Cum luptă armata împotriva schimbărilor climatice

David Titley ne poartă de la catastrofa umanitară din Siria până la ţărmurile îngheţate ale oraşului Svalbard pentru a ne arăta modul în care militarii abordează ameninţarea schimbărilor climatice, într-o acţiune modernă, practică şi nepartizană cu privire la pregătirile climatice.

Vă prezentăm mai jos discursul integral susţinut de David Titley, la conferinţele TED.com

Aş vrea să vă spun o poveste despre schimbări şi climă, dar e de fapt o poveste despre oameni şi nu despre urşi polari.

Aşadar, aceasta este casa noastră în care am locuit în anii 2000. Eram comandantul principal al serviciului meteorologic şi oceanic al marinei. S-a întâmplat să fie într-un loc numit Centrul Spaţial Stennis chiar pe Coasta Golfului, aşa că locuiam într-un orăşel numit Waveland, Mississippi, într-o casă frumoasă şi modestă, care stă fix în calea unui val de furtuni. Dacă v-aţi întrebat vreodată ce poate face un val de nouă metri care loveşte strada voastră, atunci vă pot arăta. Aceeaşi casă.Acesta sunt eu, mă întrebam ce urmează. Dar când spunem că ne-am pierdut casa – asta fiind imediat după Katrina – aşadar casa este fie mai în faţă, până la calea ferată, fie pe acolo pe undeva în Golful Mexic, şi până în ziua de azi e pierdută. Nu ştim pe unde este.

Știţi voi, a dispărut. Aşa că nu arăt acest lucru pentru a vă provoca milă, pentru că, în multe privinţe, eram cei mai norocoşi oameni de pe Coasta Golfului. Unul dintre lucruri este că aveam asigurare, şi ideea asigurării este probabil destul de importantă aici. Dar intensifică acest lucru ceea ce s-a întâmplat aici? Și cred că o face, pentru că după cum aţi auzit, pe măsură ce nivelul mării creşte, este nevoie de furtuni din ce în ce mai slabe pentru a provoca aşa ceva.

Hai să ne detaşăm pentru o secundă şi să privim aici. Și, ştiţi voi, clima e un concept complicat, o mulţime de părţi în mişcare, dar m-am axat în principal pe apă. Vedeţi cele trei puncte albastre de jos în partea inferioară? Cel pe care îl puteţi vedea cu uşurinţă reprezintă toată apa din lume. Cele două puncte mai mici reprezintă apa dulce. Se pare că pe măsură ce se produc schimbări climatice,distribuţia acelei ape se schimbă fundamental. Aşa că acum avem prea multă ori prea puţină, în locul sau la timpul nepotrivit. E sărată unde ar trebui să fie dulce; e lichidă unde ar trebui să fie îngheţată; e umed în loc să fie uscat; şi de fapt, chiar chimia propriu-zisă a oceanului se schimbă. Iar impactul din perspectiva militară sau a securităţii se răsfrânge în trei moduri: schimbă mediul de operare în care ne desfăşurăm, ameninţă bazele noastre şi prezintă riscuri geostrategice, ce poartă o rezonanţă pompoasă şi o să explic ce vreau să spun prin asta într-o secundă.

Deci, să observăm câteva exemple aici. Și vom începe cu ceea ce ştim cu toţii, că este, desigur, o catastrofă politică şi umanitară reprezentată de Siria. Și se dovedeşte că clima a fost una dintre cauzele dintr-un şir lung de evenimente. Totul a început de fapt în anii 1970. Când Assad a preluat controlul asupra Siriei, el a decis că vrea să fie autosuficient în chestiuni precum grâul şi orzul. Acum, aţi vrea să credeţi că a existat cineva în biroul lui Assad care a spus: „Hei, şefu’, ştii, suntem în estul Mediteranei, e cam uscat pe aici, poate că nu e ideea cea mai bună.” Dar poate s-a spus: „Șefu’, eşti un om inteligent, puternic şi frumos. Vom trece la treabă.” Și aşa au şi făcut. Aşadar, până în anii ’90, credeţi sau nu, sirienii erau cu adevărat autosuficienţi în mâncare, dar au făcut-o cu un cost mare. Au făcut-o cu costul acviferelor lor, au făcut-o cu costul apei de suprafaţă. Și, bineînţeles, există multe probleme non-climaterice care au contribuit în cazul Siriei. A fost războiul din Irak, şi după cum vedeţi prin linia albastră inferioară, peste un milion de refugiaţi se mută în oraşe. Apoi, cam cu un deceniu în urmă, are loc un val extraordinar de căldură şi secetă – indiciile de peste tot arată, că, da, aceasta are legătură cu schimbările climaterice – şi a constrâns alte trei sferturi de milion de fermieri să se mute în aceleaşi oraşe. De ce? Pentru că nu mai aveau nimic. Aveau praf. Aveau mizerie. Nu mai aveau nimic.Aşadar acum s-au stabilit în oraşe, irakienii sunt în oraşe, este vorba de Assad, nu e ca şi cum are grijă de poporul său, şi dintr-o dată avem aici doar această problemă uriaşă de instabilitate masivă şi un teren prolific pentru extremism. Iată de ce în comunitatea de securitate numim schimbările climaterice un risc ce generează instabilitate. Accelerează instabilitatea în acest caz. Pe scurt, situaţia se înrăutăţeşte.

Hai să mergem în alt loc. Acum vom merge la 2.000 de kilometri sau la circa 1.200 de mile la nord de Oslo, la numai 600 de mile distanţă de Polul Nord şi aceasta este, probabil, cea mai strategică insulă de care nu aţi auzit niciodată. E un loc pe nume Svalbard. Se află pe litoralul maritim pe care Flota Nordică a Rusiei trebuie să îl parcurgă ca să navigheze prin ape mai calde. De asemenea, datorită geografiei sale, este un loc în care poţi controla fiecare satelit cu orbită polară de pe fiecare orbită.Acesta este cel mai bun loc strategic ce ţine de spaţiu. Schimbările climatice au redus considerabil gheaţa din această zonă, sporind în mare măsură activitatea umană, devenind un punct de risc şi însăşi Adunarea Parlamentară NATO va avea loc aici, în Svalbard, luna viitoare. Ruşii sunt foarte, foarte nemulţumiţi de asta. Deci, dacă doriţi să găsiţi un punct de cheie în zona arctică, luaţi în calcul Svalbard.