Angajaţii unei primării din Argeş au trimis zeci de mii de SMS-uri la Măruţ…

[ad_1]

Peste 80.000 de lei trebuie să achite Primăria Bascov unui furnizor de telefonie mobilă după ce angajaţii primăriei au trimis SMS-uri de pe telefoanele de serviciu, la îndemnul primarului Gheorghe Stancu, pentru a susţine ansamblul folcloric Doina Bascovului al Casei de Cultură din localitate la un concurs organizat de Pro TV.

A fost vorba despre un concurs intitulat “Duelul Ansamblurilor”, care s-a desfăşurat în perioada 15 ianuarie – 26 februarie, zi în care a fost programată finala.

Câştigătorul a fost desemnat după numărul de sms-uri pe care l-a primit de la telespectatori, iar ansamblul folcloric din Bascov a reuşit să strângă 60.000 de voturi şi implicit tot atâtea SMS-uri primite în finală.

Într-o şedinţa a Consiliului Local Bascov din data de 28 februarie, aleşii locali au dezbătut un proiect de hotărâre iniţiat de primar care a prevăzut plata facturilor telefonice din bugetul local.

Conslierii locali PNL dar şi o parte din cei ai PSD, partid din care provine şi primarul Gheorghe Stancu, s-au opus ca facturile să fie plătită din bugetul local.

Ca urmare, proiectul iniţiat de primar pentru plata SMS-urilor a picat şi toată lumea se întrebă cine va achita factura.

Surse din cadrul Primăriei Bascov ne-au declarat că angajaţii Primăriei Bascov au avut normă de 100 de SMS–uri de trimis. Un SMS a costat 24 eurocenţi.

“Toţi consilierii locali au trimis sute de SMS-uri. Un consilier local PMP a dat 400 de mesaje”

„Miercuri 28 februarie a fost şedinţă extraordinară de Consiliu Local la Bascov. Iar consilierii noştri locali din PNL ne-au anunţat şi au votat împotriva proiectului de hotărâre prin care s-ar fi plătit facturile din bugetul local. Şi mai mulţi consilieri PSD au votat împotriva proiectului prin care se cerea ca să fie plătite din fondurile Primăriei Bascov costurile SMS-urilor. Era o ilegalitate să plăteşti costurile SMS-urilor date de pe telefoanele de serviciu ale angajaţilor Primăriei Bascov. Fiecare angajat de la Primăria Bascov a avut target să trimită un anumit număr de mesaje. Nu ştiu ce vor face. Cineva îi va trage la răspundere”, a declarat pentru Adevărul Gelu Tofan, purtătorul de cuvânt al PNL Argeş.

Consilierul local Dorin Vlăsceanu a participat la şedinţa de Consiliu Local în care primarul a cerut ca facturile să fie plătite din bugetul local. “Prima factură a sosit deja şi este de aproximativ 25.000 lei. “Problema e delicată. În şedinţa de Consiliu Local, prima care s-a opus proiectului de hotărâre a fost consiliera juridică a primăriei, care a spus că aşa ceva este ilegal. Consilierii locali s-au împotrivit. Consiliul Local are 17 consilieri, dintre care 11 sunt de la PSD. Iar 10 dintre consilierii PSD au votat împotriva proiectului de hotărâre. Nu avem nimic împotriva culturii, acest ansamblu aduce prestigiu comunei. Dar totul trebuie să fie legal. Nu se ştie cine va plăti facturile. E neplăcut. Şi eu şi colegii mei din Consiliul Local am dat sute de SMS-uri, dar de pe telefoanele personale. Eu personal am dat 55 de SMS-uri, am zis că dau pentru comuna unde am crescut, dar plătesc eu personal. Un consilier local de la PMP a dat 400 de mesaje de pe telefonul său”, spune consilierul local Dorin Vlăsceanu.

În competiţia naţională „Duelul Ansamblurilor” desfăşurată în emisiunea  La Măruţă la Pro TV, ansamblul ” Doina Bascovului” a obţinut peste 60.000 de voturi, învingând astfel ansamblul „Zestrea Budureştii” din Bihor şi „Doina Cârcinovului”, de la Priboieni.

Concursul s-a desfăşurat între 15 ianuarie şi 19 februarie, iar ansamblul de la Bascov a luat Marele Premiu, în valoare de 3.191 euro brut.

Am încercat să luăm legătura şi cu primarul Gheorghe Stancu, însă acesta avea telefonul închis.

 

 

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *