Ministrul de Finanțe din Bavaria respinge extinderea zonei euro către România și Bulgaria

 

Ministrul de Finanţe din landul Bavaria, Markus Soeder, a respins miercuri orice proiect de expansiune a zonei euro care să includă România şi Bulgaria, şi a afirmat că partidul său conservator, Uniunea Creştin-Socială (CSU), se opune eurobondurilor şi creării unui post de ministru european de Finanţe, transmite Reuters.

 

Cu discursul său, Soeder a primit aplauze de la cei 4.000 de participanţi la o adunare politică prilejuită de ‘Miercurea Cenuşii’, prima zi de miercuri din postul Paştelui. De asemenea, oficialul a afirmat că CSU a avertizat în urmă cu câţiva ani împotriva aderării Greciei la zona euro, scrie Agerpres.

“Nu vrem o altă dezbatere şi mai multe tertipuri. Nu vrem o expansiune a zonei euro care să includă ţări ca Bulgaria şi România. Suntem împotriva eurobondurilor şi creării unui post de ministru european de Finanţe”, a declarat Soeder.

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *