SPECIAL Scurt îndreptar pentru un stil de viaţă eco

Locuitorii marilor oraşe se află într-o goană permanentă după un colţ de iarbă verde, o oază oricât de mică de natură, măcar după umbra unui copac la margine de pădure, dar şi într-o căutare asiduă a produselor alimentare cu adevărat naturale, netratate chimic, care nu se găsesc în supermarketuri, ci doar la mici producători, greu de găsit. Asta e situaţia, fuga aceasta a devenit aproape un trend, mai ales în rândul tinerilor din mediul urban. Pe lângă asta, revin periodic acele ştiri alarmante despre poluarea aerului cu noxe, despre gunoaiele şi praful care inundă străzile şi casele, despre apa murdară, contaminată, cu rugină şi clor şi cine-ştie-ce alte chimicale. Şi fuga se înteţeşte atunci. O vreme numai, până când se aşterne iarăşi uitarea, până când se instalează comod nepăsarea. Apoi, ciclul se reia, negreşit şi neîntrerupt.

Care este, însă, cheia care explică toate aceste comportamente? Poluarea – şi, bineînţeles, zădărnicirea ei, anume comportamentul civilizat şi responsabil, reciclarea. Când oraşul în care locuieşti nu este construit în aşa fel încât să ofere un aer respirabil – mai sofisticat şi mai modern spus, nu este un oraş sustenabil – atunci rămâne pe seama fiecărui individ să se preocupe câtuşi de puţin de cât poluează şi cât poate evita asta. Un trai ecologic, care să ajute atât mediul înconjurător, cât şi buna administrare a oraşelor, dar să îmbunătăţească şi calitatea vieţii fiecărui individ, nu este atât de greu dus. Dimpotrivă, şi chiar poate salva câţiva arginţi în portofel.

„Weekend Adevărul“ vă propune un scurt ghid pentru un stil de viaţă ecologic acasă. Sunt câţiva paşi simpli, care cuprind deprinderi şi recomandări pentru a avea o casă mai „verde“, pentru a economisi resurse naturale şi bani, pentru a reduce poluarea şi – de ce nu?, pentru cei care se aventurează să privească lucrurile global – să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a oraşului. Poate fi începutul pentru răspândirea sentimentului ecologic, ştiind cu siguranţă cu numai uniţi salvăm toată planeta.

Fiecare individ este un agent poluant, el, cu toate gadget-urile, aparatele şi maşinile lui. Nicio noutate aici, e o poveste care a prins contur din ce în ce mai mult cam de pe la Revoluţia Industrială, demult. Totuşi, poluarea pe care o produce fiecare om nu poate fi redusă la zero, fără ca traiul de zi cu zi să nu fie complet schimbat de la unul modern la unul ascetic. Acestea nu sunt ştiri, sunt numai premisele fundamentale pentru a deschide discuţia despre starea mediului înconjurător, despre poluare, despre ce se poate face ca să predomine verdele în locul monotonului gri urban.

Abordarea ecologică a traiului este văzută, încă, în România, ca o fiţă, în vreme ce hedonismul şi individualismul tot îndeamnă la consum pe toate planurile. Această gândire „dacă am şi dacă plătesc, atunci folosesc din plin“ este poluantă, e clar. Nu merge aşa. Filosofia ecologistă ţine de cumpătare, de consum raţional, de a face economie de resurse. Cu alte cuvinte, delăsarea, nepăsarea şi consumul în exces pot naşte monştri. 

„Baza acestui spirit eco începe din fiecare dintre noi, prin a preveni risipa. Ăsta este primul lucru pe care-l am de făcut în rol de cetăţean: să cumpăr doar cât am nevoie. Ulterior, e partea în care trebuie să reutilizez ceea ce cumpăr. Am un exemplu pe care-l dau elevilor: dacă mi s-a stricat fermoarul la geanta de laptop înseamnă că nu s-a stricat geanta, ci numai fermoarul. Trebuie să mă duc să-l repar. Noi însă ne-am obişnuit să o dăm cu totul la o parte, să o aruncăm la coşul de gunoi. Dar trebuie să o refolosim, să o recondiţionăm“, explică mecanismul unei atitudini ecologice sănătoase Andrei Coşuleanu, membru al mişcării sociale „Let’s do it, Romania!“.

Atenţie la curent!
Aşadar, ce poate face fiecare cetăţean responsabil, acasă la el, pentru a reduce amprenta sa poluantă asupra mediului înconjurător? Arhitecţi, designeri de interior şi ecologişti au venit cu o serie de idei în acest sens. Sunt deprinderi sau sugestii foarte simple – o parte dintre ele au fost atât de mult repetate, încât toată lumea le ştie, chiar dacă nu le şi urmează – şi utile, pentru că dincolo de salvarea planetei, comportă şi aspectul salvării banilor pe facturi.

Soluţiile pentru o casă mai puţin poluantă şi un stil de viaţă ecologic ţin mai ales de reducerea consumului de resurse. Întâi de toate, probabil că cea mai simplă ajustare este în ce priveşte folosirea curentului electric. Înlocuirea vechilor becuri incandescente cu becuri fluorescente compacte (CFL) are un dublu beneficiu: pe de o parte, CFL-urile reduc consumul electric cu 66% şi, pe de altă parte, rezistă de aproximativ zece ori mai mult, arată Joanna Yarrow în „1.001 Ways to Save the Earth“. În plus, folosirea unui bec CFL în locul celui incandescent reduce semnificativ emisia de gaze cu efect de seră, spun ecologiştii. Desigur, chiar şi cu aceste becuri, rămâne indicaţia de a stinge luminile când se iese din încăpere sau de a monta senzori de mişcare, în cazul în care reflexele se instalează mai greu.

Pentru că majoritatea aparatelor electrice – computere, televizoare, routere etc. – continuă să consume energie şi când sunt închise, o metodă facilă pentru a le deconecta rapid este de a folosi prelungitoare cu întrerupător. În ce priveşte frigiderele şi congelatoarele, care nu pot fi scoase din priză, e bine de ştiut că acestea consumă cea mai multă energie electrică dintre toate aparatele din casă. Astfel că trebuie depozitate în zone de umbră şi la temperaturi adecvate, care să nu le suprasolicite. De asemenea, e recomandat ca între frigider şi perete să rămână un spaţiu de vreo 7 centimetri, pentru că astfel e asigurată circulaţia corectă a aerului şi motorul nu se supraîncălzeşte.

Cuvânt-cheie: eficienţă
Tot despre economisirea resurselor vorbim şi atunci când vine vorba despre alte activităţi casnice. De pildă, dacă spălăm vasele, este bine să deschidem robinetul numai atunci când le clătim, nu şi în perioada când aplicăm săpunul. Totuşi, fericiţi cei care posedă o maşină de spălat vase, pentru că aceasta utilizează mult mai puţină apă decât am folosi dacă le-am spăla manual. Numai că în acest caz, ar trebui ca maşina să fie plină – desigur, aceleaşi principii se aplică şi în cazul utilizării maşinilor de spălat rufe. O altă sugestie de pus în aplicare în bucătărie: este bine să fie folosite concomitent ambele rafturi ale cuptorului şi, de asemenea, este recomandat să nu se deschidă uşa decât în cazul în care e absolut necesar. În medie, temperatura scade cu vreo 65 de grade atunci când uşa e ţinută deschisă pentru 30 de secunde.

Chiar dacă apa potabilă este un privilegiu, trebuie să fie utilizată eficient. Apa este, totuşi, o resursă vitală şi epuizabilă – spre exemplificare, a se cerceta situaţia recentă din Cape Town, Africa de Sud. Aşadar, pentru o utilizare eficientă, este bine ca robinetul să fie închis cât timp ne spălăm pe dinţi sau şamponăm părul. E recomandat şi ca băile să fie înlocuite de duşuri, pentru că aşa se foloseşte cam jumătate din volumul de apă, iar duşurile nu ar trebui să depăşească cinci minute. Cei mai radicali dintre ecologişti sugerează să se reducă din consum chiar şi când folosim toaleta, în sensul în care nu ar trebui trasă chiar după fiecare vizită. Dar doar cei mai radicali îndeamnă la asemenea practici, invocând faptul că o treime din apa potabilă folosită într-o gospodărie occidentală se duce direct în canalizare, scrie Yarrow în „1.001 Ways to Save the Earth“.

Mai mult natural, mai puţin toxic
Ecologia îndeamnă şi la eliminarea produselor procesate, toxice, chimice şi înlocuirea lor cu produse naturale. De pildă, în curăţare, produsele chimice, dure, care chiar pot afecta sănătatea oamenilor şi a animalelor de companie, pot fi schimbate cu uşurinţă cu produse de curăţare non-toxice şi biodegradabile, care se găsesc în comerţ, sau cu diverse soluţii preparate în casă, cum ar fi oţetul balsamic, bicarbonatul de sodiu, sucul de lămâie şi boratul de sodiu. Totodată, şerveţelele de unică folosinţă pentru ştergerea prafului şi a geamurilor pot fi înlocuite cu tradiţionala cârpă din microfibre, care poate fi spălată şi reutilizată. Se găsesc soluţii naturale şi pentru împrospătarea aerului din casă: întâi de toate, florile şi plantele de ghiveci sunt o opţiune la îndemână, dar şi odorizantele sintetice pot fi înlocuite cu uleiuri esenţiale şi săculeţi parfumaţi umpluţi cu flori. În acest sens, şi fumatul în casă ar trebui eliminat – poluează aerul şi lasă un miros neplăcut.

Ecologiştii dau şi alte sfaturi pentru un trai eco: diversele obiecte care au devenit inutile, precum jucăriile sau hainele, pot fi donate, şi nu aruncate la gunoi. Atunci când mergeţi la cumpărături, aveţi grijă să luaţi de acasă o sacoşă textilă, pentru a nu fi nevoiţi să cumpăraţi pungi de plastic. Când vă aprovizionaţi cu alimente, alegeţi produse naturale, din surse locale – şi, pe cât posibil, cumpăraţi în cantităţi mai mari. Pentru că o bună parte din poluarea aerului este cauzată de mijloacele de transport, folosiţi maşina personală cât mai rar cu putinţă, în favoarea transportului în comun sau, preferabil, bicicletei. Şi, desigur, procuraţi-vă containere pentru reciclare selectivă şi identificaţi cele mai apropiate pubele pentru depozitarea sticlei, plasticului şi hârtiei. Din resturile menajere biodegradabile puteţi obţine compost, îngrăşământ natural pe care îl puteţi folosi în grădină – dacă există. ;

Ce înseamnă dezvoltarea sustenabilă a unui oraş

În 1994, la Aalborg, în Danemarca, a avut loc prima Conferinţă Europeană cu privire la Oraşele Sustenabile, unde s-a semnat şi o cartă, Charter of European Sustainable Cities and Towns Towards Sustainability. Printre cei peste 3.000 de semnatari, din 40 de ţări, au fost şi nouă oraşe din România (Baia Mare, Focşani, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Ploieşti, Orăştie, Râmnicu Vâlcea şi Târgu Mureş) şi Sectorul 5 din Bucureşti, care s-au angajat să adere la principiile dezvoltării sustenabile, înţeleasă holistic, printr-un echilibru între creşterea economică, protecţia mediului înconjurător şi protecţia socială. Venită la numai doi ani de la conferinţa mondială asupra mediului de la Rio de Janeiro, carta aceasta era o expresie europeană asupra sustenabilităţii, ce se încadra în Programul de Acţiune pentru Mediu al UE, „Către sustenabilitate“. În fine, zece ani mai târziu, în 2004, tot la Aalborg, la cea de-a patra conferinţă, erau adoptate Angajamentele de la Aalborg, care practic consolidau ideile exprimate în cartă şi chemau părţile semnatare la acţiune. De această dată, numărul celor care au semnat a scăzut la 700, iar din România numai oraşul Giurgiu s-a încăpăţânat să-şi propună să devină unul sustenabil.

10 paşi pentru sustenabilitate

Principiile dezvoltării sustenabile, conform Angajamentelor de la Aalborg, vizează următoarele zece aspecte:

1) Guvernarea – o implicare mai mare a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor.

2) Administrarea urbană – o administraţie mai eficientă, de la formularea proiectelor până la implementare şi evaluare, care să aibă în vedere strategiile de mediu ale UE şi principiile sustenabilităţii adoptate la nivel mondial; existenţa unei echipe care să monitorizeze progresul oraşelor europene. 

3) Resurse naturale comune – protejarea, prezervarea şi asigurarea accesului echitabil la resurse naturale; principalele obiective sunt reducerea consumului de energie primară şi creşterea preponderenţei surselor de energie regenerabilă, îmbunătăţirea calităţii apei, aerului şi solului, reducerea consumului de apă, protejarea biodiversităţii şi promovarea agriculturii şi silviculturii sustenabile.

4) Consumul responsabil şi stilul de viaţă – principalele obiective sunt reducerea volumului de deşeuri şi încurajarea refolosirii şi reciclării materialelor, administrarea deşeurilor conform celor mai bune practici, evitarea consumului inutil de energie şi promovarea producţiei şi consumului de produse organice, ecologice şi etice.

5) Planificare şi design – scopul primar este integrarea şi dezvoltarea cartierelor dezavantajate, evitarea suprapopulării, găsirea unui echilibru între locurile de muncă, zonele rezidenţiale şi serviciile publice, protejarea patrimoniului cultural şi alegerea proiectelor ahitecturale de
înaltă calitate.

6) Mobilitate mai bună, mai puţin trafic – unul dintre principalele caracteristici ale unui oraş sustenabil este reducerea nevoii de a folosi maşina personală şi alternative eficiente de transport (transport în comun, piste de biciclete etc.).

7) Acţiune pentru sănătate – reducerea inegalităţilor sociale şi a sărăciei.

8) Economie locală sustenabilă – sprijinirea start-up-urilor locale, promovarea turismului sustenabil, încurajarea producătorilor locali să aducă în pieţe alimente de calitate superioară.

9) Echitate şi dreptate socială – asigurarea accesului echitabil la servicii publice, educaţie, locuri de muncă, activităţi culturale etc., promovarea incluziunii sociale şi a egalităţii de gen, optimizarea siguranţei comunitare.

10) De la local la global – asumarea unei viziuni globale asupra păcii, egalităţii, protejării mediului şi dezvoltării sustenabile.

Pentru a înţelege mai bine cum se transpun în practică aceste idei, să vedem care au fost numite cele mai sustenabile oraşe în 2016. Indexul Arcadis indică faptul că în topul primelor 20 de oraşe sustenabile din lume predomină capitalele europene. Zürich, care a ieşit pe locul 1 mondial în 2016, este urmat de Stockholm, Viena, Londra, Frankfurt, Hamburg, Praga, München, Amsterdam, Geneva. Bucureştiul? Capitala României nici măcar nu a intrat în calculele Arcadis. La Bucureşti, dezvoltarea sustenabilă vine sub forma unor staţii de autobuz acoperite cu gazon, care se usucă în vreo două săptămâni de vară toridă. Aşa stând lucrurile, probabil că singura speranţă într-o dezvoltare sustenabilă rămâne în grija fiecărui cetăţean responsabil. ;

„Ne doare foarte tare că ne îmbrăcăm în plastic“

E miercuri dimineaţa şi fac un vârf în coşul de gunoi aruncând ambalajul gol al unei cafele. E prea plin, mă gândesc, deşi aş putea fără probleme să mai îndes mormanul ăla ca să fac loc unui banal ambalaj. Dar, cu un efort de voinţă, întind pe jos nişte pungi şi vărs coşul de gunoi. Mirosul îmi face rău, mă împinge la geam, pe care-l deschid ca să intre aerul rece de iarnă. Nu caut să fac vreo analiză ştiinţifică a deşeurilor mele, ci pur şi simplu vreau să văd ce arunc. În jurul coşului de gunoi am adunat sticle şi PET-uri, pe care le arunc separat, pentru a fi colectate, însă până nu demult obişnuiam să le las lângă pubelă. Respectam, ca toţi locatarii, regula de aur a ordinii şi a unei bune conduite pe scară: să nu înfund toboganul!

Privesc gunoiul. Mai bine de jumătate din resturile strânse în câteva zile, pline cu pungi de plastic, pot fi reciclate. Pliantele supermarketurilor cu oferte, ambalaje tetra pak de lapte, conserve, până şi cioburile unui borcan spart sunt amestecate cu alte mărunţişuri, care ar putea fi folosite pentru compost, îngrăşământul natural obţinut din deşeuri. Ce pot face? Verific pe o hartă interactivă dacă există coşuri de gunoi pentru colectare selectivă şi găsesc că sunt pubele chiar vizavi de blocul meu – în realitate, nu mai sunt acolo. Ce fac? Mă trezesc neputincioasă cu gunoiul împrăştiat pe jos, pe care-l strâng la grămadă într-un sac nou şi mă duc să-i dau drumul pe tobogan, aşa cum am făcut de mii de ori. Ştiu însă, după câteva zile bune de analizat fiecare obiect din preajma mea, de la ziare la tipuri de plastic şi baterii, că am aruncat la gunoi nu doar resurse care puteau fi refolosite, dar şi mulţi bani.

N-avem
Stăm ruşinos la capitolul reciclare. Să lăsăm cifrele să vorbească de la sine: România are cea mai mică rată de reciclare a deşeurilor din toată Uniunea Europeană, sub 5%. Din coada clasamentului ar trebui, până în 2020, să ajungem din urmă directivele europene de mediu şi să respectăm angajamentele luate faţă de Uniunea Europeană. România este obligată să recicleze jumătate din cât produce astăzi, adică să ţintească o proporţie de 55%. În caz contrar, va fi nevoită să plătească penalităţi de 200.000 de euro pe zi. Nu e de ici, de colo. Situaţia la zi e rezultatul multor incompetenţe de la vârful statului: lipsa unei infrastructuri coerente de colectare şi reciclare, corupţia autorităţilor locale, precum şi legile încălcate de firmele care adună gunoiul. Lor li se adaugă, nu în ultimul rând, dezinteresul şi lipsa de educaţie a oamenilor privind protecţia mediului.

Ne vom concentra, în rândurile care urmează, să răspundem, prin explicaţii şi sfaturi, categoriei din urmă. În ciuda truismului că schimbarea începe de la fiecare dintre noi, ei bine, aceasta este realitatea. Implicarea oamenilor e esenţială pentru ca problema gunoaielor să nu mai fie un motiv de ridicat din umeri şi oftat clasic că „aşa-i la români“. Pe de altă parte, la nivel de intenţie, destui români ar fi dispuşi să nu mai arunce totul, într-un sac, la grămadă, dar nu prea ştiu, concret, cum să-şi sorteze singuri deşeurile. Nu e de prisos să subliniem cât e de important s-o facem sau cât e de necesar. La o conferinţă despre schimbările climatice globale, secretarul general al Naţiunilor Unite a oferit poate una dintre cele mai bune explicaţii: „Nu există un plan B, fiindcă nu avem o planetă B“.

„Da, plasticul ne sufocă“
Plasticul este unul dintre cele mai prezente materiale care ne înconjoară. Aici o sticlă cu apă, dincolo un pahar, dincoace o cutie. Totuşi, oricât de indispensabil găsim plasticul, trebuie să avem tot timpul în vedere că unele materiale de plastic nu sunt reciclabile şi sunt foarte poluante, pentru că se descompun foarte greu în natură, dar şi pentru că procesul de producţie este unul toxic pentru mediu. Aşa că reciclarea plasticului este imperativă.

Situaţia plasticului pe lume este cât se poate de clar explicată de Andrei Coşuleanu, membru al mişcării „Let’s do it, Romania!“: „Jumătate dintre ambalajele de pe piaţă sunt din plastic sau derivate din plastic. E foarte greu să reciclezi plastic şi e foarte greu să-l iei din piaţă, pentru că mulţi oameni îl amestecă cu celelalte deşeuri. Plasticul îşi pierde din proprietăţi odată cu reciclarea lui, în comparaţie cu sticla sau aluminiul, care se pot recicla la nesfârşit şi îşi păstrează proprietăţile. Da, plasticul ne sufocă. Găsim plastic şi în hainele de pe noi. Eu sunt sigur că acest guler al cămăşii mele are un procent de plastic în el. La nivel global, industria de fashion a început să folosească plasticul ca materie primă pentru produsele din supermarketuri la raionul de textile sau la orice magazin de la colţ de bloc. E o problemă aici: industria fashion a devenit a doua cea mai poluatoare industrie la nivel global, după cea petrolieră. Ne doare foarte tare că ne îmbrăcăm în plastic“.

Recent, Comisia Europeană a emis o nouă directivă, care cere interzicerea pungilor de plastic, ca un început pentru reducerea consumului de materiale plastice. Totuşi, asta nu rezolvă şi problema reciclării. În România, o mică parte din cantitatea de deşeuri plastice este strânsă separat şi dusă la reciclare, de pildă, într-o fabrică de fibre sintetice. De altfel, atrage atenţia Andrei Coşuleanu, este important de subliniat că România este unul dintre cei mai mari producători de materiale sintetice din Europa, care setează preţul la nivel european: „Cu cât avem mai mult plastic, cu atât putem să scoatem la export produse cu valoare adăugată pentru materii de textil“. Nu este exploatat întregul potenţial al României în domeniu, şi pentru că autorităţile locale nu sprijină activităţile de reciclare, dar şi pentru că gropile de gunoi, unde toate deşeurile se ard, sunt mai competitive financiar în comparaţie cu spaţiile de reciclare.

Reciclare de 2 lei
O altă problemă de reciclare în România e reprezentată de produsele din sticlă. Unde au ajuns borcanul de castraveţi şi sticla de bulion pe care le-aţi cumpărat de la supermarket? Dacă le-aţi aruncat după ce le-aţi golit, amintiţi-vă de rudele sau de vecinii care pregătesc anual compot şi suc de roşii pentru iarnă. Lor sigur le-ar fi fost de folos. Când le daţi mai departe spre întrebuinţare, ajutaţi şi mediul înconjurător, căci pentru a produce o tonă de sticlă se emit 315 kilograme de dioxid de carbon, gaz cu efect de seră, deloc prietenos cu atmosfera. În plus, la groapa de gunoi, o sticlă nu se degradează cât ai zice peşte, ci supravieţuieşte cam un milion de ani. Totuşi, dacă nu vreţi să reutilizaţi sticlele şi borcanele, puteţi să ţineţi cont de acest scurt ghid de reciclare: spălaţi-le şi renunţaţi la capace, evitaţi să le spargeţi şi amintiţi-vă că în containerul pentru sticlă nu puteţi lăsa becuri, geamuri sau veselă. Sticla este unul dintre materialele care îşi păstrează calitatea, deşi trece prin numeroase procese tehnologice, iar datorită impermeabilităţii, nu interacţionează cu alimentele sau cu lichidele pe care le găzduieşte, deci nu le modifică aroma. În 2014, unii patroni de fabrici de reciclare au declarat că doar 20% din deşeurile din sticlă ar fi fost recuperate, din 350.000 de tone, iar celelalte au ajuns la groapa de gunoi. În acelaşi an, organizaţia Eco-Rom Ambalaje a publicat informaţii despre cei zece ani de reciclare pe care-i avea în spate, în care a reuşit să prelucreze 500.000 de tone de sticlă. Astăzi, însă, Ministerul Mediului caută în continuare soluţii – este în dezbatere un proiect de OUG care propune să plătim 2 lei în plus pentru orice produs ambalat în sticlă, pe lângă preţul acestuia, bani care să ni se înapoieze dacă ne întoarcem cu ambalajul la magazin.

Pe unde lăsăm deşeurile
Cea mai uşoară metodă de a depozita plasticul, sticla şi hârtia – atenţie!, hârtia se reciclează foarte uşor, cu condiţia să nu fie contaminată de sosuri, uleiuri şi vopsele – este de a le duce la pubelele de colectare selectivă. În cazul în care acestea nu există, atunci se găsesc soluţii. În Bucureşti, de pildă, puteţi contacta „Recicleta“,  un proiect social care oferă locuri de muncă persoanelor dezavantajate, care colectează de acasă, cu cargo-biciclete, hârtie, PET-uri, doze de aluminiu în cantităţi mici, până la 150 de kilograme. Tot pe raza Bucureştiului intră în acţiune şi „Uleiosul“, un program social prin care câţiva tineri colectează uleiul alimentar uzat de la domiciliu şi îl transportă la un centru de colectare. Trebuie să strângeţi cel puţin 4 litri de ulei, dacă sunteţi persoană fizică, şi 20 de litri dacă sunteţi persoană juridică. Trebuie să strângeţi, pentru că un litru de ulei poate polua un milion de litri de apă.

Dar există în fiecare oraş mare din România câte un centru de colectare a diferitelor tipuri de deşeuri, iar pentru a afla informaţii suplimentare, puteţi accesa www.colectaredeseuri.ro. O altă metodă de reciclare este prin intermediul lanţurilor de hipermarketuri, precum Cora, Carrefour, MegaImage sau Auchan, care au instalate aparate pentru preluarea principalelor materiale reciclabile, dar şi alte deşeuri, mai problematice, cum ar frigiderele, televizoarele, calculatoarele, bateriile, becurile şi acumulatorii.

De altfel, electronicele şi electrocasnicele reprezintă o categorie aparte de deşeuri. DEEE, cum sunt prescurtate, reprezintă 5% din totalul mondial al deşeurilor municipale solide şi conţin materiale periculoase – freon, mercur, PVC etc. Totuşi, acestea au grad ridicat de reciclare şi reutilizare, astfel că un drum până la cel mai apropiat punct de colectare nu este un efort prea mare.

Ştiaţi că…

• Între 20 şi 50 de tone de deşeuri sunt eliminate zilnic în toată lumea?
• În România, creşte substanţial vânzarea de echipamente electrice şi electronice, iar aceasta va rezulta într-o dublare a deşeurilor de acest tip în următorii 12 ani?
• Doar 12,5% din deşeurile de echipamente electrice şi electronice sunt reciclate în prezent?
• Dintr-un milion de telefoane mobile reciclate pot fi recuperate 35,274 de kilograme de cupru, 772 de kilograme de argint, 75 de kilograme de aur şi 33 de kilograme de paladiu?
• Este nevoie de 539 de kilograme de combustibil fosil, 48 de kilograme de produse chimice şi 1,5 tone de apă pentru a produce un singur calculator?
• Un tub catodic al unui televizor vechi poate polua 50 de metri pătraţi de sol pe o perioadă de 30 de ani?
• Deşeurile de echipamente electrice şi electronice conţin substanţe nocive precum mercur, nichel, plumb sau cadmiu, care pot cauza omului alergii, sterilitate, boli de inimă sau cancer?
• Prescurtarea PET vine de la polietilena tereftalată, un polimer obţinut din petrol? Pentru fabricarea unui kilogram de material PET se utilizează aproximativ două kilograme de petrol şi importante cantităţi de energie.
• Descompunerea naturală a plasticului în mediul înconjurător necesită peste 500 de ani?
• Din zece PET-uri reciclate se poate fabrica un tricou sau un metru pătrat de covor, iar din 50 de PET-uri se poate face un pulover?
• La reciclarea unei tone de plastic se economisesc până la 800 de tone de petrol brut?
• Un televizor poate funcţiona trei ore încontinuu cu energia economisită prin reciclarea unei cutii de aluminiu?
• O doză de aluminiu se degradează în circa 500 de ani?
• Ambalajele din carton conţin fibră celulozică, aceasta deteriorându-se după patru cicluri de reciclare?
• Este nevoie de un copac de 15 ani pentru a produce 700 de pungi de hârtie?
• Fiecare tonă de hârtie reciclată salvează aproximativ 17 copaci?
• O tonă de hârtie reciclată înseamnă 27 de kilograme de noxe mai puţin?
• Sticla se poate recicla la nesfârşit, fără să îşi piardă din calităţi?
• Sticla are nevoie de 1 milion de ani pentru a se descompune în bucăţele mici?
• În fiecare lună, oamenii aruncă sufient de multe
• sticle şi borcane încât să umple un zgârie-nori?
• Prin reciclarea unei tone de sticlă se economisesc 1,2 tone de materii prime (sodă, nisip, feldspat).

Nu tot ce e din plastic e fantastic

Există mai multe tipuri de plastic, fiecare fiind semnalat printr-un cod pe ambalajele produselor. Diferenţele sunt date de substanţele componente, dar, mai important, de gradul de risc pe care îl prezintă pentru sănătatea omului. Iată care sunt acestea:

1. PET (polietilenă tereftalată): este un plastic sigur şi reciclabil. Codul PET apare, în general, pe sticlele de apă, bere, sucuri, ulei vegetal. Nu este recomandat pentru a fi reutilizat după golirea recipientului, pentru că pe suprafaţa lui se dezvoltă uşor bacterii.
2. HDPE (polietilenă de înaltă densitate): este un material uşor reciclabil şi sigur. Este folosit pentru fabricarea pungilor şi foliilor de plastic, a sacilor şi cutiilor pentru margarină, flacoanelor de şampon, bidoanelor pentru detergenţi de rufe, a butoaielor şi lădiţelor pentru legume.
3. PVC (clorură de polivinil): este un plastic ieftin şi rezistent, dar este periculos pentru mediu, fiind greu de reciclat. Conţine DEHA, un produs toxic, unele studii arătând că poate afecta ficatul şi poate fi cauza apariţiei cancerului. PVC-ul este folosit în fabricarea foliei, a ferestrelor termopan, a cablurilor electrice şi uneori a jucăriilor.  
4. LDPE (polietilenă de joasă densitate): este un plastic sigur, însă e mai rar întâlnit, fiind mai scump decât restul. Este utilizat mai ales pentru confecţionarea ambalajelor, pungilor, caserolelor şi tăvilor pentru alimente. Poate fi uşor identificat pentru că pungile din LDPE nu foşnesc la atingere.  
5.  PP (polipropilenă): este un plastic sigur, dar care se degradează prin expunere la soare. Acest cod se poate găsi pe ambalaje alimentare şi pe recipiente de plastic, cum ar fi găleţi sau ligheane.
6. PS (polistiren): este unul dintre cele mai răspândite tipuri de plastic şi poate deveni periculos la temperaturi înalte, fiind greu de reciclat. Este folosit pentru confecţionarea paharelor şi tacâmurilor de unică folosinţă, a caserolelor pentru alimente, a cutiilor pentru iaurt sau smântână.
7. Alte mase plastice: orice alt tip de plastic nemenţionat mai sus poate fi un amestec din oricare. Câteva exemple de produse: DVD-uri, echipamente de laborator, produse din industria auto, electrocasnice. Este cel mai periculos tip de plastic şi nu este uşor reciclabil.