Şansa apariţiei “întâmplătoare” a vieţii pe Pământ este de 1 din 10 la…

În ultimii 40 de ani, un fapt ciudat despre Universul nostru a devenit cunoscut oamenilor de știință: legile fizicii și condițiile inițiale ale Universului nostru sunt adaptate pentru posibilitatea existenței vieții.

Se pare că, pentru ca viața să fie posibilă, valorile din fizica de bază – de exemplu, puterea gravitației sau masa electronului – trebuie să se încadreze într-un anumit interval. Și acel interval reprezintă o felie incredibil de îngustă a tuturor valorilor posibile pe care le pot avea aceste numere. Prin urmare, este incredibil de puțin probabil ca un Univers ca al nostru să aibă toate valorile compatibile cu existența vieții. Dar iată că Universul nostru ne-a putut oferi viaţa.

Iată câteva exemple în acest sens:

* Forța nucleară puternică (forța care leagă elementele în nucleul unui atom) are o valoare de 0,007. Dacă această valoare ar fi fost de 0,006 sau mai puțin, Universul nu ar fi conținut decât hidrogen. Dacă ar fi fost de 0,008 sau mai mult, hidrogenul s-ar fi topit pentru a face elemente mai grele. În ambele cazuri, orice fel de complexitate chimică ar fi fost fizic imposibilă. Și fără complexitate chimică nu poate exista viață.

* Posibilitatea fizică a complexității chimice depinde, de asemenea, de masele componentelor de bază ale materiei: electroni și quarci. Dacă masa unui quark ar fi fost mai mare cu un factor de 3, Universul ar fi conținut numai hidrogen. Dacă masa unui electron ar fi fost mai mare cu un factor de 2,5, Universul ar fi conținut doar neutroni: nici atomi, și, cu siguranță, nicio reacție chimică.

* Gravitaţia pare o forță importantă, dar este, de fapt, mult mai slabă decât celelalte forțe care afectează atomii, cu aproximativ 10³⁶. Dacă gravitaţia ar fi fost doar puțin mai puternică, stelele s-ar fi format din cantități mai mici de material și, prin urmare, ar fi fost mai mici, iar viaţa lor ar fi fost mai scurtă. De exemplu, o stea obișnuită ar fi având o durată de existenţă de aproximativ 10.000 de ani, nu 10 miliarde de ani, fără a exista astfel suficient timp pentru procesele evolutive care produc viața complexă. În schimb, dacă gravitaţia ar fi fost doar puțin mai slabă, stelele ar fi fost mult mai reci și, prin urmare, nu ar mai fi explodat în supernove. Acest lucru ar fi făcut viața imposibilă, deoarece supernovele sunt principala sursă a multora dintre elementele grele care formează componentele vieții.

Unii consideră că “reglarea fină” a Universului este doar un fapt de bază al Universului nostru, ce nu necesită explicații. În “Viața Cosmosului” (1999), fizicianul Lee Smolin a estimat că, luând în considerare toate exemplele de reglaj de care am amintit mai sus, șansa apariţiei vieţii în Univers este de 1 din 10²²⁹, adică o probabilitate extrem de infimă. El concluzionează: “În opinia mea, o probabilitate atât de mică nu o putem să o lăsăm inexplicabilă. Aici nu mai e vorba de o simplă şansă; avem nevoie de o explicație rațională a modului în care s-a putut crea viaţa”.

Nu pot exista decât două explicații standard:

1) Existenţa unui Creator atotputernic, situat în afara acestui Univers, care a creat legi fizice compatibile cu existenţa vieţii.

2) Ipoteza multiverselor postulează un număr enorm, poate infinit, de universuri fizice, altele decât ale noastre, în care sunt realizate o mulţime de valori diferite ale constantelor. Având în vedere un număr suficient de universuri care realizează o gamă suficientă de constante, nu este atât de improbabil să existe cel puțin un Univers cu legi bine reglate (Universul nostru).