Semnul divin care i-a apărut în casă, înainte să f…

Semnul divin care i-a apărut în casă, înainte să f…

[ad_1]

Mariana Piţigoi Mărăcine a murit, vineri, după o bătălie de câteva luni cu cancerul. Vestea a întristat pe toată lumea. În urmă cu ceva timp, artista a apărut la televizor şi a anunţat că îşi va vinde costumele populare pentru a supravieţui.

Viaţa Marianei Piţigoi nu a fost, însă, una uşoară. S-a luptat multă vreme cu boala, dar a trecut şi prin alte situaţii grele. Şi-a înmormântat fiica şi nepoata în acelaşi an. Fata sa a murit din cauza unui cancer abdominal la vârsta de doar 37 de ani, iar nepoata a decedat în urma unui stop cardiac.

În mai puţin de doi ani, cântăreaţa şi-a pierdut una dintre nepoate, fiica şi soţul. În cadrul unui interviu emoţionant, vedeta a povestit cum după un vis pe un dulap din casă a apărut chipul Mântuitorului Iisus Hristos.

“Nepoţica de un an, propria fiică, şi apoi tatăl copiilor mei. Deci într-un an şi jumătate au plecat. (…). La 15 ani, tatăl meu a murit. (…). Suspectă de cancer, eu, acum, cu acest tratament, trebuie să mă odihnesc. În cei cinci ani de suferinţă, mi s-a arătat în vis, nu m-a părăsit. (…). Aceste costume sunt de peste 100 de ani. Da, acestea sunt costume de mireasă aşa cum se îmbrăcau odinioară. Au peste 150 de ani. (…). Rup din sufletul meu, pentru că ele fac parte din mine.”, a povestit Mariana Piţigoi în luna octombrie.

Denisa, nepoata Marianei Piţigoi, a murit în noiembrie 2011. Adolescenta avea aproape 17 ani şi a făcut infarct în somn, după care a murit.

“Avea probleme de la un vaccin, pe care l-a făcut la vârsta de un an. (…). Nu a mai putut mânca, nu a mai putut zâmbi şi s-a dus şi ea. (…). Viaţa mea e o poveste cu multe, multe tragedii. (…). Fiica mea şi-a găsit fata moartă în pat”, mai spunea artista de muzică populară.

După ce i-a murit nepoata, Mariana Piţigoi a suferit un preinfarct. La câteva luni de la moartea Denisei, mama adolescentei a murit. Artista a spus că fata sa a…

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *