Copiii indigo și abilitățile lor incredibile! Purtătorii mesajelor divine

Copiii indigo și abilitățile lor incredibile! Purtătorii mesajelor divine

Nancy Tappe este autoarea cărții Înțelege viața prin culori, publicată în anul 1982. Ea utilizează pentru prima dată sintagma copii indigo. Conform opiniei sale, culoarea indigo este asociată aurei persoanelor care au calitatea de lider spiritual.

Primele informații despre astfel de copii le întâlnim în vechile texte mayașe. Aceștia erau considerați purtători ai unor mesaje spirituale.

Cum recunoști un copil indigo?

Un copil indigo se naște cu sentimentul că a venit pe lume pentru a realiza o misiune importantă. Copilul este hipersensibil, izolat, are capacități de clarvăzător și este capabil de a resimți vibrațiile naturii și ale cosmosului. Precocitatea sa îl face să fie diferit de restul copiilor care îl consideră un ciudat și îi izolează. De regulă, copiii indigo sunt autodidacți, iar intuiția lor este excepțională.

Specialiștii au monitorizat o parte din nașterile efectuate după anii 90 și au ajuns la concluzia că în perioada 1992-1994, au avut loc cele mai multe nașteri de copii cu aura indigo. Copiii indigo surprind nu numai prin inteligență, dar și prin capacitățile extrasenzoriale pe care le au.

Kim Ung Yong

Kim s-a născut în Coreea de Sud și este considerat cel mai inteligent om din lume. La patru ani a fost admis la facultate, iar coeficientul de inteligență era de 210, în condițiile în care coeficientul mediu este între 90 și 110.
La șase ani lucra la NASA și vorbea fluent șase limbi străine.

Igor Ionin, copilul care vorbește cu îngerii

Igor susține că primește mesaje de la îngeri. El a făcut senzație în Rusia, atunci când l-a vindecat pe tatăl său de o boală incurabilă, în urma unei discuții pe care a avut-o cu un înger.

copiii indigo - Copiii indigo și abilitățile lor incredibile! Purtătorii mesajelor divine

În Rusia există un adevărat cult al copiilor indigo. Boris Kripianovici, la vârsta de trei ani, intra în transă, după care dădea informații despre planeta Marte. Detaliile tehnice pe care le dădea i-a uimit pe oamenii de știință.

Contactul cu Dumnezeu, cu îngerii sau extratereștrii este o constantă la copiii indigo. Specialiștii consideră că în aceste cazuri avem de-a face cu spirite superioare reîncarnate în acești copii.

[ad_2]

Source link

/ 5
Thanks for voting!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *