[ad_1] „M-a deranjat foarte mult faptul că am auzit din prima sursă, de la primari liberali, că li se spune deschis: „ori vă arestăm, ori plecaţi de la PL şi…
[ad_1] Text de Irina Margareta-Nistor Dimineaţa a început cu La priere/ Ruga, un franţuzesc, în care dezintoxicarea trece printr-un regim strict, izolat şi dominat de Biblie şi credinţa în Dumnezeu.…
[ad_1] Sondajul, făcut de Insa la cererea ziarului Bild, arată că AfD beneficiază de o susţinere de 16% faţă de SPD cu 15.5%, valoarea cea mai scăzută din istoria SPD.…
[ad_1] Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor inculpaţi, în legătură cu obţinerea nelegală a…
[ad_1] Diplomatul MAE Vlad Ionescu a câştigat apelul în procesul intentat realizatorului Mihai Gâdea şi postului pe care realizatorul îl conduce, Tribunalul Bucureşti constatând că acuzaţiile potrivit cărora diplomatul ar…
[ad_1] Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va susţine o conferinţă de presă joi, la ora 18:00, în legătură cu situaţia de la DNA. [ad_2] Source link – / 5 Thanks for…
[ad_1] Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat, luni, că s-au confirmat trei noi decese provocate de gripă. Este vorba despre o femeie în…
[ad_1] Specialiştii imobiliari care expun în cadrul SIB estimează că cea mai mare pondere a cererii va merge către garsoniere şi studio-uri pentru achiziţiile în scop investiţional şi apartamente de…
[ad_1] După ce a lipsit de la mai multe termene în procesele în care este judecată pentru corupţie, Elena Udrea a confirmat zilele acestea că se află în Costa Rica…
[ad_1] Numai că, vechile probleme au rămas aceleaşi, dovadă la câteva zile după ce a câştigat medalia de bronz la curling, un sportiv rus a fost depistat pozitiv cu meldonium,…
[ad_1] În judeţul Prahova mai există două astfel de cruci, surori ale monumentului din Buşteni, iar la confluenţa graniţelor judeţelor Prahova, Braşov şi Dâmboviţa o alta, ridicată recent, străjuieşte Valea…
[ad_1] „Am pierdut două şi cu două patru puncte. Al doilea gol nu ai voie să-l iei. Eu dacă eram în poartă apăram mingea aia. Apăra oricine. Am vorbit, mâine…
[ad_1] „Planul de Ordine şi Siguranţă Publică a Municipiului Târgu Jiu“ a fost întocmit pentru prima dată în anul 2012, când a fost aprobat de către Consiliul Local Târgu…
[ad_1] În sprijinul acestor afirmaţii, Vlad Cosma a venit cu două fotografii despre care susţine că reprezintă dovada că un poliţist de la DNA Ploieşti se afla în camera de…
[ad_1] Potrivit comunicatului autorităţii poliţieneşti germane responsabilă cu gestionarea frontierelor, Timişoara are un “rol semnificativ” în activitatea organizaţiilor de traficanţi care pun în pericol viaţa persoanelor, acestea fiind transportate în…