Povestea thailandezelor din Târgu Jiu, care le oferă oltenilor un masaj tra…

[ad_1]

Au ajuns în România în urmă cu doar patru luni, la propunerea unei tinere din Târgu Jiu, care este stewardesă la Emirates Airlines din Dubai de aproape şapte ani. La urmă cu un an şi jumătate, Oana Maria Ungureanu a aterizat în Malaiezia după o cursă lungă şi a mers la o şedinţă de masaj. Aşa le-a cunoscut Yarya şi Thunthing şi a fost de-a dreptul fascinată de priceperea acestora.

Astfel, le-a propus să vină în Târgu Jiu unde îşi deschisese un salon de masaj. „Au fost de acord imediat. Fetele au spus că s-au uitat în ochii ei şi au văzut că este sinceră şi emană bunătate. Fiica mea este mai sociabilă“, ne spune Olimpia Ungureanu, mama Oanei, care este profesoară la unul dintre cele mai bune licee din Gorj. 

 

Formalităţile pentru venirea în România au durat şase luni 

 

Thunthing si Yarya au calificări în masajul tradiţional asiatic, recunoscute de Societatea Serviciilor Medicale din Thailanda, şi au experienţă de aproape şapte ani, lucrând în Thailanda, Malaezia şi Dubai. Întocmirea formalităţilor pentru venirea lor în ţară a durat şase luni de zile. „Cel mai dificil a fost aşteptarea la fiecare ambasadă. În Thailanda nu există Ambasada României şi au trebuie să meargă la consulatul din Hanoi, pentru viză“, ne-a relatat Olimpia Ungureanu. 

 

Zăpada, un vis devenit realitate 

Cele două thailandeze lucrează în salonul de masaj din Târgu Jiu din toamna anului trecut. Ele sunt nedespărţite, fiind foarte bune prietene. Thunthing si Yarya trăiesc într-o locuinţă pusă la dispoziţie de patroana lor. Ele nu au învăţat încă limba română şi, din acest motiv, comunică mai greu cu cei din jur.

 

Cu toate acestea, le place foarte mult în Târgu Jiu, unde şi-au îndeplinit un vis, acela de a vedea şi a atinge zăpada. Îşi doreau să vadă cum ninge şi să atingă zăpada, iar din primii fulgi de nea aşternuţi au făcut, cu o bucurie de nedescris, un micuţ om de zăpadă căruia i-au făcut nenumărate poze pentru a le trimite familiilor lor din Thailanda.

 

„A fost pentru prima dată în viaţă când am văzut zăpadă. Era chiar un vis pentru noi şi ne doream să o atingeam. Ne place în Târgu Jiu. Este un oraş cu oameni foarte ospitalieri şi paşnici. Ne place că sunt multe locuri pe unde putem să traversăm străzile. Traficul în Thailanda nu este aşa de civilizat. Am vizitat mai multe locuri din judeţul Gorj şi ne-a plăcut foarte mult“,

ne spune Yarya. 

 

Le place foarte mult mâncarea românească. „Am mâncat mici la Deduleşti, atunci când am venit în România, şi ne-a plăcut foarte mult. Am mâncat şi sarmale şi sunt foarte bune“, ne mărturiseşte Thunthing.

 

Povestea celor două thailandeze

Olimpia Ungureanu ne spune că cele două thailandeze fac acum parte din familia ei: „Eu le consider că sunt ca şi fiicele mele. M-au impresionat prin faptul că sunt foarte ordonate şi disciplinate. Mă pot baza pe ele“. 

Yarya ne povesteşte pe scurt viaţa ei. A fost căsătorită şi a avut o mică afacere cu soţul ei, în Phuket, o destinaţie turistică. Aveau mai multe motociclete şi triciclete cu care îi plimbau pe turişti. La un moment dat, soţul ei s-a îndrăgostit de o altă femeie şi Yarya a preferat să-i lase toată afacerea şi tot ce agonisiseră, iar ea să rămână cu copiii, o fată şi un băiat, de 9 şi 11 ani, care acum sunt în grija bunicilor. Cele patru suflete depind de banii pe care-i trimite acasă.

 

Thunthing are 27 de ani şi se gândeşte să-şi întemeieze o familie. Verişoara ei este cea care a iniţiat-o în masaj. „Oricine aude de masaj thailandez se gândeşte la cel erotic. În Thailanda sunt aceste două tipuri de masaj: masaj erotic şi cel tradiţional. Eu lucram într-om companie atunci când o prietenă a mamei mele mi-a propus să mă înveţe. Am pus de la început condiţia să nu fie masaj de «fericire». Nu voiam să fac aşa ceva“, ne spune Yarya. 

 

Le spală picioarele clienţilor 

Olimpia Ungureanu ne spune că oamenii din Târgu Jiu nu sunt încă obişnuiţi cu acest tip de masaj: „Este la început de drum, iar oamenii probabil că nu ştiu, dar cine a venit o singură dată la masaj şi-au făcut apoi abonamente, pentru că sunt impresionaţi de terapiile pe care le fac prin tipurile de masaj pe care pe practică, de la cel de relaxare până la cel traditional thailandez, Thai, care se face fără uleiuri. La sfârşit clienţilor li se oferă un ceai dintr-un fruct provenit din Thailanda, matum, care este bun pentru stomac. E un ritual, pentru că fiecărui client i se spală picioarele şi pe urmă începe masajul. Tot decorul este adus din Thailanda de fiica mea“.

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *