[ad_1]
„În urmă cu câteva zile, cele şase fiice, de care sunt mai mult decât mândru, m-au luat de-o parte pentru o discuţie în familie, după ce am spus câteva lucruri prosteşti în recentele interviuri şi mi-am învăţat lecţia“, a scris el pe Twitter. „Sunt recunoscător fiicelor mele pentru că nu le-a fost teamă să îşi apere tatăl“.
Producătorul a admis că nu mai consumă alcool de trei ani şi că memoriile vieţii sale aventuroase l-au determinat să spună lucruri radicale. „Detalii despre anumite evenimente (care nu reflectă întregul tablou al intenţiilor şi experienţei mele) au revenit dintr-o dată, şi chiar la 85 de ani, pare că ceea ce am spus este nescuzabil“.
Quincy Jones a mai spus că i-a contactat pe celebrii săi prieteni, dar nu a făcut din viaţa sa publică o scuză pentru ceea ce a afirmat.
„Le cer scuze celor pe care i-am ofensat şi în special îmi cer scuze prietenilor mei care îmi sunt alături sau nu. Mulţumesc familiei că a fost alături de mine şi că mi-au atras atenţia când am făcut greşeli… multe“.
Vorbind despre The Beatles, Jones a afirmat că Paul McCartney şi Ringo Starr sunt cei mai slabi muzicieni din lume. „Paul a fost cel mai prost basist pe care l-am auzit vreodată. Iar Ringo? Nici nu vreau să discut despre asta“. Producătorul şi-a amintit o întâmplare de la înregistrările de studio cu The Beatles, când Ringo „a petrecut trei ore pentru un solo de patru măsuri… nu i-a reuşit“.
Producătorul nu a avut cuvinte prea bune nici despre Michael Jackson. Este de părere că scuzele folosite de star privind operaţiile plastice la care fusese supus erau „rahaturi“ şi a spus că „a furat mai multe cântece“. „Notele nu mint, omule“, a spus el, adăugând că Jackson era „machiavelic şi lacom“.
[ad_2]
Source link