Presa faţă în faţă cu doamna Laura Codruţa Kövesi

[ad_1]

Am în vedere când spun asta atât ceea ce s-a petrecut în
sediul DNA, acolo unde d-na Kövesi s-a prezentat extrem de pregătită şi din
punctul de vedere al documentării, şi psihologic  pentru un veritabil salt mortal, cât şi ceea
ce a urmat mai încolo, în studiourile de televiziune. Acolo unde erau de mult
în aşteptare jurnalişti socotiţi premium,
analişti politici, adică tot ceea se pare că ar avea mai bun, mai competitiv
mass-media românească a momentului.

Se vedea cu ochiul liber. D-na Laura Codruţa Köveşi se aştepta  să fie atacată, sfâşiată, devorată. Tocmai de
aceea a venit pregătită şi a făcut faţă con
brio
hărţuirii la care a fost supusă. În primul rând din partea jurnalistului
Cătălin Tolontan. Sigur, dl Tolontan şi felul domniei-sale de a face gazetărie
ne pot plăcea sau nu. Însă a-l compara pe el, aşa cum am văzut că s-a întâmplat
pe urmă, cu Mihai Gâdea sau cu Mircea Badea mi se pare a fi prea mult.
Întrebările d-lui erau născocite de propriul lui creier, omul era documentat, ştia
exact despre ce vorbeşte, era mereu gata să formuleze o nouă întrebare al cărei
rost era acela de a replica, poate chiar de a o pune în dificultate pe cea
aflată în faţa lui. Fără a recurge la jigniri, fără a face apel la acuzaţii
obraznice. Doamna Kövesi l-a privit ca un adversar redutabil, nu ca pe un
inamic şi, după părerea mea, a procedat foarte bine.

În schimb, ceilalţi reprezentanţi ai presei prezenţi în
sediul DNA au avut prestaţii mult mai modeste. Nu au respectat regulile propuse
la început de d-na Kövesi, au formulat mai fiecare câte 3-4 întrebări, adesea
pentru a afla un singur sau unul şi acelaşi lucru. La care se putea ajunge mult
mai operativ cu un plus de concentrare a ideii. 
Unii s-au împotmolit la propriu în repetiţii. Alţii stau prost la
capitolul limba română.

Am avut în faţa ochilor jurnalişti sau aşa-zişi jurnalişti
care nu au vrut în ruptul capului să se abată de la ceea ce aveau scris în
carneţele sau pe telefonul mobil, nu s-au putut adapta situaţiei, nu au
prelucrat urgent noile informaţii oferite de d-na Laura Coduţa Kövesi. Un
indiciu ori că nu au prea fost atenţi ori nu au putut să recepţioneze aşa cum
trebuie mesajele interlocutoarei.  În
fine, au fost şi cei au citit ceea ce au primit pe messenger de la şefii lor ierarhici, dacă nu cumva chiar de la
patronii cu probleme penale.

Nici în studiouri lucrurile nu au stat cu mult mai bine.
În unele a plouat cu elogii, în altele cu critici exacerbate, la B1 tv
s-au impus ţipătele disperate ale reactivatei sirene Sorina Matei, au fost
pseudo-jurnalişti care au căzut în băşcălie ieftină, care s-au făcut că nu au
înţeles ori chiar nu au înţeles de-a dreptul ceea ce a spus doamna Kövesi. Aşa
a făcut Marius Pieleanu, sociologul de partid, prezent în studioul TVR 1. Nu
mai revin asupra adunării convocată acolo din ordin de partid şi prezidată de
Ionuţ Cristache. Nici asupra deciziei, cel puţin neprofesioniste,  de a întrerupe directul pentru a se transmite Telejurnalul. Nu mai insist nici asupra
neprofesionalismului clar al celor de la Direcţia
Ştiri
a TVR, asupra partizanatului politic ori a lipsei de coloană vertebrală
ale Doinei Gradea, Oanei Popescu sau Dorin Muntean. Degeaba. Oameni au o
misiune drept pentru care şi-au pus în vestiar coloana vertebrală. Iar Comisiei
de etică şi arbitraj din TVR puţin îi pasă.  

Nu mă ocup nici de ceea ce s-a întâmplat la Antena 3, acolo unde pe prea-cuviosul
Mihai Gâdea l-au lăsat nervii. Fireşte, nimeni nu îl va deranja pe respectivul
ins nici măcar cu o întrebare. Ceea ce nu se vede nu se pune – vor spune
oamenii PSD din CNA. Aşa că Antena 3
nu va primi nici măcar o atenţionare pentru utilizare de limbaj licenţios,
jignitor la adresa unui invitat din platou.

Mi-a plăcut, am apreciat analiza mai mult decât
obiectivă, atentă, clară, bine ţintită, complet nepartizană a lui Claudiu
Pândaru făcută în dezbaterea moderată de Cosmin Prelipceanu la Digi 24. Claudiu Pândaru a avut şi
întrebări, şi dubii, şi rezerve, nu a formulat verdicte în alb şi negru. Nu i-a
durat statui şefei DNA. Şi-a pus întrebări cărora a încercat să le găsească mai
apoi răspunsuri. Claudiu Pândaru a făcut presă adevărată. Bravo lui!

P.S. Joi seara,
preşedintele Klaus Iohannis a susţinut la rândul domniei sale o conferinţă de
presă. Nu cred că dl.Iohannis a fost în cea mai bună formă şi nu cred că dl.
preşedinte a evitat răspunsul la o seamă de întrebări. La urma urmei, nimeni nu
l-a silit să admită dialogul pe care tot domnia-sa l-a refuzat în anumite
cazuri. Pe de altă parte, nu pot să nu observ prestaţia incalificabilă a unor
jurnalişti. O am în vedere, mai cu seamă, pe Sorina Matei. Care, din câte se
pare,s-a reorientat.
 A schimbat iarăşi tabăra. Sau, în cel mai bun caz, este la fel de oscilantă precum
postul de televiziune unde a fost reintegrată.

!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?
n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;
n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;
t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,
document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’);

fbq(‘init’, ‘253361638393458’);
fbq(‘track’, “PageView”);(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = “http://connect.facebook.net/en_US/sdk.js#xfbml=1&version=v2.5&appId=209742945804238”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *