Premier Pentru România, Radu Golban,Premier Tehnocrat și Patriot

Premier Pentru România, Radu Golban,Premier Tehnocrat și Patriot

Premier Pentru România, Radu Golban,Premier Tehnocrat și Patriot

Premier Pentru România, Radu Golban,Premier Tehnocrat și Patriot
Premier Pentru România, Radu Golban,Premier Tehnocrat și Patriot

Radu Golban, propunerea Diasporei pentru funcţia de premier

România are nevoie, în primul şi în primul rând, de un premier cinstit. Necorupt. Neimplicat în grupuri ilegitime de interese. De un om care să nu depindă de clientela politică. De o persoană care să nu fie dispusă să risipească banul public.

Şi, în al doilea rând, România are nevoie de un specialist la Palatul Victoria, cu o educaţie solidă economică, financiară şi juridică. Un om capabil să adopte soluţii pentru dinamizarea investiţiilor şi accelerarea creşterii economice. Aceasta presupune ca viitorul prim-ministru să fie capabil să înţeleagă şi să aplice cele mai avansate norme europene de management. Şi mai presupune existenţa unui om capabil să formeze o echipă de specialişti neînregimentaţi în ceea ce numim politica de până acum. O politică pe care cetăţenii din ţară o resping şi o respingem şi noi, de asemenea.

Din toate aceste motive, noi, cei din Diaspora, ne simţim datori, nu numai să votăm şi să ne pronunţăm pentru o schimbare în bine a României, ci şi să propunem, din rândul nostru, persoane capabile să înfăptuiască aceste obiective.

Doctorul Radu Golban este una dintre propunerile noastre. Este un specialist de primă mărime în materie economică şi financiară,cu studii juridice solide, format în Germania şi Elveţia şi cu un doctorat obţinut în Europa Occidentală, în mod corect. Asupra acestui om nu există nici cea mai mică suspiciune. În plus, dispune, ca rezultat al muncii lui cinstite, de o avere considerabilă, care îi permite să nu cedeze unor tentaţii, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor premieri.

Desigur, eu, propunând această persoană şi având în acest sens susţinerea unui grup consistent de români, nu am de gând să mă erijez în purtătorul de cuvânt al întregii Diaspore. Vor mai fi poate şi alte propuneri de acest fel. Esenţial este ca cel care va fi viitorul premier tehnocrat al României să aibă însuşiri de genul celor întrunite de doctorul Radu Golban. Şi dacă va fi ales din rândul Diasporei, va fi cu atât mai bine. Cu oameni ca el, cu oameni de acest fel, ar putea fi început un nou drum.

Raluca Rugan
Bregenz, Austria

Un alt apel din diaspora, de la un renumit violonist româm:

Ma alatur din tot sufletul Diasporei in propunerea pentru functia de Premier al noului guvern al Romaniei,
a D-lui Dr. Radu Golban, pentru care am o imensa consideratie si pe care il admir.

Radu Golban este o mare personalitate internationala, expert in domeniul economiei si finantelor si are interesul
Romanilor in suflet – fapt pe care l-a demonstrat de atitea ori. Este un om de onoare si de o cinste ireprosabila.
Romania are nevoie acum, mai mult ca oricind, de un asemenea om in fruntea Guvernului.

<

p style=”text-align: right;”>ziuanews

 

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *