DW: Ofensiva mediatică a Chinei în Europa

[ad_1]

China este omniprezentă în mediile de informare. Numai în anul 2017, revista economică britanică “Economist” a dedicat Chinei două numere. În Germania, “Spiegel” declara China, în noiembrie 2017, ca fiind “Puterea mondială numărul 1”. Articolul relata despre mega-proiectul preşedintelui  Xi Jinping, “noul drum al mătăsii”, despre declaraţiile lui (verbale) în favoarea liberului schimb, despre investiţiile masive în Europa ca şi despre teama furtului intelectual (ca în cazul preluării firmei de robotică Kuka), despre înarmare sau despre planurile de transformare a Chinei într-un stat cu supraveghere totală. 

Dezbaterile despre protecţia proprietăţii intelectuale sunt vechi. Dar, cel târziu la cel de-al XIX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, în octombrie 2017, a devenit evident că nu contează doar influenţa economică, ci şi cea ideologică. În discursul său, preşedintele Xi a lăudat modelul autoritar chinez ca reală alternativă la pretinsa decădere a democraţiei liberale de provenienţă occidentală.

China ca model de stat

Insitututele de cercetare din Berlin “Mercator Institute for China Studies” (Merics) şi “Global Public Policy Institute” (GPPI) avertizează asupra lipsei conştientizării influenţei crescânde a Chinei nu doar la nivelul elitelor politice şi economice, ci şi în presă, societate civilă şi mediul academic din Europa. În toate aceste resorturi China este activă pentru a “îmbunătăţi modul de percepere a sistemului politic şi economic chinez precum şi pentru a poziţiona ţara drept alternativă viabilă la democraţia liberală”.

Un rol cheie îl joacă, potrivit convingerii autorilor studiului, influenţarea opiniei publice prin mediile de informare în masă. Unul dintre actorii principali este suplimentul în limba engleză “China Watch”, publicat de cel mai mare cotidian de limbă engleză din China, “China Daily”, care, precum restul mediilor de informare din China este controlat de aparatul de stat. Suplimentul “China Watch” este prezentat cu titlul de reclamă şi preluat de publicaţii precum “Washington Post”, “New York Times”, “Daily Telegraph”, “Le Figaro” sau, în Germania, “Handelsblatt” şi “Süddeutschen Zeitung”.

 

Profită de credibilitatea presei consacrate

Avantajul acestei strategii este evident: “Devine mult mai efectiv să profiţi de mediile consacrate în ţările respective, mai ales că acestea se bucură de mai multă credibilitate decât presa chineză”, spun autorii studiului. Deşi “China Watch” se prezintă ca publicitate, prin layout se poate confunda cu conţinut redacţional. Astfel, China reuşeşte să influenţeze dezbaterile din Europa. Dat fiind că preluarea acestui supliment publicitar se face contra-cost, s-ar putea crea o relaţie de dependenţă financiară de pe urma căreia China ar avea de profitat.

Pentru Deutsche Welle, conducerea Süddeutsche Zeitung a precizat că suplimentul “China Watch” nu a fost preluat decât o singură dată în 2017. Publicarea a fost însoţită de textul: “Acest supliment plătit este inclus în actualul număr al Süddeutsche Zeitung. Redacţia nu a fost implicată în publicarea acestui supliment plătit.” Handelsblatt publică lunar suplimentul, încă de la sfârşitul anului 2015. Pentru DW, conducerea publicaţiei a declarat: “Pe prima pagină a suplimentului este anunţat cât se poate de clar: suplimentul plătit este ataşat ediţiei Handelsblatt. Conţinutul redacţional ca şi layoutul revin exclusiv redacţiei publicaţiei China Daily.”

Preluare şi cooperare

Autorii studiului Merics cred că şi prin alte canale se resimte influenţa Chinei. Investitorii chinezi încearcă să cumpere acţiuni în trusturile de presă occidentale, până acum însă fără prea mult succes. În 2017, China nu a reuşit să cumpere revista americană “Forbes”. Dar conglomeratul chinez “CEFC China Energy” tocmai a depus o ofertă pentru “Central European Media Enterprises”, concern activ în România (unde deţin trustul Pro), Bulgaria, Republica Cehă şi Slovacia, după cum anunţa Reuters în luna decembrie. Licitaţia nu a fost încheiată încă.

!function (f, b, e, v, n, t, s)
if (f.fbq)
return;
n = f.fbq = function ()
n.callMethod ?
n.callMethod.apply(n, arguments) : n.queue.push(arguments)
;
if (!f._fbq)
f._fbq = n;
n.push = n;
n.loaded = !0;
n.version = ‘2.0’;
n.queue = [];
t = b.createElement(e);
t.async = !0;
t.src = v;
s = b.getElementsByTagName(e)[0];
s.parentNode.insertBefore(t, s)
(window,
document, ‘script’, ‘https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’);
fbq(‘init’, ‘1675896082650329’); // Insert your pixel ID here.
fbq(‘track’, ‘PageView’);
(function (d, s, id)
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id))
return;
js = d.createElement(s);
js.id = id;
js.src = “http://connect.facebook.net/ro_RO/all.js#xfbml=1&appId=148257132177935&version=v2.4”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *