Cristina Chiriac și antreprenoriatul autentic

[ad_1]

Doctor în economie, evaluator, consultant şi auditor financiar, practician în insolvenţă, mediator şi arbitru internaţional în mediere. Învăţând continuu, Cristina Chiriac a reuşit să-şi construiască o carieră de invidiat. A lucrat pentru instituţii ale statului, unde a ocupat poziţii de conducere, dar a fost manager şi al unei companii importante.

Cu toate acestea, vocaţia şi-a descoperit-o în antreprenoriat. În urmă cu mai bine de patru ani, Cristina Chiriac a lansat „Flori de ie”, un concept care a integrat şi un magazinul online prin care a început să comercializeze atât ii vechi, cât şi colecţii noi. În scurt timp, cu o strategie coerentă, povestea iilor româneşti a prins contur. „<> a fost conceput după reţeta clasică: dacă vrei să ai success în ţara ta, dobândeşte succesul întâi în afară. Cu alte cuvinte recunoaşterea în România a venit doar după ce am primit-o în afara graniţelor. Poate şi de aceea pot spune cu mândrie ca ia românescă a ajuns în Mexic, America, Emirate, Canada, Rusia, China sau Japonia, dar şi în marea majoritate a ţărilor din UE, iar că cei care o cumpăra sunt atât străinii, cât şi românii cu dor de ţară”, spune Cristina Chiriac. Astfel, împreună cu un business prosper, antreprenoarea a reuşit să contribuie la promovarea valorilor naţionale. „Pentru mine, <> este în primul rând un proiect de suflet şi abia apoi este o poveste de success care demonstrează încă o data că antreprenoriatul reprezintă cea mai sigura cheie pentru a descuia calea succesului”, se destăinuie aceasta.

 Acest lucru Cristina Chiriac l-a ştiut însă cu mult timp înainte şi a determinat-o să se implice într-un alt proiect important. Din 2013, este preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor, o organizaţie care promovează şi susţine la nivel naţional şi internaţional atât antreprenoriatul, cât şi activităţile de educaţie, dezvoltarea personală şi profesională.

Un nou proiect de răsunet

De ziua femeii, pe 8 martie, se lansează Federaţia Patronală a Femeilor Antreprenor, cea mai puternică entitate asociativă feminină din România. Cristina Chiriac crede mult în acest demers, fiind convinsă că mediul de afaceri din România are mare nevoie de această organizaţie şi speră că din ce în ce mai mulţi antreprenori vor veni alături de cei care deja s-au hotărât să se implice. „29 de ani de capitalism ne-au lăsat mai săraci cu peste 2.000.000 de locuri de munca pierdute prin procesul de privatizare şi peste 6.000 de companii dispărute de pe harta economică a României. Mai mult, ne-a adus în dar o legislaţie greoaie, modificată mult prea des şi nearmonizată cu necesităţile antreprenoriale. Sigur, la baza constituirii FPFA sunt mai multe considerente, însă cel mai important este acela de a construi, de a încuraja şi de a participa activ la construirea unui cadru economic si social stabil, propice mediului antreprenorial”, explică antreprenoarea.

 

Federaţia Patronală a Femeilor Antreprenor a luat naştere ca urmare a initiaţivei Patronatului Femeilor Antreprenor şi a Patronatului Femeilor Meştesugar. Orice antreprenor poate deveni membru al unuia dintre aceste patronate şi poate contribui activ la schimbarea mediului de business. “Singura cale pentru a avea o economie sustenabilă este una bazată pe antreprenori. România are nevoie de antreprenori corecţi, puternici, care sa poată crea locuri de muncă şi să contribuie la bugetul naţional”, mai arată Cristina Chiriac.

Secretul unei cariere de succes

Din punctul meu de vedere, succesul este particular şi se raportează la scara de valori a fiecărui individ. Succesul depinde de ADN-ul fiecărui antreprenor. Pentru mine, cel mai important a fost să învăţ să zbor fără sa îmi fie frică că într-o bună zi zborul îmi va fi frânt! M-am gândit întotdeauna cu încăpăţânare că succesul meu va veni negreşit dacă sunt capabilă să visez şi visul să devină realitate. În business, ca în viaţă, nu îţi garantează nimeni succesul, totul ţine de pasiune şi perseverenţă. 

Scurt CV Cristina Chiriac

  • Vicepreşedinte AVAS (2009-2012)
  • Ambasador, “Reţeaua Europeană a Femeilor Ambasadoare a Antreprenoriatului” şi “Reţeaua Europeană de Mentori pentru Femeile Antreprenor” (2010)
  • Director general World Trade Center (2013-2014)
  • Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor (2013-prezent)

 

Am pornit la drum conştientizând că poate exista un risc în a da faliment în orice clipă, însă nu mi-a  fost frică. Sunt pregătită chiar şi acum pentru orice. Este la fel ca într-o căsătorie: nu îţi garantează nimeni că va dura o veşnicie, însă îţi poţi garanta tu că ai construit o poveste frumoasă.

 

Acest articol a fost publicat în numărul 6 al revistei Capital, diponibil la chioşcuri în săptămâna 12-18 februarie 2018

!function (f, b, e, v, n, t, s)
if (f.fbq)
return;
n = f.fbq = function ()
n.callMethod ?
n.callMethod.apply(n, arguments) : n.queue.push(arguments)
;
if (!f._fbq)
f._fbq = n;
n.push = n;
n.loaded = !0;
n.version = ‘2.0’;
n.queue = [];
t = b.createElement(e);
t.async = !0;
t.src = v;
s = b.getElementsByTagName(e)[0];
s.parentNode.insertBefore(t, s)
(window,
document, ‘script’, ‘https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’);
fbq(‘init’, ‘1675896082650329’); // Insert your pixel ID here.
fbq(‘track’, ‘PageView’);
(function (d, s, id)
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id))
return;
js = d.createElement(s);
js.id = id;
js.src = “http://connect.facebook.net/ro_RO/all.js#xfbml=1&appId=148257132177935&version=v2.4”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *