Miracolul de la Câmpeni
“Fabricat în România”
– Întreaga campanie de victimizare a Apusenilor e doar o abilă manipulare, în favoarea marilor corporaţii interesate să pună mâna pe resursele României. În timp ce amărăştenii din reclamele cu Roşia Montană croşetează şosete şi îşi plâng de milă, adevăraţii moţi cresc animale, şi-au făcut pensiuni turistice şi îşi rotunjesc veniturile culegând fructe de pădure. Am fost în Apuseni şi-am văzut: fără nici un ajutor de la stat, ba dimpotrivă, în ciuda piedicilor de tot felul, la doi paşi de Roşia Montană, se fac afaceri de milioane, care susţin sute de locuri de muncă, fără ca mediul înconjurător să fie pus în pericol! Numele miracolului? Fabrica de mobilă “Transilvania Production” din Câmpeni –
Ilustrată cu Mont Blanc
Văzută din balcoanele pensiunilor şi hotelurilor de top din Chamonix, cu ochii rătăcind pe unde doar norii se avântă şi cu mâinile încălzindu-se pe cupa unui pahar de Courvoisier flambat ca la carte, priveliştea vârfului Mont Blanc (4810 metri) îţi taie respiraţia. De nicăieri nu contempli mai bine profilul aspru, aristocrat, al celui mai înalt vârf din Europa. “Mecca alpinismului şi a sporturilor montane”, e alintat Chamonix-ul în ghidurile turistice, iar adevărul chiar acesta este: luni de zile, staţiunea franceză, plasată ideal la graniţa cu Elveţia şi Italia, e punctul terminus al unui nesfârşit pelerinaj în căutarea liniştii şi a aventurii, deopotrivă. Faimoasa staţiune montană este o întruchipare perfectă a luxului şi a rafinamentului după foarte sofisticata etichetă franţuzească. Străzile, pârtiile şi locurile de distracţie din Chamonix sunt, la orice oră din zi şi din noapte, veritabile
Managerul Dorel Morar
podiumuri de modă: ultimele jeep-uri şi cele mai cochete limuzine, cele mai moderne schiuri şi cei mai stilaţi bocanci şi clăpari, cele mai extravagante combinezoane de munte şi rochii de seară de un rafinament împrumutat, parcă, din eleganţa epocii interbelice. Nimic nu e prea mult la Chamonix şi nimic nu e prea scump. În separeurile elegantelor saloane ale hotelurilor se pun la cale afaceri de milioane de euro, udate cu şampanie din cea mai scumpă. Iar când afacerile lasă loc discuţiilor uşoare, de seară, la gura şemineelor, atunci, adesea, administratorii pensiunilor şi hotelurilor de lux din Chamonix sunt luaţi discret, deoparte, de clienţi dintre cei mai de seamă şi întrebaţi de unde şi-au procurat mobilierul acesta atât de elegant şi atât de potrivit stilului clasic de munte, căci şi l-ar dori şi ei, în casele lor de vacanţă. Nu puţini sunt patronii care zâmbesc la întrebarea aceasta. Le-a fost pusă de atâtea ori şi, de fiecare dată, răspunsul a lăsat asistenţa intrigată. “C’est fabriqué en Roumanie”, vine răspunsul, iar milionarii francezi, elveţieni, nemţi sau italieni îl repetă, ca să se asigure că au auzit bine. “Roumanie?!”.
Da, România, Transilvania, Munţii Apuseni, Câmpeni! La doi paşi de Roşia Montană, locul unde aurul României se vrea a fi exploatat mai rău ca într-o ţară colonială, într-o zonă în care lemnul se taie în neştire, pentru corporaţii străine care-l fac buşteni şi-l trimit la prelucrat aiurea, din Golf până în Japonia, fără pic de valoare adăugată în România, fix în mijlocul jafului, o firmă din Câmpeni, “Transilvania Production”, la care lucrează peste 200 de oameni, produce mobilier de o calitate senzaţională, la cele mai înalte standarde ale luxului occidental! Realitatea naşte, şi ea, câteodată, minuni!
“Pro Munţii Apuseni”
Anul trecut, “Formula AS” a scris despre curajoasa iniţiativă a unora dintre cei mai importanţi investitori din împrejurimile Roşiei Montane. Grupaţi în proiectul “Pro Munţii Apuseni”, proprietarii de fabrici de mobilă, de hoteluri şi pensiuni, sau de ferme din Scărişoara, Brad, Abrud, Câmpeni, Albac şi din alte localităţi vecine protestau împotriva daunelor imense pe care exploatările cu cianuri le-ar aduce activităţilor pe care le întreprind. Au redactat atunci un amplu document prin care demontau, punct cu punct, minciunile propagandei RMGC şi demonstrau că deschiderea exploatării cu cianuri le-ar afecta, iremediabil, afacerile. Cu alte cuvinte, departe de a fi soluţia salvatoare
Maistrul Cristian Florin Furdui
pentru toate problemele Apusenilor, aşa cum se lăuda prin reclame, Gold Corporation creează doar câteva sute de locuri de muncă temporare, compromite ecologic o întreagă zonă şi pune pe butuci afaceri de milioane de euro! “Dacă pun la vânzare un borcan de miere şi scrie pe el că e făcut la Roşia Montană, cine mi-l mai cumpără? La fel şi cu producătorii de mobilă: lucrează pe o piaţă acerbă, iar concurenţa abia aşteaptă să servească povestea cu cianurile de la Roşia ca să-i scoată de pe piaţă pe ai noştri”, declara, anul trecut, Ioan Uţiu, un cunoscut militant ecologist din Câmpeni.
Am mers să vedem la faţa locului cum stau lucrurile şi să probăm faptul că zona Apusenilor se poate susţine şi singură, dacă există voinţă politică la nivel local şi naţional şi dacă imixtiunile marilor corporaţii cu interese în zonă nu pun beţe în roate investitorilor de bună credinţă. Am pornit de la un catalog de prezentare, desprins tocmai din atmosfera de lux de la Chamonix. Redactat impecabil în limba franceză, catalogul promova o ofertă de mobilier superb pentru staţiunile montane din nordul Alpilor şi aparţinea unei firme… româneşti, “Transilvania Production” Câmpeni. Mărturisesc că am pornit într-acolo încă neconvinşi: s-a făcut atâta campanie pe seama oamenilor neajutoraţi din Apuseni, încât, parcă, nici cu catalogul în mână nu-ţi vine să crezi că în zonă s-ar putea produce şi altceva decât aur prin cianurare. Darmite mobilier de lux, pentru Alpii francezi!
De la nimic, la victorie
Arieşul la Câmpeni
Imediat pe stânga, cum intri în Câmpeni, de cealaltă parte a Arieşului, halele moderne, cu acoperiş albastru, ale firmei “Transilvania Production” ne indică faptul că suntem pe drumul cel bun. Chiar de la intrarea în sediu, după ce laşi în spate dealul verde, presărat cu case moţeşti, te întâmpină rafinamentul unui living 100% occidental. Exact ca în catalogul cu care pornisem la drum! Acum 20 şi ceva de ani, imediat după Revoluţie, pe locul sălii de prezentare, cu aer de salon aristocratic, în care mă întâmpină managerul Dorel Morar, se găseau ruinele unei hale dezafectate de legume-fructe. Mai bine de jumătate de an s-au strofocat Dorel şi asociaţii lui să cureţe munţii fetizi de fructe şi legume în descompunere, din care, peste ani, aveau să ia viaţă colecţiile de mobilier de lux pentru Chamonix şi Albertville… “Cred că am fost primii din zonă care ne-am înfiinţat o firmă în 1990”, îşi aminteşte Dorel Morar despre perioada primelor buticuri şi consignaţii din România. Şi el, şi asociaţii lui, lucrau la vechea fabrică de mobilă din Câmpeni, o fabrică mare, cea mai mare din zonă la vremea aceea, cu 1.000 de angajaţi şi cu exporturi frumuşele. Avea fiecare specializarea sa în industria lemnului şi s-au gândit, după Revoluţie, că a venit momentul să lucreze pentru ei. Doar că nu aveau un spaţiu potrivit pentru producţie, iar scule de lucru, nici atât… Trei ani le-a luat de când au înfiinţat firma, până să devină “patroni” de-adevăratelea, nu doar în acte. Au căutat meseriaşi care să le facă nişte utilaje improvizate de prelucrare a lemnului, apoi au identificat terenul părăsit după mutarea depozitului de legume-fructe. “Lucram o mână de oameni, vai de noi, în nişte barăci metalice, fie vară, fie iarnă. Nu ne-a fost uşor. Dar moţii îs oameni căliţi şi ştiu să reziste”, povesteşte Dorel Morar. Oamenii cei mai vechi din firmă îl confirmă pe patron. “Când am ajuns eu în firmă, acum 17 ani, nu cred că eram mai mult de 20 de oameni, era altceva, nu se compară cu ce vedeţi aici acum”, spune Cristian Florin Furdui. Cât timp Cristi a trecut de la stadiul de muncitor necalificat la cel de maistru, locul vechilor barăci metalice a fost luat de hale noi, curate ca nişte farmacii, mirosind a lemn uscat şi a lac de calitate, desprinse, la rândul lor, parcă, din nişte cataloage lucioase de prezentare. Locul utilajelor improvizate de meşteri a fost luat de linii de producţie de ultimă generaţie, coordonate de calculatoare performante, iar firma a ajuns, de la câteva comenzi locale, să exporte mobilă de top, în ţări cu pretenţii, ca Franţa, Italia, Anglia sau Germania. Numărul de angajaţi a crescut direct proporţional cu dezvoltarea afacerii. “De la 20, am ajuns la 50, apoi la 150 şi, chiar înainte de criză, prin 2006, la 240 de angajaţi. Acum, după ce am adus câteva utilaje mai noi, am ajuns la 215 muncitori, care lucrează în două schimburi. Avem angajaţi din Câmpeni şi din satele din împrejurimi şi ne-am străduit să dăm salarii bune pentru nivelul zonei. Fiecare om care a stat ceva vreme pe la noi şi-a putut cumpăra câte o maşinuţă, mai veche, mai nouă, aşa că lumea nu mai depinde de autobuze, cum era pe vremuri”, spune Dorel Morar.
Colecţia Chamonix”
Căldura lemnului de Apuseni
Directorul fabricii din Câmpeni vorbeşte dintr-o bucată şi despre cele bune, şi despre cele rele, fără ascunzişurile de “relaţii publice” ale patronilor simandicoşi din ziua de azi. A muncit pe brânci în firma asta, şi nici azi, după mai bine de 20 de ani, nu e genul de şef care să treacă pe la sediu doar la adunările generale ale acţionarilor. Dimpotrivă, e “în producţie” de dimineaţa până seara: e şi asociat, şi administrator, şi preşedinte al consiliului de administraţie, şi director executiv. Când nu trebăluieşte prin halele din Câmpeni e, cu siguranţă, prin străinătate, la târgurile de mobilier de la care o firmă de primă mână ca “Transilvania Production” nu-şi permite să lipsească. “Sunt câteva târguri mari, la care dacă nu mergi, practic, nu exişti: Köln, Milano şi Paris… Anul trecut am ajuns şi la Moscova, pentru că vrem să atacăm şi piaţa rusă. E o piaţă dură şi complicată, dar avem avantajul calităţii, faţă de firmele din regiune. Oferim o calitate pe care concurenţa de acolo nu o va putea oferi nici în 10 ani de aici înainte”, spune, mândru de munca echipei sale, Dorel Morar.
Îl întreb cum a fost primul contact cu pretenţioasa piaţă franceză. “De-abia începuserăm producţia, eram la faza barăcilor metalice moştenite de la depozitul de legume-fructe, când am cunoscut nişte francezi cumsecade din Chamonix, oameni simpli, ca şi noi. Erau în vacanţă prin România, vizitau Transilvania, şi au ajuns prin Apuseni. Ne-am întâlnit, ne-am simpatizat şi aşa s-a născut ideea ca ei să înceapă o mică afacere în Franţa şi să distribuie mobila noastră. Au fost clienţii noştri de la bun început şi au deschis piaţa noastră cea mai importantă. Prin ei ne-au venit primele comenzi externe, prin ei am intrat în Chamonix şi, de atunci, nu ne-am mai dat duşi de acolo! Toată lumea ne cunoaşte în zona aceea, în Alpii francezi, în staţiunile cu pârtii de schi, unde am avut drept clienţi enorm de multe cabane şi hoteluri. Alpii de nord sunt o zonă extraordinar de bogată şi de pretenţioasă. Le-am învăţat toate obiceiurile şi pretenţiile, am studiat tradiţiile locului în materie de mobilier şi de amenajări interioare. Le-a plăcut cum lucrăm, iar noi am învăţat să le oferim exact ceea ce ei îşi doreau. Ne-a avantajat şi faptul că textura lemnului de molid de la noi e la fel ca cea de la ei. Apoi, şi noi am lucrat cu fineţe, pentru că avem o tradiţie a prelucrării lemnului în Apuseni, iar oamenii noştri simt lemnul, cum se spune. Am pus, pe lângă pricepere, şi un pic de suflet ardelenesc, iar clienţii au simţit asta. Avem o colecţie foarte vastă de mobilier montan, care se numeşte chiar «Colecţia Chamonix», în cinstea locului care ne-a consacrat la export”, zâmbeşte bucuros managerul de la “Transilvania Production” Câmpeni.
Moţii şi Roşia Montană. Soluţii
Munţi de mobilier, gata pentru finisare
Ioan Boncuţ, în câmpul muncii
“Ne-a făcut foarte mult rău nouă, moţilor, publicitatea mincinoasă a celor de la «Roşia Montană Gold Corporation». Toată ţara credea că afaceriştii canadieni au fost primiţi cu flori în Apuseni. Pentru că ei, făcând o reclamă perversă, au creat impresia că, fără ei, zona asta e vai de capul ei. Însă oamenilor de aici li s-au deschis ochii: stai, că ăştia vor să facă aici un baraj mai mare decât cel de la Vidraru, şi or să-l umple cu cianuri! Toţi specialiştii serioşi se tem că cianurile se vor infiltra în sol. Vă spun, nici o afirmaţie şi nici o promisiune a celor de la Gold nu stă în picioare!”, zice Dorel Morar, în timp ce ne plimbăm prin halele fabricii sale. “Noi, cei de la «Transilvania Production», ne-am implicat foarte mult în campania anti-Gold Corporation. Am fost şi la proteste, am fost şi în comisia care a prezentat petiţia investitorilor din zonă către reprezentanţii Parlamentului… Există multe posibilităţi la Roşia Montană. E o localitate mică, agricultura are enorm de multe căi de a oferi de muncă oricărui om care vrea să lucreze. Care mineri? Au fost unii ţinuţi pe-acolo fără să facă nimic, doar ca să fie masă de manevră la manifestaţiile pentru Gold. Enorm de multe se pot face şi în turism, mai ales că zona are acum aşa o mare notorietate. Să nu mai vorbim că, dacă vine Goldul, s-a dus cu tot turismul de pe Valea Arieşului! Cine să vină în vacanţă la cianuri?”, îşi varsă năduful omul de afaceri din Câmpeni. E optimist, însă. “Eu zic că nu se va mai deschide exploatarea de la Roşia Montană. Opoziţia în zonă e prea mare, iar oamenii sunt prea hotărâţi. Ştiu pulsul celor de aici, am discutat cu prieteni care spun că ar veni oameni din întreaga lume, cu corturile, ca să apere Roşia Montană. Zeci de mii de oameni, pe ăştia nu îi poţi scoate cu jandarmii, ca la Pungeşti…”, spune Dorel Morar.Cât timp patronul discută cu nişte colaboratori, stau de vorbă cu câţiva dintre muncitorii din fabrică. Toţi sunt foc şi pară când vine vorba despre cianuri în Apuseni. “Dacă s-ar face un sondaj corect, cred că 90% din oameni s-ar opune proiectului. Lumea înţelege bine ce prăpăd ar fi. Avem cu toţii rude care trăiesc din turism şi din agricultură pe aici. Ce s-ar alege de toate astea dacă începe exploatarea?”, se întreabă maistrul Cristian Furdui.
La 31 de ani, Ioan Boncuţ lucrează de 12 ani la “Transilvania Production”. Un om harnic şi cu capul pe umeri: “Se poate trăi şi fără cianuri! Se poate şi din turism, şi din exploatarea forestieră, şi cu fructele de pădure se poate face o afacere bună. Eu, personal, mai merg în concediu la fructe de pădure, şi un salar’ bun în două săptămâni l-am făcut. Sunt mulţi care, pe timp de vară, merg la fructe de pădure şi la bureţi, şi au bani să trăiască până anul următor. Singur am adunat cam 25 de kilograme într-o zi. La 5 lei pe kilogram, e peste 1 milion! Dacă începe Goldul cu cianurile, s-a dus şi cu bureţii, şi cu fructele de pădure, nu mai putem ţine animale…”.
Lemnul Apusenilor, exportat pe nimic!
Stilul rustic are mare trecere în Alpii francezi
Ameninţate de ofensiva celor de la Gold Corporation, afacerile oneste din industria prelucrării lemnului trebuie să înfrunte o nouă îngrijorare majoră. În timp ce atenţia opiniei publice a fost captată de catastrofa ecologică pregătită la Roşia Montană, o altă catastrofă e în desfăşurare, de ani de zile, în Apuseni: exploatarea masivă a lemnului de către mari corporaţii, care au obţinut de la guvernanţi contracte preferenţiale de achiziţionare a masei lemnoase de la Romsilva. “Zeci de camioane ale companiei austriece «Holzindustrie Schweighofer» Sebeş transportă săptămânal lemn exploatat din pădurile Apusenilor. Oamenii din zonă vor să aibă şi ei dreptul de a prelucra lemn, pentru că asta este ocupaţia lor de bază. Sunt nemulţumiţi de faptul că o cantitate enormă de lemn este exploatată de firme străine mari, care transportă aproximativ 75-80 de tone de lemn la o singură cursă”, declara primarul comunei Gârda de Sus, Marin Vârciu, cu prilejul unui miting ţinut în luna ianuarie, la care au participat peste 400 de oameni din zonă. “Nu zicea nimeni nimic dacă Holzindustrie venea aici să facă produse finite cu valoare adăugată. Era extraordinar dacă făceau asta! Nu să vină să ia lemnul din pădure, să-l prelucreze primar şi să-l vândă mai departe, în străinătate”. Pădurile ţării, vândute pe bani de nimic! Nu ai voie să exporţi cherestea dintr-o ţară care are aşa o mare tradiţie în prelucrarea lemnului! “Iar cei de la Holzindustrie mai fac o fabrică în Covasna, la Reci. În ritmul ăsta, noi, în 5 ani de zile, nu mai avem lemn, aşa încât preţul materiei prime va creşte exorbitant şi ne va afecta afacerile”, declară, la unison, mai mulţi investitori din zona Apusenilor.
Îl întreb şi pe Dorel Morar despre problema tăierilor masive de pădure. Îmi răspunde în stilul său, apăsat şi logic. “Ca şi Gold Corporation, şi austriecii droghează lumea cu promisiunea de locuri de muncă. Dacă ar face fabrică de produse finite, atunci numărul de locuri de muncă s-ar multiplica cu patru sau cu cinci! Dar haideţi să vorbim pe cifre: la fabrica din Sebeş, unde nu lucrează cu mult mai mulţi oameni decât la fabrica noastră, ei debitează 5.000 de metri cubi de buştean în 24 de ore. În 48 de ore, fac 10.000 de metri cubi. Transformat în cherestea, la un randament normal, rezultă 7.500 de metri cubi de cherestea. Ei bine, în numai două zile ei consumă exact cantitatea de materie primă pe care fabrica noastră, «Transilvania Production», o consumă într-un an de zile!!! Şi-apoi, ei exportă buşteni, iar noi exportăm mobilier de cinci stele”.
Adevăratul aur al Apusenilor
“Să ştiţi de la mine: niciodată pădurile nu vor fi defrişate de către producătorii de mobilă. Producătorii de mobilă consumă puţin lemn. Noi lucrăm mult pe lemn, ca să îl aducem la o formă frumoasă, ca să îi creştem valoarea”, îmi explică Dorel Morar, arătându-mi piesele de mobilier pregătite pentru împachetare şi livrare spre Franţa. Sunt piese de un rafinament unic, pe a căror finisare s-a insistat, cu migală, cu drag şi cu profesionalism, ore întregi, ca să se ajungă la calitatea aceea, care să-i lase cu gura căscată pe milionarii francezi, englezi, italieni sau germani din Chamonix.
“De fiecare dată când ajung prin Alpi, clienţii mă cheamă să-mi arate cum şi-au aranjat hotelurile, cum au pus în valoare mobilierul nostru”, îmi spune la despărţire Dorel Morar. “Sunt foarte mulţumiţi şi ne felicită de fiecare dată pentru că suntem serioşi şi pricepuţi. Cred că ăsta e adevăratul aur al Apusenilor, nu cel pe care vor să-l scoată cu cianuri cei de la Gold, şi nici lemnul exploatat fără milă”.
Fotografiile autorului şi imagini din cataloagele de prezentare ale “Transilvania Production” Câmpeni