PROFEŢIA FĂCUTĂ DE PĂRINTELE IUSTIN s-ar putea împlini în IUNIE VINE URGIE

PROFEŢIA FĂCUTĂ DE PĂRINTELE IUSTIN s-ar putea împlini în IUNIE VINE URGIE

PROFEŢIA FĂCUTĂ DE PĂRINTELE IUSTIN s-ar putea împlini în IUNIE VINE URGIE

 

Părintele Iustin ar fi spus pe patul de moarte: “Mai sînt 12 luni de liniste după care vine urgia”. Declaraţiile au fost făcute în fata mai multor călugărite si a fost consemnată în revista Mănăstirii Petru Vodă, “Atitudini”.

 

PROFEŢIA FĂCUTĂ DE PĂRINTELE IUSTIN

 

Spiritul atoatevăzător al părintelui Iustin, de la Mănăstirea Petru Vodă, este pomenit si la aproape un an de cînd s-a stins, credinciosii amintindu-si că acesta a prevăzut că ar urma după moartea sa 12 luni de liniste, după care va veni o „urgie“, fapt care s-ar petrece anul acesta, în iunie, scrie monitorulneamt.ro.

Profetiile au fost făcute de duhovnic anul trecut, la începutul lunii iunie, cu doar cîteva zile înainte de moartea sa. El ar fi vorbit în prezenta mai multor măicute de la Mănăstirea Paltin (asezămînt ridicat în imediata apropiere a mănăstirii Petru Vodă), unde a fost îngrijit în ultimele clipe. “Testamentul” a fost consemnat de monahia Fotini, una dintre maicile care l-au îngrijit pe părintele Iustin în toată perioada în care starea sănătătii sale a devenit critică. Declaratiile au apărut anul trecut, în revista „Atitudini“, publicatie a Mănăstirii Petru Vodă.

“Simteam cu totii că se pregăteste, demult nu mai voia să mănînce nimic, chiar dacă ar fi putut, era hrănit doar artificial, prin perfuzii. Cu cinci zile înainte de a-si da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îsi revenea si prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toti ucenicii mai apropiati au luat un ultim cuvînt de învătătură de la părintele, un ultim sfat.

Eu nu reusisem, parcă nu îndrăzneam să îl întreb nimic. Atîtea cuvinte mi-a spus în ultimii ani, încît nu stiu dacă am vreo întrebare fără răspuns si nu voiam să îl mai necăjesc pe părinte. Mergeam lîngă patul sfintiei sale, îi sărutam mîna si mă asezam în genunchi să mă rog în tăcere lîngă sfintia sa. În acea zi am simtit că părintele vrea să îmi spună totusi un ultim cuvînt. Se pare că acesta a fost ultimul cuvînt rostit de părinte pe patul de suferintă, în prezenta a cinci dintre ucenicii săi, care pot depune mărturie pentru acest cuvînt. «E vorba însă că mai sînt 12 luni… » Aici Părintele s-a oprit. Noi am întrebat: «12 luni si scăpăm de cipuri?», «Nu», a răspuns Părintele, «12 luni de libertate si vine urgie».

Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns. Atunci eu am zis: «În acest caz părinte, trebuie să vă însănătositi, că nu are cine să ne ajute». Părintele a răspuns iar cu umor si zîmbetul cel mai frumos din lume: «Măi, să stiti că nici eu nu stiu ce să fac. Nu m-am hotărît dacă să trăiesc sau să mă duc. Nici eu nu mai stiu ce vreau». A luat o gură de mîncare si ne-am retras unul cîte unul, luînd binecuvîntare. Am luat si eu binecuvîntare si părintele, în marea lui dragoste, nu m-a lăsat fără cuvînt si mi-a dat, strîngîndu-mă de mînă, ultima binecuvîntare: «Maică, să nu lasi revista! tine tare, înainte!». Această făgăduintă am să încerc să o tin cît voi putea cu ajutorul celorlalti frati si surori, colegi de redactie“, este relatarea monahiei Fotini în revista „Atitudini“ de anul trecut.

Cu alte cuvinte, părintele Iustin a prevestit că în luna iunie 2014 s-ar petrece o „urgie“ pentru tara noastră.

 

PROFEŢIA FĂCUTĂ DE PĂRINTELE IUSTIN,PROFEŢIA FĂCUTĂ DE PĂRINTELE IUSTIN,PROFEŢIA FĂCUTĂ DE PĂRINTELE IUSTIN,PROFEŢIA FĂCUTĂ DE PĂRINTELE IUSTIN,PROFEŢIA FĂCUTĂ DE PĂRINTELE IUSTIN,PROFEŢIA FĂCUTĂ DE PĂRINTELE IUSTIN,PROFEŢIA FĂCUTĂ DE PĂRINTELE IUSTIN,PROFEŢIA FĂCUTĂ DE PĂRINTELE IUSTIN

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *