Home » stiri » Bernadette Szocs, noua prinţesă a tenisului de masă european: s-a mutat de acasă la 10 ani şi a învă…

Bernadette Szocs, noua prinţesă a tenisului de masă european: s-a mutat de acasă la 10 ani şi a învă…

[ad_1]

Pentru prima dată, după 23 de ani, România se poate lăuda că are cea mai bună jucătoare de tenis de masă din Europa. Bernadette Szocs este cea mai tânără jucătoare din istoria acestei competiţii care reuşeşte să obţină aurul. Berni, cum îi spun prietenii, s-a mutat la Bistriţa la 10 ani, pentru a face performanţă şi a învăţat limba română de la antrenorul său Gheorghe Bozga.

La începutul lunii februarie, Bernadette Szocs, o tânără de 22 de ani din Târgu Mureş, a oferit o surpriză enormă iubitorilor tenisului de masă. Aceasta este cea mai tânără jucătoare din istoria Top 16 Europa, care reuşeşte să obţină aurul.

După patru ani de participare la această competiţie care reuneşte cele mai bune jucătoare de tenis de masă din Europa, Berni a reuşit să aducă în România acest titlu, care mai fusese obţinut de o sportivă româncă acum 23 de ani, înainte să se nască Bernadette.

Bernadette Szocs a început să facă tenis de masă în Târgu Mureş, călcându-i pe urme fratelui ei, Hunor, care practică şi el tenisul de masă din copilărie. La vârsta de 10 ani a ajuns la Bistriţa, unde fratele său deja se antrena de mai bine de trei ani.


Sacrificile, antrenamentele lungi şi dure şi seriozitatea au ajutat-o pe Bernadette Szocs să ajungă în vârf (Foto: Arhivă Personală)

Puştoaica şi părinţii săi au ales Bistriţa pentru că acolo deja se antrena Hunor, dar şi pentru că antrenorul său Gheorghe Bozga ştia ungureşte. Acesta a fost şi cel care a învăţat-o pe Bernadette limba română şi i-a pus bazele acestui sport.

„Am ales Bistriţa şi pentru că nu ştiam limba română, decât câteva cuvinte, şi am preferat să merg într-un loc cu un antrenor care îmi putea vorbi în ungureşte. Acolo era şi fratele meu şi ştiam că o să am un viitor foarte frumos acolo. Din clasa a IV-a m-am mutat cu şcoala la Bistriţa, am mers la Liceul cu Program Sportiv şi cum nu prea ştiam limba română, domnul Gheorghe Bozga m-a ajutat să îmi fac temele şi învăţătoarea m-a ajutat şi ea foarte mult să recuperez. M-a ajutat la început până am învăţat puţin limba română, după care am început să mă descurc singură”, rememorează Bernadette Szocs.

Stă în Germania, joacă în Franţa

Cu o tărie de caracter greu de înţeles pentru persoanele care nu au practicat sportul de performanţă, părinţii celor doi şi-au lăsat copiii să se mute la mai bine de 100 de kilometri distanţă, pentru a putea practica sportul de performanţă. Atât Hunor, cât şi Bernadette au ajuns la Bistriţa pe când aveau doar 10 ani.

„Părinţii mi-au spus un singur lucru: dacă vreau să fac performanţă şi să ajung o jucătoare mare e timpul să mă mut, dar dacă vreau să fac tenis de masă doar de hobby atunci nu are rost să plec de lângă ei. Le-a fost greu, dar au simţit că e timpul să mă lase, pentru că jucam din ce în ce mai bine şi voiam să fac performanţă. A fost şi puţin mai uşor să accepte chestia asta, pentru că deja erau obişnuiţi cu fratele meu, care era plecat de trei ani şi ştiau că dacă mă mut la Bistriţa am un antrenor care mă poate ajuta cu limba”, povesteşte jucătoarea de tenis.

Tânăra de 22 de ani nu regretă faptul că nu a avut parte de o copilărie normală, considerându-şi primii ani de viaţă frumoşi. Berni vede acea perioadă ca fiind una fericită şi pentru că tenisul de masă a fost marea sa pasiune şi s-a antrenat cu drag.

După 9 ani petrecuţi la Bistriţa, oraşul care a adoptat-o a fost considerat multă vreme „acasă” de către jucătoare. Acum, acasă este Germania, unde locuieşte şi se antrenează alături de fratele său Hunor, la cel mai mare club din ţară, Werder Bremen. De 4 ani este legitimată la clubul francez Lys Lez Lannoy, însă de 2 ani se antrenează în Germania, alături de antrenorul bistriţean Cristian Tamaş.

Tatăl e muzician, mama asistentă

Deşi petrece alături de părinţi cel mult o săptămână pe an, Bernadette nu se bagă în pat până nu vorbeşte cu familia sa de la Târgu Mureş, pe Facebook sau Skype. Niciunul dintre părinţii săi nu a practicat niciun sport de performanţă, însă şi-au direcţionat toate finanţele pentru susţinerea acestora.

„Niciunul dintre părinţi nu a practicat niciun sport de performanţă. Tatăl meu e muzician, cântă la un restaurant, iar mama e asistentă medicală la Radiologie. Bucătăreasa de la restaurant era mama unui antrenor de tenis de masă. Fratele meu când îl însoţea pe tata la restaurant, bucătăreasa îi recomanda să îl ducă la tenis de masă, pentru a-şi „consuma” energia. Tata l-a dus la sala de tenis de masă şi i-a plăcut. Aşa a început totul. Eu mergeam cu părinţii mei la concursurile la care participa fratele meu. La prima sa medalie a fost foarte bucuros şi le-am zis părinţilor că atunci când ne întoarcem acasă vreau să fac şi eu tenis de masă”, povesteşte Berni cum a început aventura sa şi a fratelui său în lumea sportului de performanţă.

Ani buni, părinţii săi îşi direcţionau toate câştigurile pentru susţinerea celor doi copii. Pentru a căpăta experienţă, cei doi trebuiau să participe la competiţii internaţionale, iar cheltuielile pe care acestea le presupuneau erau suportate de părinţi.

„Când am început cu tenisul de masă, părinţii mei cheltuiau toţi banii pe care îi făceau pentru a mă susţine pe mine şi pe fratele meu. În acea perioadă cluburile nu achitau costurile competiţiilor internaţionale, iar dacă voiam să facem performanţă şi să acumulăm experienţă trebuia să participăm. Părinţii noştri tot ce au câştigat au investit în noi şi în sportul pe care îl practicăm. Asta a durat până când am ajuns la echipa naţională, iar federaţia a început să suporte costurile concursurilor”, completează sportiva.

Anul trecut a terminat pe locul 6

De 4 ani, de când participă la această competiţie, Bernie visează să obţină o medalie la Top 16 Europa. Anul trecut, sportiva a terminat pe locul 6 şi a fost nevoită să renunţe la ultimul meci din cauza unei accidentări.

„Sunt foarte fericită şi mândră că am reuşit să iau acest titlu. Mi-am dorit o medalie, nu m-am gândit la aur, dar când am ajuns în semi-finale mi-am promis că o să lupt până la capăt şi o să fac totul pentru a lua aurul. În ziua în care am câştigat titlul aveam impresia că visez şi că nu e realitate. Am înţeles că sunt cea mai tânără jucătoare de tenis de masă care a reuşit vreodată să câştige aurul la 16 Europa senioare. Sunt mândră că am reuşit să obţin acest rezultat pentru România, pentru că de 23 de ani nu s-a mai luat medalie de aur la Top 16 Europa”, spune Bernadette.


Când şi-a dat seama că a câştigat cel mai important titlu din carieră, emoţiile au copleşit-o (Foto: Arhivă Personală)

Aceasta recunoaşte că pentru a ajunge la astfel de performanţe este nevoită să dedice mai tot timpul sportului şi pregătirii fizice, având foarte puţin timp pentru prieteni. Atunci când are timp liber, Berni preferă să urmărească alte sporturi sau să îşi revadă meciurile, dar îi place şi să meargă la cumpărături şi să călătorească. Excursiile, fie ele şi de 2-3 zile o ajută pe româncă să îşi încarce bateriile şi să se deconecteze. De asemenea, sportivei îi place foarte mult şi să facă poze.

În finala Top 16, Bernadette Szocs a învins-o pe olandeza Lie Jin cu 12-10, 8-11, 11-6, 11-5, 11-7. 23 de ani au trecut de când Otilia Bădescu câştigase trofeul cucerit acum de Bernadette Szocs.

„Pentru a ajunge un sportiv de top trebuie să munceşti foarte mult şi să practici sportul din plăcere, nu împins de la spate. Trebuie să îţi stea capul doar la sport, nu şi la alte chestii şi să fii foarte serios”, le recomandă celor care vor să facă sport de performanţă, Bernadette Szocs, campioană europeană la tenis de masă.

Vă mai recomandăm:

Florin Alin Cioancă are 22 de ani, iar anul acesta reprezintă România la Jocurile Olimpice de iarnă din Coreea de Sud. Tânărul a pus schiurile în picioare prima dată pe când avea 10 ani, fiind descoperit într-o şcoală primară dintr-un cătun situat la întretăierea Munţilor Călimani cu Munţii Rodnei.

Pe 9 martie 2018, sportivul Tibi Uşeriu va lua startul din nou la ultramaratonul considerat cel mai dur din lume, care se desfăşoară an de an la Cercul Polar. Uşeriu a câştigat deja de două ori competiţia şi vrea să-şi apere titlurile la ediţia de anul acesta.

!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?
n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;
n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;
t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,
document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’);

fbq(‘init’, ‘253361638393458’);
fbq(‘track’, „PageView”);(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = „http://connect.facebook.net/en_US/sdk.js#xfbml=1&version=v2.5&appId=209742945804238”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

[ad_2]

Source link

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More 1296 posts in stiri
Recommended for you
Cosmonauții fantomă ai fostei URSS. Controverse și fapte greu de înțeles

Războiul Rece dintre URSS și SUA nu s-a transformat într-un conflict armat însă, între cele...