iancu, căruia i-a vîndut prin interpuşi echipa de fotbal? Să nu uitam că Marian Iancu, ţiganul, era asociat în infracţiuni – RAFO Oneşti – cu Viorel Hrebengiuc – masonul mafiot nr. 1 al ţării, Iacubov, Stolojan şi alţii. Aceşti ţigani sînt masoni? DA. Ba chiar, Gheorghe Florea are şi o funcţie de răspundere – mare maestru, secretar general al Marii Loje… Un ţigan conduce masoneria din România. Ruşine! Dacă nu murea aşa subit, nu ştiam că şi Cioabă era mare mason ca şi tatăl său. Inculţii, agramaţii, infractorii de ţigani deveneau masoni pentru a accede pe scara ierarhică socială, să se îmbogăţească fără ca poliţia şi Justiţia să le facă ceva. În masonerie mulţi ţigani au fost aduşi de masonul Florentin Scaleschi, cel care furase un vapor pe timpul lui Ceauşescu, prieten de pahar şi curve cu Nicuşor Ceauşescu.

L-am cunoscut pe fiul lui Cioabă. Caută, prin Viorel Hrebengiuc, fabrici pe care să le taie la fier vechi şi să ia bani frumoşi din devalizarea economiei româneşti. Au făcut averi colosale din tăierea la fier vechi a mii de fabrici şi uzine, care au dat locuri de muncă la milioane de români. Cioabă căuta protecţie prin masonerie şi a găsit-o la Traian Băsescu, în schimbul voturilor date lui pentru preşedinţie şi ficei sale -EBA- Elena Băsescu pentru europarlamentare. Cioabă primea imunitate în faţa legii, a procuraturii şi poliţiei aservite lui Băsescu. Traian Băsescu mai primea şi aur ca şpagă în văzul tuturor, ca semn masonic de protecţie. Ba mai mult, liderul mafiot al ţiganilor din Craiova, Bercea Mondialul, intra în familia lui Băsescu prin năşirea de către fratele preşedintelui României, Mircea Băsescu, a unui copil al familiei mafiote – Bercea Mondialul mînca-mi-aţi… Doar faptul că s-a lăudat cu relaţia sa, l-a trimis după gratii pe Bercea, care a vrut să-şi ucidă un nepot, îmbătat de poziţia sa în masoneria cu ţigani. Cioabă îşi etala semnul masonic printr-un tablou cu el călare, îmbrăcat cu o mantie de cavaler templier de Malta.

loading…

//

Auzi, un borît de ţigan infractor, Cavaler de Malta! Toţi supuşii săi infractori mafioţi îi dădeau şpagă lui Cioabă pentru ca el să intervină pe lîngă Traian Băsescu în infracţiuni de proxenetism – cînd răpesc copii de la casele de orfani – şi îi pun să facă sex – îi trimit la produs şi în Germania, Spania, Italia etc. cum e cazul clanului Bucureştenii din Constanţa – protejaţi de procurori – Gil şi Niţă Teodor – promovat pentru serviciile aduse lui Traian Băsescu, deşi a fost dat afară de 2 ori din Magistratură pentru corupţie – şi Valentin Ştefan – infractorii ţigani locuiesc şi au bordelurile clandestine pe Str. Olteniei, colţ cu Str. Avram Iancu 34, la 30 metri de sediul Parchetului de lîngă Tribunal Constanţa, ce îşi desfăşoară activitatea în vila unui infractor. Aceste reţele de trafic de persoane, cerşit şi proxenetism le aduc ţiganilor zeci de milioane de euro pe lună, trafic de droguri, trafic de vile (ca în Timişoara), tîlhării, crime, droguri etc.

Citeste si-Filiera Evreiască”! ADEVĂRURI despre care NIMENI NU VORBEȘTE!

Oraşe ca Timişoara – oraşul revoluţiei – Craiova, Sibiu, Galaţi, Iaşi, Brăila, Constanţa, Bucureşti sînt conduse de clanuri ţigăneşti – cum ar fi Fane Spoitoru-Titişor, Nuţu Cămătaru, Cristofor, Caiac, Băncuţă etc. România este o colonie a ţiganilor şi evreilor masoni. Din această cauză politicul îi sprijină prin procurori şi judecători şi poliţişti corupţi pe aceşti mafioţi pentru că au bani şi dau şpăgi mari. De la amărîţii de români ce să ia? Să vedeţi cîţi ţigani a eliberat ca judecător Niţă Teodor cînd era în comisia de eliberare de la penitenciarul Poarta Albă ce ţinea de Medgidia. Acum a fost promovat de CSM procuror la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Constanţa de masonul mafiot Traian Băsescu. Cioabă, autointitulat rege, era mason ca şi tatăl său, Cioabă întîiul. Mai avem şi împărat mason – Iulian şi de ce nu acum e clar, avem preşedinte al ţiganilor -Traian Băsescu. El nu mai este preşedinte al românilor cinstiţi, ci este preşedinte al ţiganilor mafioţi, pe care îi protejează pentru voturi date fiicei sale Elena Băsescu – europarlamentar şi pentru şpaga primită în aur. Mafia e protejată pe faţă. Ţiganii fac legea la Timişoara cu banii negri din infracţiuni, cămătărie, droguri, proxenetism, cumpăra vilele românilor ce sînt alungaţi cu bîte şi topoare din casele lor. Bătrînii sînt înşelaţi de găşti de ţigani şi nu păţesc nimic.

Citeste si-Personajele cheie ale afacerilor israeliene în România după Dosare secrete privind războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii. Securitatea l-a trădat pe Ceauşescu pentru că nu a fost niciodată în întregime românească

Masoneria avea nevoie de Cioabă pentru că el era Antichristul, era penticostal, nu avea nimic sfînt, la fel ca zecile de milioane de ţigani care violează şi ucid oameni amărîţi. Masoneria s-a născut din vrăjitorie – Templul lui Solomon – evreu, aşa şi ţiganii au ca emblemă vrăjitoarele şi magia neagră caracteristice Satanei. De aia îi vor masonii pe ţigani ca fraţi, pentru a ucide şi a-i speria pe credincioşi. Nu au nimic sfînt, sînt marginalizaţi de Biserica Catolică şi Ortodoxă. Cu toate acestea, Traian Băsecu se afişează lîngă ei şi primeşte aur ca şpagă. Ce să înţelegi tu, om cu credinţă în Dumnezeu? Ţiganii şi evreii masoni conduc România.-ziartricolorul

// <![CDATA[
window.MGWidgetTitle34120 = "Promoted Content"; (function(){
var D=new Date(),d=document,b='body',ce='createElement',ac='appendChild',st='style',ds='display',n='none',gi='getElementById';
var i=d[ce]('iframe');i[st][ds]=n;d[gi]("MarketGidScriptRootC34120")[ac](i);try{var iw=i.contentWindow.document;iw.open();iw.writeln("”);iw.close();var c=iw[b];}
catch(e){var iw=d;var c=d[gi](“MarketGidScriptRootC34120″);}var dv=iw[ce](‘div’);dv.id=”MG_ID”;dv[st][ds]=n;dv.innerHTML=34120;c[ac](dv);
var s=iw[ce](‘script’);s.async=’async’;s.defer=’defer’;s.charset=’utf-8′;s.src=”//jsc.mgid.com/r/o/ro.social-media-romania.eu.34120.js?t=”+D.getYear()+D.getMonth()+D.getDate()+D.getHours();c[ac](s);})();

// ]]>

/ 5
Thanks for voting!

One Reply to “Mafia masonică evreiască şi ţigănească conduc România”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *