Femeia pentru care doi poliţişti au oprit pe A1 să-i schimbe pneul spart: „…

[ad_1]

Maria Ceauşilă a postat pe Facebook pe 19 februarie o fotografie redistribuită de peste 8.000 de ori: „Haina de poliţist nu schimbă sufletul omului bun! Frig, vânt, burniţă, în mijlocul câmpului. Exact ce mai lipsea: pană de cauciuc. Cei doi poliţişti din imagine s-au grăbit să ne vină în ajutor. Eu care credeam că au oprit să ne amendeze… de fapt s-au oferit să ajute. Multumim, oameni buni!”.

Maria Ceauşilă a povestit pentru „Adevărul“ cum s-a întâmplat totul: „Am făcut pană pe Autostrada Piteşti-Bucureşti, pe la km 40. Eram foarte panicate pentru că mama mea avea programare la ora 14.00 la o clinică din Bucureşti şi ne gândeam că nu vom ajunge în timp util. Ne-am uitat pe autostradă în speranţa de a găsi o maşină care să oprească, însă fără succes. Am început să scoatem lucrurile din portbagaj pentru a ajunge la roata de rezervă, şi la nici 4-5 minute au apărut domnii poliţişti. Dumnealor au încetinit, au ieşit din maşină, iar noi, mai cu teamă, mai cu ruşine, le-am explicat situaţia şi s-au oferit cu dragă inimă să ne ajute”.

 

„Omeniei şi altruismului nu le pasă ce haine poartă”

Tot Maria Ceauşilă mai spune: „Chiar mama mea le-a spus domnilor poliţişti că se tot ruga la bunul Dumnezeu să ne ajute cineva şi au apărut dumnealor, iar unul dintre cei doi poliţişti i-a replicat „doamnă, chiar v-aţi rugat bine”. Din păcate, nu le cunosc numele celor doi domni poliţişti, însă acum le cunosc sufletul, care este de milioane!

Motivul pentru care am postat această poza a celor doi domni poliţişti care ne-au ajutat într-o situaţie delicată este de a evidenţia faptul că omeniei şi altruismului nu le pasă ce haină poartă, ce funcţie ocupă sau în cadrul cărei instituţii din România activează! Mie şi mamei mele nu ne-a venit să credem că în aproximativ 10 minute am reluat drumul către Bucureşti în condiţii de siguranţă, respectiv pe 4 roţi”.

 

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *