Puigdemont renunţă la candidatura la preşedinţia catalană

[ad_1]

„L-am informat pe şeful Parlamentului catalan ca, în mod provizoriu, să nu-mi prezinte candidatura la învestirea ca preşedinte“, a declarat Puigdemont.

Liderul separatist ar fi arestat dacă s-ar întoarce în Spania din Belgia, unde a fugit de justiţia spaniolă, care-l acuză de „rebeline şi răzvrătire“.

Lista sa, „Împreună pentru Catalonia”, îl propune drept candidat pe Jordi Sanchez, preşedintele puternice Adunări Naţionale Catalane, principala asociaţie separatistă.

Jordi Sanchez, în vârstă de 53 de ani, se află în detenţie de peste patru luni, acuzat de „răzvrătire“. El ar trebui să obţină o autorizare de la judecătorul însărcinat cu ancheta, pentru a fi învestit de Parlament.

Puigdemont anunţă că se dă la o parte în gavoarea lui Jordi Sanchez.

„Nu mă voi prezenta drept candidat să fiu numit preşedinte regional“, a declarat Puigdemont în catalană în acest videoclip, scrie BBC.

El spune că face lucru pentru a debloca impasul politic de după tentativa de secesiune din toamnă.

Guvernul spaniol nu a recţionat încă.

Sanchez şi alţi separatişti au fost încarceraţi în legătură cu referendumul de autodeterminare de la 1 octombrie, pătat de violenţe poliţiste.

Madridul a destituit Guvernul catalan şi a plasat regiunea sub tutelă după declararea independenţei pe 27 ocrombrie, însă separatiştii au obţinut din nou majoritatea absolută în urma alegerilor regionale de la 21 decembrie.

Aceasta este cea mai importantă criză politică de la revenirea Spaniei la democraţie, în 1975.

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *