Vacanțele exotice, între cele mai căutate în 2018

[ad_1]

Prin urmare, pe lângă destinaţii deja consacrate precum Maldive, Thailanda, Dubai, Republica Dominicană sau Mexic, ”în 2018 completăm oferta cu circuite în destinaţii exotice precum China şi India”, spune Cristian Pandel, CEO Christian Tour.

În context, la Târgul de Turism care se va desfăşura în curând la Romexpo, în oferta companiei se vor regăsi şi aceste destinaţii, alături de alte pachete precum cele pentru circuitele culturale, care nu se mai concentrează exclusiv pe urmărirea unui traseu al obiectivelor şi atracţiilor turistice, ci includ şi descoperirea savorilor locale prin popasuri în pieţe, bazaruri şi localuri ori prin testarea conceptului de street-food.

De asemenea, acesta a punctat că în 2018, vor fi 45 de zboruri charter de pe principalele aeroporturi din ţară către staţiuni din Turcia, Grecia, Spania, Egipt, Muntenegru şi Dubrovnik.

”Credem că românii vor manifesta în continuare un interes ridicat pentru staţiunile din Turcia. Și Grecia va fi căutată de români datorită diversităţii care caracterizează această destinaţie. În acelaşi timp, ne aşteptăm ca la vară turiştii români să aleagă şi Spania şi Muntenegru şi Dubrovnik”, mai spune Cristian Pandel.

Referindu-se la perioada Pastelui, în mod sigur românii petrec sărbătorile pascale în familie, iar dacă aleg să călătorească preferă locurile cu încărcătură spirituală, cum ar fi Mărginimea Sibiului, Maramureşul şi Nordul Moldovei.

Totodată, peste graniţe, Țara Sfântă reprezintă una dintre principalele destinaţii către care se îndreaptă turiştii în perioada Paştelui (un circuit de 6 zile, transport cu avionul, costă de 430 de euro de persoană).

!function (f, b, e, v, n, t, s) {
if (f.fbq)
return;
n = f.fbq = function () {
n.callMethod ?
n.callMethod.apply(n, arguments) : n.queue.push(arguments)
};
if (!f._fbq)
f._fbq = n;
n.push = n;
n.loaded = !0;
n.version = ‘2.0’;
n.queue = [];
t = b.createElement(e);
t.async = !0;
t.src = v;
s = b.getElementsByTagName(e)[0];
s.parentNode.insertBefore(t, s)
}(window,
document, ‘script’, ‘https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’);
fbq(‘init’, ‘1675896082650329’); // Insert your pixel ID here.
fbq(‘track’, ‘PageView’);
(function (d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id))
return;
js = d.createElement(s);
js.id = id;
js.src = “http://connect.facebook.net/ro_RO/all.js#xfbml=1&appId=148257132177935&version=v2.4”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *