Implanturile extraterestre și reacțiile lor! Cazuri șocante

Implanturile extraterestre și reacțiile lor! Cazuri șocante

Implanturile extraterestre și reacțiile lor! Cazuri șocante

Presa a scris pentru prima dată despre răpirile și implanturile extraterestre în anul 1957. Atunci a fost prezentat cazul unui brazilian care a susținut că a fost subiectul unei astfel de întâmplări. A urmat cazul soților Betty și Barney Hill, caz prezentat la șase ani de la producerea lui, în anul 1967.

Cazul a fost ținut secret timp de șase ani, hotărâre pe care au luat-o anchetatorii. După această perioadă, cei doi soți hotărăsc să rupă tăcerea și să facă declarații.

Declarații șocante

Trei ani mai târziu, unul dintre cei mai mari chirurgi americani, Leir, a făcut declarații despre un implant misterios pe care l-a descoperit în degetul unui pacient. Implantul avea forma literei T și era fabricat dintr-un material necunoscut.

Pacienta a povestit că în una din nopți a văzut o lumină puternică în dormitorul ei. La câteva zile de la acest incident, a simțit o durere puternică în picior, iar unul dintre degete se inflamase.

Alte implanturi

Trei ani mai târziu, doctorul Leir a descoperit un implant similar la un tânăr de 17 ani. În anul 1996, doctorul Leir împreună cu echipa sa extrag din corpul unui pacient două bile solide și un triunghi metalic. Doctorul Leir face declarații în presa americană și vorbește despre poziționare implanturilor în zona subcutanată, situație pe care o numește anormală.

Din punct de vedere al structurii, implanturile erau metalice și nemetalice, cu o structură complexă, unele fiind realizate din 11 elemente. Mijlocul acestor implanturi era realizat din fier magnetic, fosfor sau carbon magnetoconductor.

Reacții adverse

De regulă, atunci când este introdus un corp străin în organism, acesta are reacții adverse. Doctorul Leir a explicat inexistența reacțiilor prin faptul că implanturile sunt acoperite cu o membrană proteică. Toate implanturile emiteau un câmp magnetic de 3 miligauss.

Totodată, doctorul Leir a afirmat că nu existau cicatrici care să dovedească introducerea implantului. Doctorul Leir a introdus un implant în apă distilată și a observat că își pierde culoarea și devine transparent. Cea mai mare parte din compoziția implanturilor era formată din fier amorf, puternic magnetizat.

Ceea ce este și mai ciudat este faptul că pe membrana exterioară au fost descoperiți neoneuroni, în condițiile în care nu există reproducție neuronală.

Analizeze efectuate de institute specializate au numit implanturile corpuri de origine necunoscută.

Începând cu anul 1996, după ce Leir a publicat o carte cu privire la implanturile de origine extraterestră, lumea medicală americană a început o campanie de denigrare a medicului Leir., ajungându-se până la suspendarea dreptului de a mai profesa.

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *