Viorica Dăncilă, chemată în faţa Consiliului Naţional pentru Combatere Discriminării pentru a da exp…

[ad_1]

Viorica Dăncilă se va prezenta în faţa membrilor Consiliului CNCD pe 20 februarie 2018. CNCD a anunţat, într-un comunicat, că a decis să se autosesizeze cu privire la declaraţia premierului Viorica Dăncilă din cadrul interviului acordat la televiziunea Antena 3, în seara zilei de 15 februarie, care a avut următorul conţinut: “Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţă”.

 

”Consiliul urmează să organizeze audierea doamnei Prim-ministru în data de 20 februarie. În speţă, va fi citat la audieri şi moderatorul emisiunii respective, domnul Mihai Gâdea. În urma îndeplinirii procedurii legale, C.N.C.D. va analiza declaraţia în speţă şi comportamentul moderatorului, din perspectiva săvârşirii unei posibile fapte de discriminare, prin încălcarea dreptului la demnitate umană a persoanelor cu autism”, se arată în comunicat.

 

Preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a declarat, vineri, într-o intervenţie telefonică la Digi24, că, într-o societate democratică funcţională, formatorii de opinie, fie că sunt politicieni sau jurnalişti, ar trebui să se retragă din viaţa publică, atunci când fac declaraţii discriminatorii. El a spus că nu se poate antepronunţa în privinţa sesizării privind declaraţia premierului Viorica Dăncilă, dar că CNCD va efectua cu celeritate procedura legală.

Csaba Azstalos a precizat că, în ceea ce priveşte situaţia copiilor cu autism, CNCD a avut o serie de plângeri referitoare la accesul acestora la educaţia de masă, fiind date sancţiuni cu amendă contravenţională şi fiind câştigate şi procese în instanţă.

 

Întrebat de ce crede că politicienii folosesc termenul ”autist” în situaţii cu sens negativ, Azstalos a răspuns: ”Eu aş punea-o ca o lipsă de cultură şi o lipsă de rigoare şi de responsabilitate în declaraţii publice”. 

Preşedintele CNCD a subliniat că efectele unui discurs public care etichetează, care stigmatizează sunt negative mai ales la nivelul copiilor în şcoală.

 

”În calitate de părinte şi în calitate de preşedinte al CNCD, într-adevăr, copii cu dizabilităţi sunt expuşi unei stigmatizări verbale şi comportamentale în societate şi mai ales în mediul şcolar”, a subliniat el.

 

Premierul Viorica Dăncilă a susţinut joi seară, la Antena 3, că vrea să aibă o abordare transparentă cu liderii europeni şi că Monica Macovei a făcut mult rău României prin atitudinea ei şi prin faptul că “şi-a pârât propria ţară” în Parlamentul European, cerând, referitor la legile Justiţiei, să fie judecată de alte 27 de ţări. Premierul i-a catalogat drept “autişti” pe cei care “dezinformează UE, în ciuda faptului că stiu adevărul”.

 

Preşedintele Asociaţiei Autism Europa Bistriţa, Ana Dragu, critică, într-o postare pe Facebook, afirmaţia premierului Viorica Dăncilă, care i-a catalogat drept “autişti” pe cei care “dezinformează UE, în ciuda faptului că stiu adevărul”, Dragu afirmând că postarea sa poate fi considerată o sesizare către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru a lua măsurile impuse de lege într-un astfel de caz. Contactat de News.ro şi întrebat în legătură cu eventuala autosesizare a Consiliului, preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a declarat că va discuta cu colegii săi acest subiect.

 

Vineri, premierul Viorica Dăncilă şi-a cerut scuze, prin intermediul unui comunicat de presă, pentru declaraţia pe care a făcut-o joi seară.

!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?
n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;
n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;
t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,
document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’);

fbq(‘init’, ‘253361638393458’);
fbq(‘track’, “PageView”);(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = “http://connect.facebook.net/en_US/sdk.js#xfbml=1&version=v2.5&appId=209742945804238”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *