Cel mai misterios și mai spiritual popor din lume exterminat de demoni American
Istoria strămutării şi a genocidului nativilor americani şi confederaţia Irocheză, un model de societate umană
“Istoria relaţiilor dintre Statele Unite şi indienii americani este profund conflictuală: un amestec de jocuri de interese, deposedări teritoriale, trădare, violenţă. De fapt, chiar de la începutul proiectului de colonizare a Americii de Nord, conflictul dintre europeni şi populaţiile băştinaşe era inevitabil, iar sfârşitul acestuia previzibil. El a însemnat dezrădăcinarea a milioane de băştinaşi şi chiar exterminarea unor naţiuni indiene.
În perioada colonială, după o scurtă etapă iniţială caracterizată prin relaţii comerciale paşnice, conflictele au luat amploare, unele dintre ele devenind adevărate războaie, cum ar fi cel cu Confederaţia Powhatan (1622-1644), cu tribul Pequot din 1637, cu indienii Narragansett (1643-1645), sau Războiul Regelui Filip (1675-1676). În secolul următor, cele mai tensionate momente ale relaţiei coloniştilor cu indienii americani s-au consumat în cadrul conflictelor dintre puterile europene, cel mai reprezentativ fiind războiul dintre Marea Britanie şi Franţa pentru supremaţie în America de Nord (1756-1763), când puternica confederaţie Iroquois a luptat alături de francezi.
În aproape toate războaiele cu coloniştii americani, diferitele triburi, atât de variate din punct de vedere cultural şi, în unele cazuri, mânate de vechi resentimente, au luptat unele împotriva celorlalte. La începutul secolului al XIX-lea, ca urmare şi a încălcărilor repetate ale tratatelor şi drepturilor de proprietate, tot mai mulţi indieni îşi dădeau seama cine le erau adevăraţii duşmani. Prea târziu, însă. Războiul început în 1812 de Tecumseh, care reuşise să unească mai multe triburi mari – Shawnee, Delaware, Miami, Ojibwa, Wyandot – şi să-i inspire şi pe cei din neamul Creek, în Sud (împotriva cărora avea să se distingă viitorul preşedinte Andrew Jackson), a însemnat şi sfârşitul visului de unitate.
MUZICA
În primele decenii de după formarea Statelor Unite s-a trecut la distrugerea sistematică a comunităţilor indiene şi a modului lor de viaţă. Într-o scrisoare adresată lui Andrew Jackson în 1817, Preşedintele Monroe exprima în termeni clari criteriile care stăteau la baza politicii americane faţă de populaţiile băştinaşe: „Condiţia de vânător sau sălbatic impune nevoia unui teritoriu mai mare decât s-ar cuveni pentru progresul şi cerinţele normale ale vieţii civilizate şi trebuie să cedeze în faţa acesteia.” În realitate, chiar şi atunci când triburile au adoptat modelul de viaţă agrar şi s-au organizat într-un stat suveran paşnic, au fost supuse unei şi mai mari presiuni să-şi părăsească terenurile. Acesta era cazul tribului Cherokee, care deţinea o suprafaţă substanţială de teren în Georgia. Temându-se că-şi vor pierde pământul, indienii Cherokee au adoptat o constituţie scrisă şi i-au cerut ajutor proaspătului Preşedinte Jackson. Acesta nu a fost dispus să rişte un nou conflict între drepturile statelor şi puterile federale şi, în schimb, a propus ca soluţie strămutarea tribului Cherokee la vest de Mississippi, unde, spunea el, indienii vor fi feriţi de contactul cu albii şi vor beneficia de „grija părintească” a guvernului federal. Astfel s-a născut ideea Legii strămutării indienilor din 1830, care urma să le afecteze şi pe celelalte aşa numite Triburi Civilizate (Cele Cinci Triburi Civilizate – Cherokee, Chickasaw, Choctaw, Creek şi Seminole – numite astfel pentru faptul că adoptaseră sistemul economic şi politic al Statelor Unite). Ca urmare a acestei legi, indienii urmau să-şi abandoneze pământurile, de bună-voie sau nu, contra unor terenuri în Teritoriul Oklahoma, primind şi importante sume de bani, care urmau să fie folosite de adunările lor legislative pentru şcoli şi autoguvernare. Totuşi, strămutarea a zeci de mii de oameni a lăsat urme adânci în memoria băştinaşilor. Mulţi şi-au pierdut viaţa în acest marş forţat spre un teritoriu străin, rămas în istorie sub numele de „Drum al lacrimilor” (Trail of Tears).
Problemele indienilor nu aveau să se sfârşească aici. Valul de colonizare avea să-i ajungă din urmă, trecând peste Mississippi, astfel că alte triburi au căzut victime aceleiaşi politici de strămutare, cu toţii fiind concentraţi în „rezervaţii” tot mai reduse. Această situaţie avea să ducă la numeroase conflicte între armată şi unele triburi, cele mai cunoscute fiind războaiele cu neamul Seminole (1835-1842), bătălia de la Little Bighorn (1876) şi masacrul de la Wounded Knee (1890). În plan cultural, strămutarea indienilor americani a însemnat desăvârşirea procesului de decimare prin aculturalizare.
(O istorie documentară a SUA, Iulian Cănănău – Editura Agatha)
SURSA: https://bucatidincarti.wordpress.com
LEGENDA IROCHEZĂ A “CERCULUI VORBIRII”
Toiagul Vorbirii este esenţial pentru ceea ce numim “cercul vorbirii”, un sfat convocat de bătrâni pentru a discuta problemele şi deciziile importante. Potrivit obiceiului, cercul nu reprezintă o adunare pentru dezbateri. Dr. Carol Locust îl descrie astfel: “Cercul este convocat pentru a-i permite fiecărei persoane să spună adevărul într-un loc unde se simte încrezătoare şi în siguranţă. (…) Nimeni nu iese mai mult în evidenţă decât ceilalţi, toţi sunt egali şi nu există început sau sfârşit, astfel încât toate cuvintele rostite sunt acceptate şi respectate în mod egal.”
Originile tradiţiei cercului vorbirii se pierd în negura timpului, dar ea îşi găseşte expresia în miturile care stau la baza Confederaţiei Irocheze. [*1] Timp de secole, cele cinci naţiuni din regiunea joasă a Marilor Lacuri din America de Nord au purtat lupte sângeroase între ei, fiecare trib dorind să aibă poziţia dominantă. Probabil că, prin secolul al XII-lea un tânăr străin, cunoscut în legenda drept Deganawidah, Aducătorul de Pace, a venit şi a transformat totul între naţiuni.
Legenda spune că Aducătorul de Pace l-a căutat pe războinicul însetat de sânge care ducea o viaţă plină de violenţă şi care era atât de înfricoşător şi izolat de ceilalţi, încât nimeni nu îi dăduse vreun nume. Într-o noapte, Aducătorul de Pace s-a furişat până la locuinţa războinicului şi s-a căţărat în vârful acesteia, acolo unde fumul ieşea printr-o gaură. Înăuntru, războinicul medita deasupra ceaunului aflat pe foc. Văzând faţa străinului reflectată din adâncurile apei, a fost uimit de frumuseţea acestuia şi a început să mediteze la râul pe care-l făcuse.
Când străinul s-a dat jos de pe acoperiş şi a intrat în coliba, războinicul l-a îmbrăţişat. “Am fost surprins că un bărbat se uită în sus de pe fundul ceaunului. Frumuseţea acestuia m-a uimit profund… M-am gândit că poate eu însumi sunt cel care se uită în sus. Apoi m-am gândit: “Obiceiul meu de a ucide oameni nu se potriveşte”
S-a eliberat de povara în faţa străinului. Şi-a spus povestea, iar străinul l-a ascultat cu respect. În final războinicul a spus: “Acum am terminat. Povestea mea este în mâinile tale. La rândul meu, voi asculta mesajul pe care îl porţi cu tine.”
Aducătorul de Pace i-a răspuns: “Tocmai ţi-ai schimbat viaţa. Ai primit acum o nouă cale numită Dreptate şi Pace.” S-a uitat apoi împreună în apă şi au văzut cât de tare semănau. Aducătorul de Pace i-a dat un nume războinicului, Hiawatha, apoi cei doi bărbaţi au “dus împreună o bătălie spirituală şi intelectuală care a durat mulţi ani” pentru a uni triburile Mohawk, Oneida, Onondaga, Cayuga şi Seneca în ceea ce astăzi cunoaştem drept Confederaţia Irocheză.
Dakamawida si Marea PaceFiind numită de unii “cea mai veche democraţie participativă din lume” Confederaţia a promovat pe baza celei de-a treia căi stoparea războiului, pe de o parte, şi a supunerii celui mai puternic, pe de alta. Cele Cinci Naţiuni nu au mai purtat niciodată războaie între ele. Sistemul constituţional irochez, cunoscut ca Marea Lege a Păcii, există şi azi, guvernat de un consiliu format din şefi de trib, iar cele mai multe decizii sunt luate prin consens şi fiecare reprezentant are dreptul egal de a vorbi. Deşi este important, acest consiliu se ocupă doar de chestiuni majore, în timp ce problemele locale sunt discutate în consilii de trib, într-un sistem federal de guvernare unic. Interesant este faptul că există consilii ale femeilor care au dreptul de veto asupra deciziilor liderilor masculini.
Deşi istoricii nu au căzut de acord în legătură cu influenţa sa, Confederaţia Irocheză se pare că a fost modelul pentru crearea Statelor Unite. Cu zece ani înainte de Revoluţia Americană, Benjamin Franklin a propus pentru prima dată o uniune similară pentru coloniile britanice din America. El a fost impresionat de “schema Uniunii” ingenioşilor irochezi. “A rezistat timp de secole şi pare indisolubila.” Dacă ei au putut, a întrebat Franklin, de ce n-ar putea şi coloniile?”
Aceasta este marea moştenire lăsată în urmă de primul cerc al vorbirii format în momentul în care Hiawatha a văzut în apă reflexia să şi a seamănului sau. Rezultatul, după cum a spus Aducătorul de Pace, a fost un nou mod de gândire”: paradigmele “Mă văd pe mine” şi “Te văd pe tine”, care i-au schimbat viaţa lui Hiawatha. Pentru a răspândi această nouă paradigmă printre naţiuni, cei doi bărbaţi au pus în aplicare paradigma “Caut să te înţeleg” convocând cercuri ale comunicării oricând doreau, construind Marea Lege a Păcii printre cele Cinci Naţiuni. Toiagul vorbirii a devenit simbolul Marii Legi a Păcii.
Sursă: A treia cale: Cum să rezolvăm cele mai dificile probleme ale vieţii/COVEY, Stephen R. Bucureşti: ALL, 2013, pp. 49-51.
[*1] Confederaţia irocheză sau Liga irocheză (Haudenosaunee, de fapt, sau „poporul casei lungi”)este o uniune a cinci (ulterior şase) triburi de amerindieni din partea de N a statului New York, care a jucat un rol major în conflictul dintre britanici şi francezi în secolele XVII-XVIII, pentru dobândirea supremaţiei în America de Nord. Iniţial, cele cinci triburi erau mohawk, oneida, onondaga, cayuga, şi seneca; acestora li s-a alăturat tuscarora în 1722. Potrivit tradiţiei, confederaţia a fost întemeiată între 1570 şi 1600 de Dekanawidah, de origine huronă, care a pus în aplicare ideile lui Hiawatha, din tribul Onondaga. Animate de dorinţa comună de a lupta împotriva invaziilor, triburile s-au unit printr-un consiliu comun format din 50 de sachemi (şefi de trib). Fiecare trib avea dreptul la un vot şi se aplica regula unanimităţii. (Sursa:http://www.crispedia.ro/Confederatia_irocheza )
„Înainte ca fraţii noştri albi să vină să ne civilizeze, noi nu aveam puşcării. Prin urmare, nu aveam infractori. Nu poţi avea infractori fără o închisoare. Nu aveam încuietori sau chei şi, ca atare, nu aveam hoţi. Dacă un om era atât de sărac încât nu avea propriul său cal, cort sau pătura, cineva îi dăruia toate aceste lucruri…
Nu exista lege scrisă, nici avocaţi, nici politicieni, ca atare n-am fi putut înşela. Chiar că ne aflam într-o stare jalnică, înainte de venirea omului alb, şi nu ştiu cum de ne-am putut descurca fără aceste lucruri “importante”, care ni se spune că sunt absolut esenţiale pentru a putea constitui o societate.”
SURSA: http://antiiluzii.blogspot.com
Nota noastră: In istoria americana se spune ca majoritatea indienilor au murit de fapt din cauza epidemiilor … Probabil ca si despre palestinienii se va spune la fel peste ceva vreme.