Suntem sclavi inconştienţi: ne lăsăm manipulaţi, ni se introduc programe ale fri…

Suntem sclavi inconştienţi: ne lăsăm manipulaţi, ni se introduc programe ale fri…

[ad_1]

Pe vremuri, când un individ era sclav, acesta era conştient de la o poştă de situaţia în care se află. Stăpânul lui era clar; lanţurile la fel. El era foarte conştient că i-a fost răpită libertatea fizică – practic, libertatea de mişcare şi acţiune fizică. Îşi conştientiza bine situaţia şi cu prima ocazie ar fi evadat. Însă libertatea gândurilor şi a simţirilor nu îi era luată total, pentru că întunecaţii nu ştiau prea bine cum se face acest lucru. Şi atunci se manipula la greu, prin minciuna titlurilor nobiliare moştenite din naştere – regi, regine, conţi, duci, “sânge albastru” – de fapt conservarea ADN-ului reptilian etc. – însă, în acele vremuri, manipulările erau mult mai vizibile.

Acum avem sclavi inconştienţi. Aceştia nu mai realizează că sunt sclavi, neobservând niciun lanţ fizic în jurul lor, nevăzând, de fapt, miile de lanţuri subtile invizivile pentru “ochii” lor capabili să vadă doar în spectrul vizibil şi la propriu şi la figurat. Din contră, mulţi dintre ei, datorită divizării oamenilor în toate domeniile (prin bani, case, obiecte de “firmă”, statut social, etc.), se simt chiar excelent în noul sistem sclavagist rebrănduit sub numele de “democraţie”, pentru că se consideră destul de bine plasaţi în ierarhia socială. Se simt minunat că majoritatea sunt “sub” ei în societate, având impresia falsă că trăim într-un sistem democratic, meritocratic, competitiv, în care “sky is the limit”.

Astfel, spiritul unitar al umanităţii a avut mult de suferit. Este ca şi cum mâna dreaptă se simte excelent când se gândeşte că mâna stângă este raniţă sau mai slabă. Acum s-a pus stăpânire nu numai pe posibilitatea de mişcare şi acţiune fizică a omului, cum se întâmpla înainte. Acum se încearcă şi se reuşeşte din ce în ce mai bine să se pună stăpânire pe toate componentele interioare ale individului, chiar pe sufletul acestuia. S-a pus stăpânire pe gânduri, pe stări, pe energii, pe entităţile care controlează oamenii fară ca aceştia să ştie. Se fac manipulări prin programări mentale, subliminale, care îţi introduc anumite programe ale fricii în structura ta mentală şi a ADN-ului, care-ţi vor manipula gândurile şi acţiunile viitoare, fără ca tu să ştii – să cumperi, să ai frici de tot felul, să te conformezi cu regulile turmei, cu ideile/valorile vehiculate în mulţime, să crezi că Sistemul îţi vrea binele, etc. Se doreşte ca în final să se pună stăpânire chiar pe sufletele oamenilor care, în cele din urmă, nu vor mai putea fi menţinute şi susţinute de către o minte pervertită, virusată numai cu idei şi valori false.

Asistăm în prezent la o luptă între îngeri şi demoni, fiecare tabără vrând să ia cât mai multe suflete de partea sa – îngerii să salveze sufletele, iar necuraţii să le distrugă, să le controleze. Dacă ţineţi minte din filme sau din ce-aţi citit, pe vremuri, oamenii erau mult mai puri interior şi, la o adică, şi-ar fi dat şi viaţa, în ideea de a nu-şi pierde sufletul. Era şi o vorbă într-un film “Brave Heart” cu Mell Gibson: “You can take our lives, but you can never take our freedom/soul”, adică “Poţi să ne iei vieţile, dar nu poţi niciodată să ne iei libertatea”.

Oamenii de pe vremuri, erau mai puri interior decât cei din prezent şi, deşi ajungeau adesea în lanţuri fizice, ei simţeau ce-i cu adevărat important, şi anume menţinerea sufletului etern întreg, la cote normale de manifestare. Ei făceau distincţia corectă între libertatea aparentă, obţinută prin trădare şi pacturi cu diavolul (care în final ar fi însemnat a fi în lanţuri şi la propriu şi la figurat), şi libertatea reală (chiar dacă libertatea fizică le era luată). Realizau că lanţurile fizice, comparativ cu cele interioare care-ţi încătuşează sufletul până la pierderea lui, nu înseamnau practic nimic.

Sistemul, genial, de alfel, în drăcovenia lui, a devenit ca un virus invizibil care ţi-a intrat în sânge şi te-ai obişnuit cu el. Nici nu-ţi dai seama de prezenţa sa, fiind prezent în toate celulele tale. Şi asta nu este o metaforă, se întâmplă chiar la propriu, pentru că acest virus, această matrice invizibilă, a transformat ADN-ul uman în acord cu programele subtile de frică care îl compun.

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *