Lavrov: Eforturile Statelor Unite de a transforma Rusia într-un stat vasal sunt  destinate să eşueze

[ad_1]

„Campania Washingtonului împotriva Rusiei este deja arhicunoscută, însă mai nou a asumat un scop fără precedent”, a afirmat Lavrov. „Scopul acesteia este de a încerca din nou să transforme Rusia într-o ţară aflată sub controlul Vestului. Asemenea încercări sunt destinate să eşueze. Izolarea Rusiei, presiunile la care suntem supuşi pentru a ne schimba principiile, şi rezolvarea problemelor lor interne pe spinarea Rusiei nu vor avea şanse de reuşită”, a completat acesta.

Şeful diplomaţiei Rusiei a afirmat că Occidentul, „îngrijorat de pierderea influenţei sale, este disperat să-şi menţină hegemonia şi să îngreuneze procesul obiectiv al evoluţiei către o ordine internaţională multi-polară, şi să îngreuneze dezvoltarea unor noi poli de influenţă globalp, inclusiv în cazul Rusiei”.

Ministrul de Externe rus, aflat la un dineu împreună cu corpul diplomatic, a subliniat faptul că Rusia a avut de depăşit de-a lungul istoriei sale ameninţări externe serioase, „ce au fost depăşite cu succes şi cu rolul activ al corpului diplomatic”. „Aceste lucruri nu se vor schimba”, a promis Lavrov la sfârşitul declaraţiilor.

!function(f,b,e,v,n,t,s)if(f.fbq)return;n=f.fbq=function()n.callMethod?
n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments);if(!f._fbq)f._fbq=n;
n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;
t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)(window,
document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’);

fbq(‘init’, ‘253361638393458’);
fbq(‘track’, “PageView”);(function(d, s, id)
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = “http://connect.facebook.net/en_US/sdk.js#xfbml=1&version=v2.5&appId=209742945804238”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *