De frica Rusiei, România a cerut, azi, ajutorul NATO

De frica Rusiei, România a cerut, azi, ajutorul NATO

De frica Rusiei, România a cerut, azi, ajutorul NATO

 

De frica Rusiei, România a cerut, azi, ajutorul NATO
De frica Rusiei, România a cerut, azi, ajutorul NATO

 

România le-a solicitat partenerilor NATO, la reuniunea de astăzi de la Bruxelles, măsuri concrete de consolidare a securităţii în Marea Neagră prin cooperarea statelor Alianţei.

 

Ministrul român al Apărării, Mircea Duşa, a declarat că este nevoie de asigurarea prezenţei navale aliate în acest bazin maritim pentru securitatea euro-atlantică. Un subiect de actualitate pe agenda miniştrilor apărării ai NATO a fost situaţia de securitate din Afganistan şi Siria. În opinia aliaţilor, reprezintă un motiv de preocupare din perspectiva securităţii în regiune şi a consecinţelor umanitare.

 

Ministrul Mircea Duşa s-a întâlnit cu generalul Philip Breedlove, csursă-stiripesurseomandantul Forţelor Aliate în Europa, cu care a discutat despre consolidarea flancului estic al NATO. Baza de la Deveselu va deveni operaţională spre sfâşitul anului, a spus Mircea Duşa.

 

 

sursă-stiripesurse
/ 5
Thanks for voting!

One Reply to “De frica Rusiei, România a cerut, azi, ajutorul NATO”

  1. Noi alături de NATO (Nesătuii Asasini şi Tâlhari ai Omenirii) , noi nu vom precupeţi nici un efort , ba ne vom da chiar şi viaţa pentru a apăra :
    inestimabilele , nobilele şi înălţătoarele idealuri-ş-valori ale CONSTITUŢIEI colonialo-DEMONcrato-sclavagiste (şi neo.sclavagiste) a cotropelniţelor demoNcrate ale Imperiului DEMONcratic Americânesc , precum şi a altor cotropelniţe colonialo-criminalo-demoNcrate vest-europenizotice !! …
    Ia numa´ să încerce Putin să ne atace ţara , adică să încerce ne fure datoria SUVERANĂ , datorie de circa 100 de miliarde de euroi !! …adică echivalentul a circa 3 200 de tone de aur , adică un tren cu lungimea de circa 1,5 km plin cu aur .
    Însă această datorie nu i s-a făcut doar aşa pe gratis şi pe degeaba , ci ni s-a făcut doar în schimbul :
    înstrăinării tuturor bogăţiilor ţării , în schimbul desfinţării (aproape de tot) a armatei , în schimbul desfinţării-ş-lichidării economiei naţionale şi a tuturor locurilor de muncă .
    Aşadar , noi nu vom precupeţi nici un efort , ba ne vom da chiar şi viaţa pentru a apăra datoria SUVERANĂ a coloniei Repu(b)lica Mafioto DemoNcrato Integrătolitică România (… din Imperiul DEMONcratic UE şi Americânesc) . …
    ….cât despre expresia : =datoria SUVERANĂ= … vezi pe Goagăl … …. .
    De pe la Cristofor Columb încoace , timp de peste 500 de ani , şi care continuă cu aceiaşi viteză şi azi , dar într-un stil mult mai elegant , mai şmecheros , mai perfid şi mai diplomat ;
    deci de atunci , cotropelniţele colonialo-demoNcrato-sclavagiste (şi neo.sclavagiste) ale Vestului Sălbatic le-au jefuit-ş-tâlhărit pe toate popoarele lumii de pe toate continentele .
    … Însă chiar azi.noapte , aşa cam pe la tri…tri-ş-un-sfert :
    toate-toate cotropelniţele demoNcrate ale Vestului Sălbatic s-au pocăit , iar acum nu mai vor decât binele omenirii !??… –Ha ?..
    Prima democraţie din lume a fost democraţia-sclavagistă din Grecia Antică .
    Deci , în Grecia Antică de pe vremea lui Pericle , =forma OFICIALĂ= de guvernământ din Atena era : =democraţia sclavagistă= , adică : scris-n acte OFICIALE cu negru-pe-alb cu litere d-alea şerpuite-ş-îmbârligate . .
    Însă fiind un SISTEM tâmpit ş´ INEFICIENT , tâmpito.craţia (DEMONcraţia) din Grecia Antică a dat faliment .
    De altfel , înspre sfârşitul lui (adică în agonia lui) , şi Imperiul Roman de Apus cam-cam devenise un fel de repu(b)lică demoNcrato-sclavagistă .
    Iar în vremurile astea moderne , democraţiei sclavagiste greceşti , ăsteia i-au urmat apoi demoNcraţiile colonialo-sclavagiste (şi neo.sclavagiste) :
    olandeză , engleză , franceză , americană … etc .. .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *