UPDATE Dublă crimă, sâmbătă seară, în Capitală: un tânăr de origine libiană…

[ad_1]

 

Conform surselor citate, când au intrat în locuinţa tânărului anchetatorii au descoperit în apartament cadavrul tinerei. Tânărul a fost dus la audieri, unde a refuzat să dea declaraţii. El a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie dus la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă.

Tânărul ar fi consumator de droguri, iar la momentul comiterii crimelor s-ar fi aflat în stare de sevraj.

***

 

Potrivit ştirileprotv.ro, criminalul ar fi consumat substanţe interzise. Crimele au avut în jurul orei 19.00, în Sectorul 3 al Capitalei.

 

După o ceartă în cuplu, bărbatul de 24 de ani şi-a înjunghiat mortal iubita, cu un an mai în vârstă. În furia momentului, criminalul ar fi ucis şi pisica iuvitei sale. Apoi a plecat din apartament, iar pe scara blocului a întâlnit un vecin, în vârstă de 64 de ani, căruia i-ar fi cerut o ţigară. Potrivit unor martori, suspectul s-a enervat că nu a primit ţigăra şi l-a ucis şi pe vecin.

 

Un alt vecin din bloc a găsit cadavrul bărbatului de 64 de ani şi l-a ţinut de vorbă pe tânărul criminal până la sosirea poliţiştilor, care l-au dus la Secţia 23 pentru interogare. Poliţiştii au constatat însă că bărbatul avea un comportament ciudat, astfel că a fost dus pentru analize la Spitalul de Urgenţă Floreasca, apoi la Spitalul Alexandru Obregia, pentru mai multe investigaţii. 

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *