Mihai Şora: Mă gândeam că ar fi bine să deschidem programul „Adoptă un pese…

[ad_1]

Redăm mai jos un pasaj din mesajul lui Mihai Şora:

într-o vreme, mă gândeam că ar fi bine să deschidem programul „Adoptă un pesedist!“ Dacă fiecare om cu mintea limpede le explică altora ce înseamnă gândirea c a p t i v ă, cum poţi fi prins în mrejele unor televiziuni manipulatoare, atunci cercul oamenilor liberi s-ar lărgi, fără îndoială, iar fisurile dintre generaţii s-ar umple cu un alt conţinut decât cel al refuzului, al detestării sau invectivelor reciproce. Uneori, nici nu trebuie să mergi prea departe: ajunge să stai de vorbă cu părinţii sau cu bunicii…

Am întâlnit mulţi tineri care trăiesc aceeaşi dramă; îmi povestesc cum, atunci când părinţii locuiesc la ei pentru câteva zile, făcând o pauză de televizor şi jucându-se cu nepoţii, având, aşadar, dispoziţia mentală de a asculta şi argumentele raţiunii, viziunea lor (de oameni trecuţi prin toate greutăţile vieţii, marcaţi de comunism precum sclavii, odinioară, de fierul încins), ei bine, viziunea acesta se schimbă, modelul lor existenţial (şi de politician) suferă „restructurări“ (câteodată de-a dreptul radicale).

Fireşte, „Adoptă un pesedist!“ este un program laborios, care solicită nu doar abilităţi intelectuale, dar şi o anumită deschidere, un fel de înţelegere generoasă, binevoitoare, a celui din faţa ta, deşi – în mod evident – nu-i împărtăşeşti opiniile. Recunosc: ia mult timp să ajungi la acest echilibru al înţelegerii celuilalt, iar unii dintre noi (poate chiar majoritatea) suntem grăbiţi şi agitaţi (ori nu mai avem multe zile de trăit). Dar nu mi se pare nerealist, nici imposibil.

Aş vrea, în schimb, să le spun celor care nu au obosit să iasă în stradă, care şi-au păstrat încrederea în ei înşişi, în semenii lor: nicio vorbă rea, calomnioasă, nedreaptă nu poate atinge puritatea şi claritatea protestului vostru! Vor spune că sunteţi „mercenari“, că sunteţi „vânduţi“, că „multinaţionale“, că „Soros“ şi „sexomarxişti“ (dacă sunteţi tineri), că „Ana Pauker“ şi „senili“ (dacă aveţi 101 ani), că faceţi jocurile lui „X“ sau lui Y“ (de care poate nici n-aţi auzit vreodată), că „SRI“, că „USA“, că „UE“, că marţienii şi zoroastrienii…Dar nimic, niciodată, nu poate atinge puritatea şi claritatea protestului vostru. Al nostru.

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *