Alexandru Mischie, medic cardiolog: „Aş da o lege prin care decidenţii să f…

[ad_1]

Medicul cardiolog Alexandru Mischie (39 de ani) este coordonatorul activităţii de cardiologie intervenţională şi al unităţii de terapie intensivă coronariană de la Spitalul Montlucon, din Franţa, şi ocupă, totodată, funcţia de preşedinte al grupului de lucru în cardiologie al International Society for Telemedicine and eHealth (https://www.isfteh.org), societate cu peste 90 de filiale naţionale în toată lumea.

A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti. S-a specializat şi supraspecializat la mai multe universităţi din Franţa. În urmă cu cinci ani a emigrat în Hexagon, dezamăgit de sistemul de sănătate din România. Nu putem neglija, totuşi, acest detaliu al biografiei sale: Alexandru este fiul lui Nicolae Mischie, cel care a condus PSD Gorj şi Consiliul Judeţean Gorj, fiind primul om politic care a căpătat renumele de „baron“. A fost condamnat penal în mai multe dosare.

 

„Weekend Adevărul“: De ce aţi ales să urmaţi o carieră medicală?

Dr. Alexandru Mischie: Am ales această cale, iniţial, datorită insistenţelor părinţilor mei, dar, apoi, m-am îndrăgostit de această meserie care a devenit şi pasiunea mea de zi cu zi. Am realizat că îmi place să pot ajuta oamenii într-un mod cât mai direct şi cu rezultate imediate. Acest ajutor oferit îmi creează o stare de bine şi un mare confort emoţional, ştiind că, la finalul zilei, am salvat viaţa a cel puţin o persoană prin acţiunile mele.


Totuşi, aţi ales să ajutaţi mai ales pacienţii străini, aţi plecat în străinătate. De ce? 

Pot să spun că au fost motive profesionale şi personale. În primul rând, din cauza sistemului medical românesc subfinanţat şi a volumului de muncă ridicat. Aş da ca exemplu faptul că în Franţa, după o zi de gardă de 24 de ore, îi este interzis medicului să rămână la spital, se consideră că pune în pericol viaţa pacientului, dar şi pe a sa. În România, după o gardă de 24 de ore, medicul trebuie să rămână şi să muncească încă 8 ore, ca şi cum ar fi freş. Ar mai fi accesul foarte dificil la tehnică, din cauza dotării proaste a spitalelor şi faptul că atât medicii rezidenţi, cât şi restul medicilor sunt foarte prost plătiţi: un medic rezident câştigă în România 500 de euro pe lună, un medic specialist – 900 de euro, faţă de 1.700 de euro şi, respectiv, 4.500 de euro în Franţa. Sunt salarii de mizerie, dacă ţinem cont că aceşti oameni salvează vieţi şi ţinând cont, de asemenea, de cei 10-15 ani de studiu suplimentar, după terminarea liceului: facultate – 6 ani, rezidenţiat – între 3 şi 6 ani, supraspecializări – 1-3 ani. De fapt, în medicină nu ne oprim din învăţat niciodată, fiindcă trebuie tot timpul să fim la curent cu noutăţile. Şi, nu în ultimul rând, dezamăgirea faţă de faptul că în România lucrurile nu merg înainte, ci mai de graba înapoi, valabil pentru toate guvernările, şi că libertăţile de bază ale cetăţeanului, câştigate greu la Revoluţie, nu sunt respectate.

 

Ce poziţie ocupaţi în România în momentul plecării în străinătate?

În 2009 am plecat pentru prima dată, în timpul rezidenţiatului, la un grant de cercetare în Italia, la Roma, câştigat prin concurs, din partea Societăţii Europene de Cardiologie. 30 de proiecte europene au candidat, din care doar două au fost câştigătoare, al meu fiind unul dintre ele. Apoi am revenit în ţară o perioadă, iar ulterior mi-am continuat formarea pentru încă o perioadă de câţiva ani în Franţa, finanţându-mi şederea prin salariul cu care eram remunerat. Când am luat hotărârea să profesez definitiv în Franţa, în 2013, eram asistent universitar la Catedra de Cardiologie a Spitalului „Bagdasar-Arseni“, condusă de prof. Crina Sinescu. De fapt, doamna profesor Crina Sinescu mi-a fost atât şef, mentor, excelent profesionist, cât şi prieten, şi doresc să-i mulţumesc şi pe această cale pentru încrederea pe care mi-a acordat-o.

 

„Rar am auzit lucruri neplăcute la adresa unui medic român“

La ce unităţi medicale aţi profesat în străinătate?

În timpul rezidenţiatului am făcut stagii de specializare în cardiologia intervenţională timp de doi ani la Roma, la Spitalul Policlinico Umberto 1 şi la Spitalul San Camillo, apoi alte stagii în Franţa, timp de câteva semestre, în regiunea pariziană şi Aquitaine. Imediat ce am devenit medic specialist, prin intermediul agenţiei www.medicojobs.ro, care mi-a oferit un suport enorm atât în găsirea postului dorit, cât şi în sfaturi practice administrative, am acceptat un post în Franţa şi am preluat şefia secţiei de cardiologie a unui spital de talie medie, în Cognac. Dar, pentru că nu exista cardiologie intervenţională în acel spital, m-am mutat în anul 2015 la Spitalul Montlucon, unde coordonez activitatea de cardiologie intervenţională şi unitatea de terapie intensivă coronariană.

 

Cum sunt văzuţi medicii români în spitalul la care lucraţi?

Bine sau foarte bine. Nu pot spune că perfect, deoarece în unele zone ale Franţei, medicii străini sunt primiţi uneori cu o anumită răceală şi puţin rasism. Dar aceste lucruri dispar odată ce medicii români se acomodează cu limba franceză, odată ce pacienţii ajung să cunoască mai bine medicul şi odată ce medicul îşi dovedeşte competenţa. Rar am auzit lucruri neplăcute la adresa unui medic român. În general, suntem bine apreciaţi şi integraţi. Problema, în schimb, cu medicii români care profesează în Franţa este că acceptă greu să se coalizeze sau să formeze o comunitate unită, care ar putea deveni o forţă şi ar putea să ne reprezinte interesele mult mai bine. De exemplu, în Franţa, medicii români reprezintă 5% din totalul medicilor activi, şi 30%-40% din medicii de origine străină. Nu în puţine cazuri, spitale franceze au fost salvate de la închidere datorită sosirii medicilor români. Ţinând cont de aceste cifre, pentru a evita unele abuzuri împotriva medicilor români sau pentru a ajuta în integrarea mai uşoară odată ajunşi în Franţa, ne chinuim de câţiva ani să coagulăm o asociaţie a medicilor români care să ne apere interesele şi care să ajute acei medici care caută ori soluţii legale referitoare la sistemul sanitar francez, ori îndrumare generală pentru cei nou sosiţi. Numele Asociaţiei este Federaţia Medicală şi Paramedicală Română din Franţa şi, pe această cale, invităm atât medicii români din Franţa, cat şi medicii din ţară să se înscrie pentru a putea socializa şi împărtăşi informaţii legate de domeniul medical din Franţa.

 

Există o percepţie că medicii români muncesc foarte mult, chiar până la epuizare în spitalele din străinătate. Este adevărată?

Într-adevăr, muncim mult, dar, în schimb, suntem remuneraţi corespunzător şi stabil, faţă de România, unde salariile sunt la 25% faţă de Franţa şi unde mai multor colegi abia le mai rămân bani să îşi plătească cheltuielile de întreţinere.

Nu aş spune până la epuizare, dar volumul de muncă este important. Într-adevăr, în unele spitale care sunt în deficit financiar important, medicilor li se cere să depună un efort suplimentar susţinut, dar, în general, lucrurile sunt corecte şi munca depusă este remunerată. Aş vrea să spun că, de câţiva ani, în sistemul medical francez se încearcă şi se şi reuşeşte să se facă foarte multe economii, dar asta cu preţul unui efort intens depus de medici şi de asistente. Această „economie“ se transpune într-o uşoară diminuare a calităţii actului medical, fiindcă nu mai avem timp, de exemplu, să dăm toate explicaţiile pacienţilor, deoarece imediat ne aşteaptă alte urgenţe de care trebuie să ne ocupăm. Paradoxal, colegii din România sunt mult mai mult solicitaţi şi tot nu sunt bani, probabil fiindcă sunt prost manageriaţi sau chiar fraudaţi.

 

„Problemele se rezumă la corupţie şi la organizare“ 

 

Cum vedeţi, de la distanţă, principalele probleme ale sistemului de sănătate românesc?

În mare, problemele se rezumă la bani – corupţie şi bugetul caselor de sănătate, care ar trebui să revină în sistem – şi la organizare. În primul rând, Ministerul Sănătăţii ar trebui condus în orice guvernare de un medic. Nu-i putem cere unui economist sau contabil, profesii faţă de care am un mare respect, să coordoneze un sistem de sănătate ca pe o firma cu intrări/ieşiri, care trebuie să fie „pe profit“ sub orice formă, aici este vorba de vieţi omeneşti şi de politici de sănătate. Apoi, banii trebuie sa rămână în sistem. Mă refer ca bugetul caselor de asigurări de sănătate să revină Ministerului Sănătăţii în mod direct şi nu vărsat în bugetul general, iar, apoi, Guvernul să aloce o bucăţică şi Ministerului Sănătăţii. 

În plus, eu aş da o lege prin care în special decidenţii ţării – Parlament, Guvern, Preşedinte – şi rudele lor să fie obligaţi să se trateze doar în sistemul de stat din România. Doar când vor vedea cu ce situaţii tragice se confruntă oamenii de rând, vor înţelege realitatea şi vor face din sănătate o prioritate. Plata serviciilor medicale ar trebui să fie făcută diferenţiat, în funcţie de anumiţi indicatori de calitate, cum ar fi gradul de mulţumire al pacientului, pregătirea profesională a personalului medical, gradul de dotare cu aparatură medicală performantă etc. 

Ar trebui ca în România să existe măcar o secţie pe fiecare specialitate care să aibă maximum de dotări comparabile cu occidentul (arşi, neurochirurgie, cardiologie etc. Medicii ar trebui sa fie lăsaţi să îşi completeze veniturile din activitate privată făcută în spital, adică folosind tehnica spitalului. De fapt, din punctul de vedere al îmbunătăţirii sistemului sanitar românesc, cred că nu trebuie să inventăm sau să creăm nimic, ci doar să preluăm modelele care s-au dovedit că funcţionează în ţările occidentale şi să le adaptăm puţin la realitatea românească. E atât de simplu.

 

„Este greu să-i explici unui pacient că trebuie să vină cu medicamente de acasă“

 

De ce continuă să plece medicii, de vreme ce în prezent s-a mai schimbat ceva în privinţa salarizării personalului medical?

 

Salariile nu s-au schimbat suficient de mult. Facilităţile pentru medicii români nu există sau sunt excepţional de rare. În Franţa, medicii au două luni de concediu pe an, nu muncesc 24 de ore după o gardă şi li se plătesc până la 1.000 de euro pe an ca să se formeze: să îşi cumpere cărţi sau să meargă la congrese. În plus, rezidenţii francezi au cazare şi masă gratuită pe perioada rezidenţiatului. Pentru specialişti, dacă rămân mai mult de cinci ani în acelaşi spital, li se dă o primă de 10.000 de euro, iar dacă un medic se dedică 100% sistemului de sănătate public, deci nu lucrează deloc în privat, primeşte 400 de euro lună în plus la salariu. O gardă de 24 de ore este plătită cu 250 de euro în timpul săptămânii şi cu 500 de euro în weekend. Sistemul de sănătate românesc rămâne subfinanţat şi pacienţii au acces dificil la îngrijiri din cauza lipsei de bani din sistem. Este greu să-i explici unui pacient că trebuie să vină cu medicamente de acasă, când el a plătit toată viaţa cotizaţiile de sănătate.

 

Vă este dor de casă? De ce anume vă este cel mai mult dor? 

Da, bineînţeles. Calitatea vieţii nu este aceeaşi, în special prin faptul că familia şi prietenii nu sunt foarte aproape. Dar, în spitalul unde lucrez actual sunt circa 15 medici români, excepţionali, ne întâlnim şi socializăm frecvent. Făcând o analogie cu orice indicaţie de tratament din medicină, beneficiile depăşesc obstacolele când vine vorba de viaţa medicilor în Franţa. Când va fi mai bine în România, nu doar eu, dar şi majoritatea colegilor bănuiesc că se vor gândi să se întoarcă. Cel mai mult aş spune că mi-e dor de familie şi de prieteni, fiindcă ultimii ani au fost foarte încărcaţi şi nu am apucat să-i văd atât de mult cât mi-aş fi dorit. 

 

Aveţi de gând să vă întoarceţi în ţară?

Bănuiesc că aş reveni în ţară dacă aş avea măcar jumătate din remuneraţia de aici, într-un mod transparent, fără a primi „atenţii“ şi fără să mă confrunt cu lipsa de medicamente sau materiale pentru intervenţiile cardiace. În principal, această decizie ţine de dotarea medicală şi de nivelul salarial, fiindcă la final de lună, trebuie să avem de unde să plătim facturile, altfel nu le achită nimeni pentru noi.

 

 

CV: Supraspecializat în terapie intensivă coronariană

Numele: Alexandru Mischie 

Data şi locul naşterii: 20 decembrie 1980, Târgu Jiu, judeţul Gorj

Starea civilă: căsătorit, are un copil

Studiile şi cariera: În anul 2005 a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti.

Este Fellow al Societăţii Europene de Cardiologie, membru al Comitetului de Web al ACCA (Acute Cardiac Care Association, European Society of Cardiology. 

Este preşedintele grupului de lucru în cardiologie al International Society for Telemedicine and eHealth.

Are competenţe şi supraspecializări în: ecografie transtoracică, terapie intensivă coronariană, reabilitare cardiacă, ecografie vasculară, hipertensiune arterială şi cardiologie intervenţională.

Locuieşte în: Montluçon, Franţa.

 

 

 

 

 

 

 

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *