Pasagerii avioanelor întârziate sau anulate puteau obţine despăgubiri de 12 milioane de euro în 2017…

Pasagerii avioanelor întârziate sau anulate puteau obţine despăgubiri de 12 milioane de euro în 2017…

astăzi, 17:21

Autori:


Dan Straut

,

Mediafax

Despăgubirile pe care le puteau obţine pasagerii în cazul întârzierii de peste trei ore ale avioanelor sau anulării curselor, dacă le-ar fi solicitat, cumulează 12 milioane de euro pe anul 2017, arată un studiu publicat marţi de compania AirHelp, specializată în obţinerea de compensaţii.

„Pe parcursul anului 2017, peste 42.000 de pasageri care au călătorit din România au fost afectaţi de întârzieri de mai bine de trei ore ale zborurilor, respectiv anulări şi supraîncărcări ale curselor. AirHelp a calculat valoarea totală a compensaţiilor eligibile la aproximativ 12 milioane de euro (1 ianuarie – 31 decembrie 2017). Între oraşele din România şi cele din străinătate sunt operate anual peste 152.000 de zboruri, dintre care mai mult de 36.000 au înregistrat întârzieri sau anulări”, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit AirHelp, cea mai aglomerată lună pentru România, în 2017, a fost noiembrie. După numărul mare de zboruri externe întârziate sau anulate, destinaţiile cele mai problematice au fost Istanbul (Turcia), Viena (Austria) şi Munchen (Germania). Ruta internă cu cele mai mari întârzieri sau anulări a fost Timişoara-Bucureşti, cu 17%.

Spre comparaţie cu aeroporturi precum Singapore Changi, care are referinţele cele mai bune, sau London Gatwick, aflat la polul opus, aeroporturile din România nu se află nici la coada clasamentului celor mai problematice, nici în topul lor. Performanţele înregistrate le plasează la mijlocul clasamentului.

Topul AirHelp, care ia în calul punctualitatea, serviciile şi rata de procesare a cererilor pentru compensaţii, arată că „operatorii aerieni Tarom şi Ryanair au printre cele mai slabe performanţe”.

Ştefan Radu, country manager AirHelp, a declarat: „Anul 2017 a fost foarte interesant pentru pasagerii companiilor aeriene. Să ne amintim de valul de curse anulate de TAP Portugal în lunile august şi septembrie, când pasagerii nu doar că nu au fost îmbarcaţi câteva zile la rând, dar nu au primit informaţii cu privire la statusul călătoriei lor. Imediat după acestea au venit anulările curselor Ryanair care, de asemenea, au afectat pasagerii”.

„Ceea ce uită mulţi dintre pasagerii afectaţi este că, în cazul întârzierii zborurilor cu mai mult de trei ore sau anulării curselor, au dreptul la compensaţii de la companiile aeriene, compensaţii care pot ajunge până la 600 de euro. Însă, deşi este dreptul lor, mai puţin de 2% dintre pasageri aplică pentru compensaţii. Recomandăm pasagerilor care au fost afectaţi de întârzieri sau anulări de zboruri în 2017 să-şi citească drepturile şi să se asigure că nu renunţă la o compensaţie pe care sunt îndreptăţiţi să o primească. Misiunea AirHelp este să ajutăm pasagerii să-şi primească compensaţiile. Este dreptul lor”, a subliniat oficialul companiei.

Pasagerii companiilor aeriene care au avut întârzieri sau anulări pot să-şi verifice eligibilitatea pentru compensaţii în aplicaţia gratuită AirHelp, disponibilă pentru iOS şi Android sau pe site-ul AirHelp. Întreg procesul nu durează mai mult de câteva minute.

Din 2013, de când a fost lansat, AirHelp a ajutat mai mult de cinci milioane de pasageri din întreaga lume, compensaţiile recuperate pentru aceştia depăşind 300 de milioane de euro. AirHelp are reprezentanţe în Europa, Asia şi America de Nord, care deservesc 30 de ţări, oferind asistenţă în 16 limbi, inclusiv româna. Compania are peste 500 de angajaţi la nivel mondial.

(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = “http://connect.facebook.net/en_US/all.js#xfbml=1&appId=845100652222566”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));
http://connect.facebook.net/en_US/all.js#xfbml=1

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *