Romney, un aprig critic al lui Trump, revine în viaţa politică

[ad_1]

„Utahul primeşte imigranţi legali veniţi din întreaga lume: Washingtonul le transmite imigranţilor un mesaj de excludere. Iar la Capitoliul Utahului oamenii se tratează cu respect”, mai spune Mitt Romney, în vârstă de 70 de ani, o aluzie clară la poziţiile preşedintelui Trump.

 

Popular în Utah, unde trăieşte o importantă populaţie de confesiune mormonă, ca el, Mitt Romney este considerat drept directorul general ”salvator” al Jocurilor Olimpice (JO) de la Salt Lake City, capitala acestui stat din Vestul american, în 2002, unde deţine o vastă locuinţă.

 

Ieşind din retragerea sa politică, acest fost om de afaceri născut la Detroit, în Michigan, în 1947, porneşte, aşadar cu şanse bune. El vizează fotoliul lăsat vacant de către republicanul Orrin Hatch, în vârstă de 83 de ani, care a anunţat la începutul lui ianuarie că nu va candida la un nou mandat.

 

Un sondaj de atunci cu privire la o ipotetică candidatură a lui Romney îl credita pe republican cu o susţinere largă, de 64% din intenţiile de vot, iar pe opozanta sa democrată Jenny Wilson cu 19%.

 

Potrivit acestei anchete a ziarului The Salt Lake Tribune şi a Universităţii Hinckley Institute of Politics, 85% dintre republicanii din stat l-ar fi susţinut atunci pe Mitt Romney, 55% dintre alegătorii neafiliaţi şi chiat 15% dintre democraţi.

 

„NU PRO-TRUMP”

 

Însă acest absolvent de Harvard, manierat, considerat uneori un pic prea rigid, suferă totodată de un handicap important în acest stat din Marele Vest american – trecutul său de guvernator al Massachusettsului din 2003 în 2007, la mii de kilometri distanţă de acolo, pe Coasta de Est.

 

Iar războiul său făţiş cu Donald Trump, abia potolit după victoria omului de afaceri newyorkez în noiembrie 2016, ar putea să conteze împotriva sa.

 

În timpul campaniei din alegerile primare, în martie 2016, Mitt Romney l-a denunţat drept un ”şarlatan, un impostor”, într-un discurs usturător, foarte remarcat, dar până la urmă fără efect asupra victoriei newyorkezului.

 

Pentru baza electorală a lui Donald Trump, mormonul reprezintă arhetipul candidatului establishmentului, heraldul dreptei liberale şi pro-întreprinderi. El se vrea mai responsabil decât insurgenţii novici şi ultraconservatori care au alimentat revoluţia lui Trump.

 

Donald Trump l-a îndemnat în mod deschis pe Orrin Hatch să candideze din nou, însă senatorul, un fost boxer, a apreciat că a venit timpul să ”agaţe mănuşile în cui”, după 40 de ani de mandat.

 

”El nu a fost niciodată un susţinător al lui Trump”, a deplâns joi liderul Partidului Republican din Utah, Rob Anderson, cu o zi înainte de anunţul oficial al lui Mitt Romney.

 

„Vreau doar pe cineva care să susţină vederile partidului”, a continuat el, estompând această critică rară din partea unui şef de partid vizând originile lui Romney.

 

„El îi împiedică pe alţi candidaţi să se prezinte, care, cred eu, ar fi o alegere mai bună pentru Utah, căci, să fim clari, Mitt Romney nu locuieşte aici, copii lui nu sunt născuţi aici, el nu-şi face cumpărăturile aici”, a subliniat Rob Anderson.

 

Iar proabila sa opozantă, democrata Jenny Wilson, a subliniat că ”familiile din Utah merită ca alt locuitor al Utahului să le fie senator, nu un guvernator din Massachusetts care ne ia statul drept locul său de vilegiatură”, a declarat ea, potrivit CNBC.

 

Mormonul a avut, aşadar, grijă, vineri, să sublinieze sentimentul de aparenenţă la Utah.

 

„Noi suntem cunocuţi ca fiind un popor în serviciul altora, care este atent la celălalt şi care se arată la înălţimea tuturor ocaziilor. În calitate de funcţionar şi om de afaceri expermentat, sunt deosebit de calificat să reprezint Utahul”.

 

!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?
n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;
n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;
t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,
document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’);

fbq(‘init’, ‘253361638393458’);
fbq(‘track’, “PageView”);(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = “http://connect.facebook.net/en_US/sdk.js#xfbml=1&version=v2.5&appId=209742945804238”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *