TRAGEDIE LA PETROMIDIA, PRIMELE IMAGINI de la locul DEZASTRULUI-Video

TRAGEDIE  LA PETROMIDIA, PRIMELE IMAGINI de la locul DEZASTRULUI-Video

TRAGEDIE  LA PETROMIDIA, PRIMELE IMAGINI de la locul DEZASTRULUI

 

Patru angajaţi ai Rafinăriei Petromidia au suferit arsuri grave după ce un incediu a izbucnit pe platforma petrochimică, anunţă Ministerul Sănătăţii. Unul dintre ei are arsuri pe 100% din suprafaţa corpului şi şanse foarte mici de supravieţuire. Dacă medicii din Constanţa vor reuşi să-l stabilizeze, acesta urmează să fie transferat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti. Şi ceilalţi răniţi vor fi aduşi în Capitală. Din cauza vremii – cod roşu de furtună la Bucureşti şi ceaţă la Constanţa – elicoptere SMURD nu au primit permisiune de decolare iar răniţii vor fi transportaţi cu ambulanţele.

 

 

A fost mobilizare generală pe platforma Petromidia după ce un apel la 112, venit puţin după ora 18.00, anunţa o explozie pe platformă. Autorităţile au declansat imediat planul roşu de intervenţie, iar în zonă au fost mobilizate forţe impresionante de la pompieri, ambulanţă şi SMURD. Douăzeci de angajaţi se aflau în Secţia de Distilare în Vid în momentul în care a avut loc explozia.

Reporter: S-a auzit o bubuitură…

Angajat: Da.

Reporter S-au văzut şi flacări sau fum?

Angajat: Colegii aşa spuneau. De vreo 25 de metri. Foc, foc, flacără.

Patru oameni au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Constanţa unde au fost chemaţi de acasă chirurgii şi anesteziştii care erau liberi.

Arsură de gradul III, în sută la sută. Deci, starea e critică a pacientului. L-am intubat, l-am ventilat, şansele sunt minime de supravieţuire”, a apreciat unul dintre medici starea celui mai grav dintre răniţi.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, care se afla cel mai aproape de locul în care a avut loc explozia. Un alt bărbat în vârstă de 49 de ani a suferit arsuri de gradele II şi III pe 25% din suprafaţa corpului şi leziuni ale căilor respiratorii iar alţi doi, cu vârste de 34 şi respectiv 58 de ani, au suferit arsuri pe 20 şi 24 la sută din suprafaţa corpului. Mai sunt două victime, care s-au intoxicat uşor cu fum şi nu au avut nevoie de internare.

Rudele celor patru răniţi au ajuns la spital să afle ce s-a întâmplat cu cei dragi.

Nu ştiu dacă este intoxicat cu fum sau… S-a dus soţia acum să vadă şi am înţeles că îl duc la Bucureşti”, spune un părinte.

„Pericol de explozie e tot timpul la Petromidia. Sunt angajaţi vechi, da. Se pricep foarte bine, sunt meseriaşi buni”, îi caracterizează pe cei patru răniţi unul dintre liderii de sindicat de pe platformă.

Seara, din cauza vremii, autorităţile au decis să-i aducă la Bucureşti cu ambulanţele pe cei patru răniţi.

Norul de fum s-a văzut de la distanţă de câţiva kilometri şi i-a speriat şi pe turiştii aflaţi în nordul staţiunii Mamaia. În timp ce procurorii şi inspectorii de muncă, anchetează cazul, Agenţia pentru Protecţia Mediului a trimis un laborator mobil, la faţa locului, pentru a face verificări privind calitatea aerului din zonă.


(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

Comunicat al Ministerului Sănătăţii

„Victime:

Un bărbat, 35 de ani, arsuri gradul III pe 100% din suprafața corpului, stabil, intubat – va fi transportat la spitalul Bagdasar-Arseni.

Un bărbat, 49 de ani, arsuri gradul II-III pe 25% din suprafața corpului, stabil, cu leziuni ale căilor respiratorii, stabil, intubat – va fi transportat la spitalul Bagdasar-Arseni.

Un bărbat, 34 de ani, arsuri de gradul II-III pe 20% din suprafața corpului, stabil, neintubat, fără leziuni pe căile respiratorii – va fi transportat la Spitalul de Arși.

Un bărbat, 58 de ani, arsuri de gradul II pe 24% din suprafața corpului, stabil, neintubat, fără leziuni pe căile respiratorii – va fi transportat la Spitalul de Arși.

Notă: Spitalul de Arși a primit autorizația de la DSP București pentru Unitatea de Transfuzii Sanguine și reia activitatea pe mai multe patologii, inclusiv arsuri în suprafață maximă de 25% și care nu presupun activitate în secția ATI.

Comisia de Chirurgie Plastică a Ministerului Sănătății a aprobat această reluare de activitate. În consecință, ministerul a informat Centrul Operativ pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București și Județului Ilfov pentru direcționarea cazurilor care se înscriu în condițiile menționate.”

Ministerul Sănătăţii precizează şi că la Clinica de Arşi de la Spitalul Floreasca, teoretic cea mai modernă din ţară, va fi internat un bărbat de 30 de ani, rănit într-un incediu la Braşov.

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *