Frans Timmermans face astăzi o vizită oficială la Bucureşti şi va avea întâ…

[ad_1]

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), responsabil pentru mai buna legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, a declarat, miercuri, pentru Calea Europeană faptul că aşteaptă ca autorităţile de la Bucureşti să îi ofere explicaţii cu privire la propunerea de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

”Voi fi informat joi despre asta. Mă voi întâlni cu ea (procurorul-şef) şi cu ministrul Justiţiei şi le voi asculta argumentele. Dar ştiţi poziţia Comisiei. Trebuie să lăsăm independenţa judiciară să îşi facă treaba. Asta este cel mai bine pentru toate statele membre”, a declarat Frans Timmermans.

Conform unui anunţ al reprezentanţei CE în România, Timmermans se va întâlni şi cu reprezentanţi ai sistemului judiciar din România şi cu membri ai comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.

De la ora 15.30, prim-vicepreşedintele CE va susţine o conferinţă de presă, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Frans Timmermans a luat poziţie în mai multe rânduri faţă de modificările la legile justiţiei din România, avertizând, împreună cu preşedintele CE, Jean Claude Juncker, asupra riscurilor slăbirii independenţei justiţiei.

„Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România. Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în mod eficace corupţia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene“, arătau Juncker şi Timmermans într-o declaraţie din urmă cu o lună.

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *