Martin S. Martin, chirurg şi cardiolog român stabilit în SUA: „Eu nu am vru…

[ad_1]

După prelegerea ţinută pe scena Ateneului Român, Martin S. Martin a vorbit despre motivele emigrării sale, în vara anului 1985, în SUA, despre limitele unui medic, despre de ce eutanasia nu ar trebui să fie făcută de medici, dar şi despre dreptul femeii la avortul terapeutic, precum şi despre problema vaccinării.

Întrebat de Gabriel Liiceanu despre limite, Martin S. Martin a explicat că în viaţa de medic limita e prezentă aproape în fiecare zi, în diverse forme.

Martin acordă o mare importanţă şi îşi pune o mare încredere în relaţia medic pacient, căci, în 46 de ani de practică medicală, a descoperit cât îi este de simplu unui doctor să îi apară bonavului ca fiind superificial, dezinteresat, incapabil sau chiar infatuat. Nu blamează pacienţii pentru acest lucru, pentru că atunci când „un om care a fost de deplin sănătos, face o boală, aceasta e o povară care îl apasă dintr-odată, una respingătoare, un gunoi, ceva de care nu ştii cum să faci să scapi mai repede”.

Limitele medicului

De aceea, cel mai mare rol al doctorului, crede Martin, este de a-l face pe pacient să înţeleagă că împreună vor ieşi din situaţia respectivă, că el, doctorul, îl va scăpa de boală. „Când i-ai luat povara asta, bolnavul s-a vindecat pe jumătate”, pentru că efectul este vizibil: pacientul devine cel mai cooperant, cel mai încrezător şi cel mai bun prieten.„Se întâmplă, în cea mai mare parte a cazurilor, să fie soluţii, să te sfătuieşti şi cu alţii, să îi spui care sunt etapele şi lucrurile să meargă foarte bine”.

„Una dintre limitele ucigătoare e că dai din când în când de nişte cazuri, în care nu ai nimic de oferit. Nu există absolut nimic de oferit. Şi trebuie să îi spui asta”, a spus Martin.

În astfel de cazuri, crede medicul, nu ai ce adăuga, lucrurile nu pot fi îndulcite, însă poţi să îţi exprimi compasiunea şi respectul.

Conflictul cu sistemul medical românesc

Martin S. Martin s-a format chirurg în România, unde a avut, „maeştri pe care îi divinizează”. Acest a povestit că, atunci când a ajuns într-o fază în care reuşea să facă lucruri bune, poate, uneori, pentru prima dată, a intrat în conflict cu sistemul medical „într-un mod foarte ciudat”. 

„Eu nu am vrut să plec din România, m-au împiedicat să lucrez”, a adăugat medicul.

Martin are o părere foarte proastă despre politicienii români, cu precădere despre cei din perioada respectivă, pe care îi numeşte „agenţii eutanasiei programate de stat”. I se interziceau medicamentele pe care trebuia să le dea pacienţilor, instrumentele pe care trebuia să le folosească, valvele cardiace pe care trebuia să le implanteze sau firele de sutură necesare la operaţii.

„Era epoca economiilor pentru plata datoriilor şi alte istericale… Acel sistem medical era împotriva bolnavilor pe care îi trata ca pe o masă la care ei aveau drept să ia decizii de eutanasiere, şi pe mine ca pe un servitor neimportant care nu ştie ce vorbeşte. <>?”

Când spune „eutanasie”, Martin se referă nu la sensul originar, de moarte corectă sau potrivită sau normală, ci la „crima făcută de profesiunea medicală cu influenţe politice sau organizaţionale, şi care este o crimă medicală”.

                                                                                                   (Foto: viatamedicala.ro)

„Eu deveneam agentul politicii de trimitere la moarte a unui bolnav care, dacă ar fi fost operat, ar fi rămas în viaţă încă douăzeci de ani”, a explicat Martin.

Trei motive pentru emigrare

Chirurgul a explicat că nu avea cum să îi inducă guvernului să schimbe bugetul spitalului său, ori pe cel pentru sănătate per ansamblu. La un moment dat, ajunsese în situaţia în care bolnavii lui erau trimişi acasă pentru a muri câteva luni mai târziu. „Eu am trăit asta. A fost unul dintre cele trei motive principale care m-au făcut să părăsesc România”.

Cel de-al doilea motiv a fost că a simţit că fata lui intră într-un sistem „gândit să îi spele mintea”, iar cel de-al treilea motiv l-a constituit momentul în care a fost dat afară din învăţământul universitar.

„Cu aceste trei bagaje şi o valiză de haine, am luat jocul de la capăt într-o altă ţară. Am avut şansa să fac o altă meserie, am descoperit o nouă medicină, am descoperit o altă naţiune şi o altă ţară. Continui să iubesc România ca şi SUA”, a mai spus Martin.

Limitele reprezentate de viitor

„Sunt aici, în pragul anilor următori, lucruri incredibile”, este, pe scurt, mesajul-concluzie al prelegerii ţinute de chirurg. „Nu pot să vă spun dacă se vor întâmpla, nu pot să vă spun dacă se vor întâmpla în zece la sută din cazuri sau în toate sau în niciuna. Acelea sunt limitele unor determinări pe care nu le putem controla”, a mai spus Martin.

Acesta a explicat că există şansa ca societatea americană să o ia razna, sau ca tineretul, care astăzi jură pe anarhism şi socialism, să ducă la dezastre de gândire în educarea copiilor sau în atitudinea oamenilor. S-ar putea, de asemenea, ca fondurile să dispară sau să vină crize economice fără precedent, aşa cum era să se întâmple în 2008.

Deplasarea limitelor în medicină

Când sir Alexander Fleming a descoperit penicilina, rasa umană a schimbat principala cauză umană a morţii de la infecţii, la bolile care vin în cei 25 de ani adăugaţi ai celor salvaţi de la infecţii”, a explicat chirurgul.

Astfel, bolile cardiovasculare, neurologice, insuficienţele marilor organe, cancerul, au luat locul a ceea ce omorau oamenii, prin simple pneumonii sau plăgi infectate de la tăieturi de cuţit, a mai spus Martin.

Limitele, în medicină, au mai fost mutate, încă de când oamenii au văzut germenii la microscop „şi au început să pună în legătură acest germene cu această boală”.

Dacă grupul de oameni care schimbă modul de a face intervenţii medicale, rămâne un grup care este 99% sănătos la minte, cele mai frumoase şi promiţătoare lucruri se vor întâmpla. Şi nimeni nu-şi va pierde calitatea de fiinţă umană şi nimeni nu va suferi modificarea transformaţională a lui şi copiilor lui într-un fel de nerecunoscut”, a explicat Martin.

Acesta crede că vor exista excese, greşeli şi chiar acţiuni criminale,de pe linie medicală, însă acestea nu vor fi majoritare, ci locale, regionale, secvenţiale, şi vor putea fi înlăturate din sistem. 

Problema eutanasiei

Întrebat de Gabriel Liiceanu dacă poate creştinismul să facă parte din codul deonotologic al medicului, Martin a explicat că şi creştinismul şi orice altă religie pozitivă. 

În privinţa eutanasiei, chirurgul consideră că aceasta nu trebuie făcută de personalul medical, ci de o rudă, de frate, de nevastă, sau de el însuşi. În viziunea sa, eutanasia este o crimă, dar nu când individul o face singur- căci are dreptul la sinucidere-, nici când are un pact cu cineva apropiat. Totuşi, a punctat chirurgul, eutanasia nu trebuie să fie un serviciu medical. 

Liiceanu i-a oferit un exemplul nou-născutului cu anomalii genetice grave, în care părinţii stau la capul lui şi asistă la suferinţa acestuia, fără să poată interveni pentru a i-o curma. 

„Suferinţa nu se rezolvă prin moarte provocată. Părinţii care se plâng că sunt obligaţi să sufere pentru soarta copilului lor, sunt indecenţi dacă se plâng. Obligaţia lor de a suferi, de a îngriji în cel mai bun mod cu putinţă copilul suferind, este primordială. Îşi permit un răsfăţ dacă pun disconfortul lor înaintea obligaţiei de a îngriji copilul bonav până la ultima suflare”, a răspuns medicul.



Martin S. Martin alături de Gabriel Liiceanu (Foto: youtube)

Martin S. Martin ţine la ideea că viaţa este inviolabilă şi că trebuie respectată în orice formă, „chiar dacă e mizeră şi plină de suferinţă, şi nu e datoria profesiunii medicale să o întrerupă”.

Gabriel Liiceanu a continuat să îl provoace pe medic, aducând în discuţie cazul unei adolescente violate care rămâne însărcinată. „Ceea ce spui, condamnă să aibă rodul unei relaţii traumatizante pentru tot restul vieţii. E normal să o laşi?”

Medicul consideră că fiind victima gestului unui dement, e dreptul adolescentei de a decide dacă doreşte întreruperea sarcinii. „Nu îi contest dreptul ăsta dacă o face în primele luni de sarcină, când embrionul nu e viabil, nu e un făt. Embrionul neviabil e ceva ca o fază intermediară în evoluţia biologică de la animal la om”. Acest lucru este viabil şi în cazul unei femei care nu îşi doreşte copilul din considerente economice, sentimentale sau de altă natură.

„E dreptul ei. Când produsul de concepţie a devenit viabil- care e în jurul greutăţii copilului de 1000 de grame- atunci s-a petrecut ceva. Nu mai e un embrion, ci e purtătorul unei vieţi umane pe care n-ai voie să o întrerupi sub formă de avort…”, a explicat medicul.

„Pentru că nu avem dreptul să luăm viaţa de care nu suntem responsabili şi pentru întreruperea căreia nu ne-a făcut responsabili nimeni… La sfârşitul studiilor medicale am jurat că nu voi da otravă nimănui, chiar dacă mi se va cere. Acolo e cheia”, a mai spus Martin.

Sub regimul ceauşist, femeile nu aveau dreptul să facă întrerupere de sarcină, iar atunci, libertatea pe care medicul a invocat-o, nu exista, a punctat Gabriel Liiceanu. „Acela a fost un act criminal făcut prin decizie politică”.

„Eram tânăr doctor la Fundeni, iar acolo era un strălucit doctor care era pionierul nefrologiei în România şi care avea un serviciu de dializă extrarenală pentru insuficienţă renală acută. Cu el am tratat sute de femei tinere care erau infectate cu oribile infecţii făcute de avorturile ilegale, infecţii care mergeau automat la şoc septic şi insuficienţă renală, trebuind să fie dializate… unele scăpau, dar nu foarte multe”, a mai explicat Martin.

Dreptul la avort terapeutic

Dreptul la un avort terapeutic, controlat medical şi corect medical, e dreptul fiecărei femei, consideră medicul. Acest drept se menţine, în viziunea sa, până când procesul de concepţie e unul de tip făt viabil.

„Acolo nu mai intervine decizia femeii, iar dacă ea ţine să omoare un prunc ..Aţi văzut filmările din uter aproape de termen? Mişcările, mimica, joaca? Sunt copii, dar nu respiră încă aerul atmosferic”

În acest sens, în societatea americană există un avantaj, căci un copil pe care o femeie „nu îl iubeşte şi vrea să scape de el”, acel copil, odată născut, are toate şansele, a explicat Martin, să fie pus într-o instituţie civilizată, să fie crescut şi adoptat rapid.

„E criză de adoptat. Americanii care n-au copii călătoresc în toată lumea, în Croaţia, în România, oriunde pot să ia un copil”.

Problema vaccinurilor

Gabriel Liiceanu a adus în discuţie problema analfabetismului medical, explicând că supărători sunt cei care dau prilejul analfabetismului de acest fel să fie exprimat public. Atunci când cineva crede că vaccinul e de nefolosit, e treaba lui, să nu-şi facă lui vaccinul, dar să nu apară la TV să spună lucrul ăsta în gura mare”, a spus Liiceanu, întrebându-l pe Martin cum stă situaţia în America din acest punct de vedere?

Martin a explicat că vaccinurile, ca orice act medical, de la cele mai simple, până la cele mai complexe, au complicaţii.

„Există o mică mortalitate după vaccinare, care nu poate fi prevăzută. Copii fără niciun risc, pot să moară după vaccinare. E o realitate. În schimb, şansa de a face o boală serioasă care te poate omorî, este de câteva zeci de ori mai mare la nevaccinaţi decât la vaccinaţi”, a explicat Martin.

Medicul a punctat că atunci când se discută de sănătate publică, nu se mai discută de cazuri individuale, ci în procente. 

Dacă eu salvez 300.000 de cazuri de pojar mortal în State, pe an, vaccinând copiii, am dreptul să protestez, să critic şi să atac pe cel care spune că vaccinul antipojar dă autism. Nu dă autism. S-au făcut cercetări serioase, aşa-zisele studii dublu-orb, ca să nu fie nicio componentă subiectivă- şi nu dă autism. Dă complicaţii alergice, dă complicaţii chiar de îmbolnăvire, şi omoară doi-trei copii pe an, nu 300.000”, a adăugat medicul.

E datoria moderatorului, a continuat acesta, a companiei de televiziune, a celoralte medii să se ridice şi să le arate acestor propagandişti ai refuzului medical ridicolul, lipsa de dovezi care pot fi analizate ştiinţific, şi să îi desfiinţeze. „Şi tot vor rămâne oameni care îi vor crede”.

Un alt exemplu pe care Martin l-a oferit a fost cel al martorilor lui Iehova, religile destul de răspândită în State. Aceştia au preluat din Vechiul Testament interdicţia de mânca sânge, echivalând-o cu orice fel de administrare de sânge.

„Eu am pierdut bolnavi, m-am luptat cu familiile, şi vă spun drept că i-am şi înşelat şi am dat produse de sânge la bolnavi care făceau parte din familii de martori ai lui Iehova după ce am fost ameninţat de familie că dacă fac aşa, mă vor da în judecată şi-mi voi pierde licenţa pentru că nu şi-au dat consimţământul”, a mai spus Martin. E o ilegalitate, a continuat, dar a făcut-o după ce a pierdut primul bolnav pentru că nu a fost lăsat să îl transfuzeze. Şi-a asumat riscul că va sfârşi într-un proces interminabil, dar şi-a zis „am să mă gândesc la omul ăsta”.

Martin S. Martin (numele oficial, începând din 1990, al lui Martin Ştefan Constantinescu) s-a născut la 28 septembrie 1942, la Bucureşti. A fost unul dintre cei mai talentaţi chirurgi pe care i-a avut Clinica de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Fundeni. A făcut parte din seria chirurgilor de aur ai acestui spital, compusă din Dan Setlacec, Eugen Proca, Mihai Stăncescu, Ion Socoteanu, Gheorghe Olănescu, Ludovic Ionescu, Mihnea Ionescu şi alţii.

În ciuda valorii sale, recunoscută deopotrivă de colegi şi de pacienţi, Martin a fost exclus din învăţământul universitar. Acest abuz, umilinţa cotidiană a vieţii din România, insatisfacţiile materiale şi spirituale l-au determinat să părăsească definitiv ţara în vara lui 1985. A plecat la un congres medical la Atena, unde a cerut azil politic. După câteva luni a ajuns în Statele Unite, unde s-a specializat în cardiologie şi a practicat timp de nouăsprezece ani cardiologia intervenţională în Chattanooga, Tennessee. 

                                                                                                               (Foto: goodreads)

Alături de dr Dora Petrilă, a semnat cartea „Spitalul Fundeni. Istorie şi destine” (Humanitas, 2004). Este, de asemenea, autorul cărţii „America povestită unui prieten din România” (Humanitas, 2012) şi a tradus, în colaborare, volumul autobiografic al dr Marius Barnard (semnat împreună cu Simon Norval) „Momente-cheie dintr-o viaţă în slujba binelui. Amintirile unui chirurg legendar” (Humanitas, 2013).

 

 

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *