Pavel Filip: Cetăţenii aşteaptă să vadă că ANSA are grijă de sănătatea lor

[ad_1]

Pavel Filip a vorbit despre necesitatea menţinerii unei interacţiuni permanente între cetăţeni şi ANSA, pentru a facilita semnalarea încălcărilor.

„Legătura directă cu oamenii este foarte importantă. Intrând în magazin, cetăţenii aşteaptă să vadă, prin acţiuni concrete, că ANSA are grijă de sănătatea lor”, a spus premierul, citat într-un comunicat de presă remis de serviciul de presă al executivului.

Premierul a subliniat importanţa continuării verificărilor efectuate de către ANSA în reţelele comerciale, dar şi a planificării unor măsuri suplimentare care vin să protejeze consumătorii.

Săptămâna trecută, au fost nimicite peste trei tone de carne, ridicate de la o întreprindere din oraşul Anenii Noi şi alta din satul Nicoreni (Drochia). Din cauza neconformităţilor depistate, alte două întreprinderi, de această dată din raionul Criuleni, au ajuns în vizorul autorităţilor.

Peste şase tone de carne au fost ridicate şi urmau să nimicite. Inspectorii ANSA au comunicat, astăzi, că au descoperit marfă fără indicarea termenului de valabilitate, carne cu termenul de valabilitate expirat, dar şi ouă fără acte de provenienţă şi certificate sanitar-veterinare.

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *