Cererea companiei Tel Drum de ridicare a sechestrului, respinsă de către Curtea Supremă

[ad_1]

”Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de suspecta persoană juridică SC TEL DRUM SA împotriva Ordonanţei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.986/P/2014 din 16 ianuarie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, se arată în decizia magistraţilor de la Înalta Curte.

Conform sursei citate, magistraţii au admis însă cererea Tel Drum de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire
la articolul 249 alin. 5 din Codul de procedură penală.

“(5) Măsurile asigurătorii în
vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea
executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau
inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa
valorii probabile a acestora”, precizează alineatul asupra căruia se va
pronunţa CCR.

Solicitarea de ridicare a sechestrului vine după ce, cu doar câteva zile înante ca Tel Drum să ceară intrarea în insolvenţă, compania a avut grijă să înstrăineze, la preţuri derizorii, o parte importantă din patrimoniu. Cumpărătorul este nimeni altul decât fiul liderului PSD, Liviu Dragnea, Ştefan Valentin Dragnea.

Pe 17 ianuarie, DNA a anunţat că a pus sechestru asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale SC Tel Drum SA, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute de aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589 lei, reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat.

În noiembrie 2017, compania Tel Drum a fost pusă sub acuzare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene din judeţul Teleorman.

!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?
n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;
n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;
t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,
document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’);

fbq(‘init’, ‘253361638393458’);
fbq(‘track’, “PageView”);(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = “http://connect.facebook.net/en_US/sdk.js#xfbml=1&version=v2.5&appId=209742945804238”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *