Otrava care face ravagii printre copiii din România, dată chiar de părinți

Otrava care face ravagii printre copiii din România, dată chiar de părinți

Otrava care face ravagii printre copiii din România, dată chiar de părinți

Medicii: Avem 2-3 cazuri disperate pe săptămână, inclusiv copii de grădiniţă

Copiii şi adolescenţii îşi riscă sănătatea, „drogul” fiindu-le oferit zilnic chiar de părinţi. Medicii susţin că jocurile pe calculator dăunează grav sănătăţii, iar utilizarea frecventă a computerului a dat naştere dependenţei.

În multe cazuri se ajunge la psihoterapie și medicație”, spune Laura Nussbaum, medicul-şef al Secţiei de psihiatrie pediatrică din cadrul Clinicii de Psihiatrie şi Neurologie pentru Copii şi Adolescenţi a Spitalului „Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Numeroşi copii au încă de mici tablete şi laptopuri, de cele mai multe ori manevrând fără probleme tastatura şi mouse-ul înainte de a învăţa să scrie cu stiloul.

„E adevărat că accesul copiilor la noile tehnologii le dezvoltă abilități și aptitudini, dar lucrurile trebuie făcute cu măsură, iar debutul în mediul virtual trebuie amânat cât mai mult cu putință. Calculatorul, tableta și telefonul mobil dau dependență. Avem foarte multe cazuri de copii de la grădiniţă sau de la clasele primare. Aceștia nu își doresc nimic altceva decât să se joace pe calculator. Cu cât vârsta la care copiii au acces la calculator e mai mică, cu atât este mai periculos în ceea ce privește adicția”, spune medicul timișorean.

O dată cu creşterea în vârstă, se ajunge la cazuri în care copiii chiulesc de la ore pentru a sta cu ochii ațintiți pe monitor și mintea conectată la o realitate virtuală, de cele mai multe ori violentă.

Citește –Prinţul’Parazit Penal Paul, plasat în arest la domicilu

Unii dezvoltă ticuri, alții sunt agitați. La mulți se exacerbează anumite probleme mentale sau comportamentale care altfel ar fi trecute mai ușor cu vederea. Avem mulți copii hiperactivi. Unii ajung la obezitate deoarece refuză orice fel de mișcare. Alții refuză să mai mănânce și nici apă nu mai beau ca să nu își întrerupă jocul. Apoi mai apar și alte probleme. Copiii fug de realitate și se refugiază în mediul virtual pentru că altfel controlezi lucrurile în joc. Mai mult, sunt cazuri în care copiii socializează doar online, ei acolo trăiesc. De asemenea, sunt și foarte mulți elevi la care bioritmul este perturbat. Unii ajung să doarmă doar două ore din 24. Alții dorm doar câteva ore după trei-patru zile de nesomn pe motiv că trebuie să termine un nivel de joc. Se ajunge în situația în care copiii nu mai au limite”, spune Laura Nussbaum, citată de Renașterea Bănățeană.

Majoritatea părințiilor vin la un consult de specialitate abia când situația scapă de sub control, iar părinţii se impacientează că nu mai găsesc soluţii:

Otrava care face ravagii printre copiii din România, dată chiar de părinți
Otrava care face ravagii printre copiii din România, dată chiar de părinți

În cele mai multe cazuri copiii sunt aduși la medic când s-a instalat deja dependența și copiii nu își mai doresc nimic altceva decât să se joace pe computer. Chiulul școlar și rezultatele slabe la învățătură sunt semnalele care îi mobilizează pe părinți. În multe cazuri, din rândurile elevilor de la clasele mari de gimnaziu și al adolescențiilor de la liceu se ajunge la psihoterapie și medicație. Întâlnim o psihopatologie urâtă de tip maniacal, depresie, agitație, simptome psihotice cu halucinații și chiar stări suicidare sau tentative de suicid”, spune medicul-şef al Secţiei de psihiatrie pediatrică de la Louis Țurcanu.

Citește-Adevaratii dusmani ai Romaniei – Actualitatea românească

Avem două-trei cazuri disperate pe săptămână. Patologia este mai greu de recunoscut, iar pacienții ajung la medic când situația scapă de sub control. Foarte puțini părinți vin la timp, majoritatea apelează la specialist abia atunci când copilul nu mai funcționează în nicio direcție. Cu cât se amână rezolvarea problemei, lucrurile se agravează. Cele mai grele cazuri sunt cele în care și mediul familial este perturbat”, precizează Laura Nussbaum.

loading…

//

Potrivit specialistului timișorean, o mare parte din vină o poartă părinții care nu limitează accesul copiilor lor la computer, ba chiar îi neglijează, dedicându-și timpul în special situației financiare, cu speranța că banii rezolvă toate problemele.

