Home » stiri » Cum a încercat CJ Constanţa să pună mâna pe un spital strategic al Ministerului Transporturilor

Cum a încercat CJ Constanţa să pună mâna pe un spital strategic al Ministerului Transporturilor

[ad_1]

Spitalul Clinic Căi Ferate (CF) Constanţa este râvnit de Consiliul Judeţean (CJ) Constanţa, care ar vrea să-l transforme în maternitate. Numai că spitalul cu 166 paturi, care este în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Judeţeană Constanţa, face parte din reţeaua strategică de unităţi sanitare a Ministerului Transporturilor (MT) şi, potrivit legii, nu poate fi înstrăinat.

Asta nu l-a împiedicat pe Felix Stroe, schimbat recent din funcţia de ministru al Transporturilor, să pledeze pentru cauza CJ Constanţa. O mână de ajutor i-a dat consilierul său personal, „generalul-brancardier“ Ioan Sîrbu.

De altfel, Felix Stroe a mai încercat să atenteze la patrimoniul MT şi pe vremea când a fost viceprimar al Constanţei şi consilier local, miza fiind tot imobilul Spitalului CF din municipiu.

Demersurile CJ Constanţa vin după ce, în ultimii ani, unitatea medicală, care cuprinde mai multe specialităţi medicale şi chirurgicale, în trei locaţii diferite, inclusiv în Ambulatoriu de specialitate CF Constanţa, a achiziţionat aparatură de ultima generaţie, fiind acreditat de CONAS cu „Nivel de încredere ridicat“.

Filmul deturnării

Pe 2 noiembrie 2017, preşedintele CJ Constanţa, Horia Marius Ţuţuianu (PSD) a trimis Ministerului Transporturilor (MT) o adresă, în care îşi arăta intenţia de a promova un proiect de hotărâre de Guvern, pentru formularea unei solicitări de trecere din proprietatea publică a statului, în proprietatea publică a judeţului Constanţa, a imobilului din Bd. 1 Mai, nr. 3-5, în care funcţionează Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa. Motivul oficial a fost înfiinţarea unei maternităţi.

Ministrul Felix Stroe a trimis solicitarea la Direcţia Medicală a MT, pentru a face demersurile de cedare a spitalului către CJ Constanţa.

Lovitura a fost dată în ultimele zile de mandat ale lui Stroe în fruntea Transporturilor. Cu doar o zi înainte de convocarea Consiliului de Administraţie (CA), în care urma să se discute, pasămite, programul de achiziţii publice pentru 2018 al spitalului, prin OMT nr. 81.25.01.2018, ministrul Felix Stroe l-a demis pe managerul unităţii medicale, conf. univ dr. Stelian Paris, cel care, în ultimii ani, se opusese constant „asaltului“ CJ Constanţa. În locul său a fost numit Marian Cîciu, un afacerist local, fără nicio experienţă în domeniu, a cărui singură „calitate“ era apartenenţa la ALDE, partenerul de guvernare al PSD. Convocarea CA a urmat, aparent, parcursul legal: ordinea de zi a şedinţei a fost aprobată de Ministerul Transporturilor, care i-a mandatat pe consilierul personal al lui Felix Stroe, generalul în rezervă Ioan Sîrbu, şi pe şefa Direcţiei Medicale a MT, Victoria Iacob, să reprezinte ministerul.

Reprezentantul sindicatului, dat afară din şedinţă

Pentru a se evita opoziţia sindicatelor faţă de cedarea spitalului, lidera de sindicat Nicoleta Rădulescu a fost dată afară din şedinţă, deşi avea dreptul legal să participe.

„Am fost invitată de conducerea spitalului, dar înainte de a începe şedinţa propriu-zisă, reprezentantul ministerului Transpoturilor a spus că rămân în sală numai membrii Consiliului de Administraţie, aşa că m-au dat afară“, a declarat, pentru „Adevărul“, Nicoleta Rădulescu.

Culmea, în procesul-verbal de şedinţă s-a consemnat că „se constată absenţa reprezentantului sindicatului feroviar şi se solicită în mod imperios managerului spitalului ca la toate şedinţele CA ce vor urma să ia toate măsurile necesare asigurării prezenţei persoanei îndreptăţite juridic să participe“.

Potrivit Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, „Reprezentantul nominalizat de sindicatul legal constituit în unitate, afiliat federaţiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, participa ca invitat permanent la şedinţele consiliului de administraţie“.

Ordinea de zi, modificată din pix

Tot conform legislaţiei, cei doi reprezentanţi ai MT aveau împuternicire, la şedinţa CA, strict pentru dezbaterea subiectelor aflate pe ordinea de zi aprobată de minister. Cu toate acestea, în toiul şedinţei, consilierul Ioan Sîrbu a modificat din pix (la propriu) ordinea de zi, solicitând analizarea cererii CJ Constanţa de preluare a spitalului.

Potrivit unor surse sindicale, în ciuda presiunilor făcute de trimişii lui Felix Stroe, ceilalţi membri ai Consililui de Administraţie au ezitat să aprobe solicitarea, demersul fiind blocat, cel puţin temporar.

La trei zile de la şedinţa cu scântei, Felix Stroe a fost nevoit să plece de la Ministerul Transporturilor, în urma schimbării Guvernului şi, odată cu el, consilierul personal Ioan Sîrbu.

Sindicatele feroviare au depus la DNA o plângere penală pentru abuz în serviciu, primind numărul de înregistrare 408/2018. Coincidenţă sau nu, managerul Marian Cîciu a intrat în concediu medical chiar a doua zi de la şedinţa CA şi de atunci nimeni nu l-a mai văzut pe la spital. Cîciu şi-a dat apoi demisia, invocând probleme medicale.

„Adevărul“ a solicitat reprezentanţilor Ministerului Transporturilor să precizeze temeiul legal al cedării Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa, dar aceştia susţin că nu ştiu nimic despre demersul CJ Constanţa.

„Direcţia Medicală a Ministerului Transporturilor nu are cunoştinţă despre intenţia de cedare către Consiliul Judeţean a imobilului Spitalului Clinic CF Constanţa, din B-dul. 1 Mai nr. 5-7“, este răspunsul neverosimil transmis de MT. Asta cu toate că şefa Direcţiei Medicale, Victoria Iacob, a fost unul dintre cei doi reprezentanţi ai ministerului în şedinţa CA, din 26 ianuarie.

Totodată, „Adevărul“ a solicitat MT să spună care sunt atribuţiile consilierului Ioan Sîrbu în cadrul Ministerului Transporturilor, conform fişei postului. Reprezentanţii ministerului au evitat să răspundă, precizând doar că „Domnului Sîrbu Ioan, consilier personal al ministrului transporturilor Felix Stroe, i-a încetat contractul în data de 29.01.2018“.

De ce nu pot fi înstrăinate spitalele CFR

Ministerul Transporturilor beneficiează de o reţea sanitară proprie pentru modurile de transport rutier, feroviar, naval şi aerian, considerate domenii de importanţă naţională maximă.

Astfel, reţeaua medicală a Transporturilor este alcătuită din 15 spitale (opt spitale clinice – CFR 2, Witing, Craiova, Iaşi, Cluj, Timişoara, Oradea, Constanţa şi şapte spitale generale – la Ploieşti, Drobeta Turnu Severin, Paşcani,Galaţi, Braşov, Sibiu şi Simeria), ce au în subordine 22 de ambulatorii de specialitate.

Unităţile medicale nu s-au construit din bani publici, ci din contribuţia bănească a salariaţilor CFR (reţineri din salariu) şi asigură, potrivit legii, accesul personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor la asistenţa medicală şi/sau psihologică.

Totodată, legislaţia europeană în materia serviciilor de asistenţă medicală în domeniul siguranţei în transporturi prevede obligativitatea funcţionării unor unităţi sanitare cu paturi în toate centrele zonale ale reţelei transporturilor, aşa cum este cazul Spitalului Clinic Căi Ferate Constanţa.

Atentat la patrimoniul Transporturilor

Sindicatele CF suspectează interese imobiliare în spatele acestei tentative de rapt. În zona Bulevardului 1 Mai, unde este amplasat Spitalul Clinic CF Constanţa, un metru pătrat de teren se vinde cu 300 – 350 de euro.

De atfel, de-a lungul timpului, au fost mai multe tentative de a înstrăina sau privatiza, fie Spitalul CF Constanţa, fie Ambulatoriul de Specialitate. În perioada în care primar al Constanţei a fost Radu Mazăre, autorităţile locale au reuşit chiar să pună mâna pe aproximativ 6.000 mp din terenul de 10.000 mp al Spitalul Clinic CF, sub pretextul edificării unor obiective de utilitate publică. Dar, ulterior, terenul a fost parcelat şi înstrăinat unor persoane fizice.

În 2015, viceprimarul de atunci al Constanţei, actualul edil Decebal Făgădău (PSD), a invocat că „ambulatoriul de specialitate al Spitalului CF Constanţa este într-o stare avansată de degradare“, drept pentru care se impune „transferul acesteia în patrimoniul municipiului Constanţa“.

În anul următor, senatorul de Constanţa Vergil Chiţac (PNL), în perioada campaniei electorale, promitea, în programul său, „Preluarea spitalului CF Constanţa la municipalitate şi transformarea lui în spital universitar, în strânsă legătură cu Facultatea de medicină“. Vergil Chiţac nu a câştigat alegerile şi proiectul său a fost uitat.

Cine este Ioan Sîrbu

Supranumit „generalul-brancardier“, Ioan Sîrbu este un personaj controversat, aflat, la un moment dat, în vizorul DNA pentru abuz în serviciu. Fostul medic militar a fost acuzat şi că a plagiat o lucrare ştiinţifică, dar şi că a intrat ilegal la facultate, fără să dea concurs.

Generalul de brigadă (r) Ioan Sîrbu deţine recordul avansărilor, atât în cariera profesională, cât şi în cea militară. În 1990, Sîrbu era un simplu brancardier, cu grad de plutonier, şi făcea serviciu de gardă la poarta Spitalului Militar. În 15 ani, el a ajuns general de brigadă, cercetător ştiinţific principal şi comandantul unităţii medicale. Ioan Sîrbu este autorul celebrelor epurări de la Spitalul Militar, din anul 2006, când nu mai puţin de 15 medici, şefi de clinici, cu toţii universitari de renume, au fost trecuţi forţat în rezervă.

„Adevărul“ a dezvăluit că, la alegerile parlamentare din 2016, la care Sîrbu a candidat, din partea PNL, pentru un fotoliu de deputat, generalul s-a folosit de uniforma militară pentru a atrage simpatia alegătorilor.

Sîrbu, care promite dublarea salariilor medicilor şi analize gratuite dacă va fi ales deputat, s-a afişat în campania electorală, la evenimentele PNL, îmbrăcat în haine de general.

Potrivit regulamentelor militare în vigoare, „se interzice cadrelor militare în rezervă şi în retragere să poarte uniforma militară la şedinţe, întruniri, manifestaţii de orice fel şi emisiuni televizate organizate de instituţii, partide, organizaţii politice sau apolitice…“, sub sancţiunea „pierderii dreptului de a purta uniforma militară“. Cu toate acestea, generalul Sîrbu nu a fost sancţionat nici până astăzi pentru încălcarea regulamentelor militare.

!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?
n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;
n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;
t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,
document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’);

fbq(‘init’, ‘253361638393458’);
fbq(‘track’, „PageView”);(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = „http://connect.facebook.net/en_US/sdk.js#xfbml=1&version=v2.5&appId=209742945804238”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

[ad_2]

Source link

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More 1296 posts in stiri
Recommended for you
Cosmonauții fantomă ai fostei URSS. Controverse și fapte greu de înțeles

Războiul Rece dintre URSS și SUA nu s-a transformat într-un conflict armat însă, între cele...