140 de parlamentari, verificați de Parchetul General pentru conflict de interese Potrivit unor surse, procurorii au transmis astăzi către Parlament, o solicitare în care cer date şi documente referitoare…
Parlamentul l-a SALVAT pe Ponta de conflictul de interese Camera Deputaţilor a decis, marţi, 9 iunie, prin vot secret cu bile, că premierul Victor Ponta nu poate fi urmărit…
Prim-ministru pentru România Cei care mă cunosc știu că n-am făcut politică în sensul înregimentării într-un partid. Dar nici nu sunt străin de politică, pentru că mă doare ceea ce…
EXCLUSIV Ponta a decis: Merge la bătaie, NU demisionează Surse social-democrate la cel mai înalt nivel susțin pentru stiripesurse.ro că premierul Victor Ponta s-a decis – NU VA…
BOMBĂ/Penalul REFUZĂ să DEMISIONEZE NU DEMISIONEZ. Doar Parlamentul poate să mă demită. Victor Ponta SPUNE că a fost numit în funcție de Parlament și doar acesta îl poate…
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să convoace Consiliul Superior de Apărare a Ţării, pentru ”a verifica toate hotărârile acestui for, în baza cărora SRI…
TUNELURILE SECRETE DIN MUNTII BUCEGI, ROLUL MASONERIEI IN ROMANIA Viitor cu cap de mort” uimeste mai ales prin revelarea unor realitati nebanuite, care ne invita catre domeniile enigmatice…
Românii iubesc din plin sclavia modernă Mai-marii UE, în frunte cu Angela Merkel și José Manuel Barroso, au declanșat un program dement de austeritate, ce a aruncat Europa în…