Dependența de calculator și consumul de substanțe interzise merg mână în mână. Rezolvări sunt, dar trebuie lucrat. Din cauza incosecvenței părinților avem însă puține reușite. Din păcate, pentru foarte mulți părinți primează banii, iar copiii se simt abandonați și lipsiți de valoare, astfel că se impune și terapie de familie pentru ca pacienții să nu se mai simtă singuri, ci să se simtă valorizați”, spune Laura Nussbaum.

Citește-Caracatița satanico-evreiască implicată în scandaluri de corupție în România

Conform medicului timișorean, timpul petrecut la calculator de un copil ar trebui să fie de 15-30 de minute zilnic, în funcție de vârsta acestuia. Mai mult, acesta trebuie antrenat de părinți în tot felul de activități care să-i capteze interesul. Nu în ultimul rând, elevii mari trebuie să-și dea seama ei singuri că jocul și interacțiunea doar virtuală cu semenii le afectează sănătatea.-yogaesoteric

// <![CDATA[
window.MGWidgetTitle34120 = "Promoted Content"; (function(){
var D=new Date(),d=document,b='body',ce='createElement',ac='appendChild',st='style',ds='display',n='none',gi='getElementById';
var i=d[ce]('iframe');i[st][ds]=n;d[gi]("MarketGidScriptRootC34120")[ac](i);try{var iw=i.contentWindow.document;iw.open();iw.writeln("”);iw.close();var c=iw[b];}
catch(e){var iw=d;var c=d[gi](“MarketGidScriptRootC34120″);}var dv=iw[ce](‘div’);dv.id=”MG_ID”;dv[st][ds]=n;dv.innerHTML=34120;c[ac](dv);
var s=iw[ce](‘script’);s.async=’async’;s.defer=’defer’;s.charset=’utf-8′;s.src=”//jsc.mgid.com/r/o/ro.social-media-romania.eu.34120.js?t=”+D.getYear()+D.getMonth()+D.getDate()+D.getHours();c[ac](s);})();

// ]]>

[ratingwidget_toprated type=”posts” created_in=”all_time” direction=”ltr” max_items=”5″ min_votes=”1″ order=”DESC” order_by=”votes”]

/ 5
Thanks for voting!

3 Replies to “Otrava care face ravagii printre copiii din România, dată chiar de părinți”

  1. Comentariu. Cand m-am nascut eram incapabil de a ma folosi de corp pentru a experimenta viatza si abilitatile noastre in real environment. Dupa 30 de ani Am trecut si peste jocuri, chiar daca in zona pubertatii eram dependent de orice joc de shooter gen Counter Strike. Am stat mai mult de 10 ani prins in jocuri iar odata cu timpul pierdut am revendicat skilluri de orientare in spatiu, de planificare, organizare, puncte strategice de atac sau defence. Pe deasupra, inteligentza, rapiditatea in dezvoltarea unui creer este dependentza, pe care creerul o face pentru a determina userul sa isi doareasca sa stea prea mult printre ele. PROCESELE DE INVATARE SI VA DAU UN EX> UNUL DIN PROCESELE DE INVATARE ESTE: MANA INIMA SI CREERUL. MANA este corpul fizic care ne permite sa aducem aproape de noi ce ne intereseaza, INIMA este dorintza de a sta cat mai mult timp in acel process, si creerul care absoarbe in functie de cat de multa dorintza este . Cand esti de nedeslipit de pc inseamna ca ai valoari ridicate si poti asimila cel mai bine informatia. Inca o grija pe care nu trebuie sa o aveti … Pc ul te invata sa scrii.. sa nu fii analfabet. Si chiar mai mult te mai invata si cateva limbi straine fara sa vrei.
    Dim punctul meu de vedere cei care nu folosesc calculatorul prea mult sunt niste panarame de oameni. Analfabeti, old fashion si comunisti. La fel ca si redactorul care a realizat acesta prost incadrat text. Lasati oamenii sa traiasca …. Lasati oamenii sa faca ce or vrea. Comunitilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *